Emmanuel Macron a semnat decretul de numire. Roxana Mărăcineanu, ministrul Sporturilor în Franța
Roxana Mărăcineanu, fost înotător de performanță de origine română, este noul ministru al Sportului în Franța, după ce președintele Emmanuel Macron a semnat decretul de numire.
Roxana Mărăcineanu a făcut parte dintre cei 10 români stabiliți în Franța recunoscuți pentru meritele lor în cadrul Galei 100 pentru Centenar, organizată de Ambasada României la Paris, la 29 iunie 2018.
„Acum două luni o decoram la Ambasadă în cadrul Galei 100 pentru Centenar, dedicată românilor are au realizat lucruri deosebite in străinatate. Roxana Mărăcineanu este azi noul ministru al Sporturilor din Franța. Felicitări, Roxana ! O mare campioană, care declara recent într-un interviu că se simte “pe de-a întregul româncă si pe de-a întregul franceză” !” a scris ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu, pe contul său de facebook.
„Când a trebuit să concurez împotriva unei românce, nu am fost capabilă să o înving”
Într-un interviu acordat în luna decembrie a anului trecut publicației Le Parisien, Roxana povestește ce a simțit când la Jocurile Olimpice de la Sydney, ea a cucerit argintul, după românca, Diana Mocanu: „Psihic, cariera mea m-a ajutat să fiu cea mai bună, m-a scos dintr-o echipă a Franţei care stagna. Reversul medaliei a fost că, atunci când a trebuit să concurez împotriva unei românce, nu am fost capabilă să o înving. Nu am putut fi niciodată atât de emoţionată ascultând imnul român pe podium (n.r. – Roxana suspină). Nu îmi era destinat, dar l-am luat ca fiind şi pentru mine.”
Născută la Bucureşti, Roxana Mărăcineanu s-a stabilit împreună cu familia la la Mulhouse unde a început înotul de performanţă. În 2007, a fost consultant de specialitate pentru „France Televisions” în timpul Mondialului de la Melbourne, după care s-a implicat în numeroase programe sociale. În 2010, a candidat pentru Partidul Socialist în alegerile regionale, iar pe 21 martie a fost aleasă consilier regional în Île-de-France. Roxana vorbește cinci limbi străine și este mama a trei copii. Este căsătorită cu jurnalistul Franck Ballanger.
****sursa: news.ro
Foto: unsplash