Gala CARIERE 2014 – performanţă şi eleganţă – GALERIE FOTO
Revista CARIERE a organizat anul acesta cea de-a doua gală care-i poartă numele şi care înseamnă aducerea sub aceeaşi cupolă a performerilor anului în mai multe domenii. Astfel, dacă vreţi să ştiţi cine a fost cel mai bun într-un segment de business, atunci consultaţi lista de premianţi a revistei.
„Oameni care ne inspiră“ a fost tema de anul acesta, iar nominalizaţii au putut fi votaţi aici, pe site-ul revistei, cititorii, adică dumneavoastră, fiind şi cei care, în modalitatea cea mai transparentă, au decis câştigătorii.
Iar aceştia sunt:
- Premiul CARIERE pentru antreprenoriat – Mihai Marcu, MedLife
- Premiul CARIERE pentru inovaţie – Samsung – primul televizor ultraHD cu ecran curbat
- Premiul CARIERE pentru managerul de HR – Gabriella Carello, HR Director Nestle România
- Premiul CARIERE pentru profesii liberale – Moise Guran, jurnalist
- Premiul CARIERE pentru management – Cornel Olendraru, Director executiv Uzina Vehicule Dacia
- Preamiul CARIERE de leadership pentru întreaga carieră – Octavian Bellu, Antrenorul Lotului Olimpic de Gimnastică
- Premiul CARIERE pentru leadership feminin – Valeria Răcilă van Groningen, Preşedintele Asociaţiei Bucharest Running Club
- Premiul CARIERE pentru expaţi care simt româneşte – Warga Enayati, Fondatorul Reţelei de sănătate Regina Maria
- Premiul CARIERE pentru business ambassadors – Monica Mîndruţiu, Brewing Lead-Europe, SABMiller Europe
- Premiul CARIERE pentru tineri antreprenori – Dan Vidraşcu, Elefant.ro
Acestea sunt câteva impresii de la gala din acest an a revistei CARIERE. Cum s-au simțit câștigătorii și nominalizații la premiile CARIERE, dar și invitații la eveniment, veți putea citi într-un material, pe larg, în numărul din decembrie al revistei.
„Apreciez Gala Cariere 2014 ca unul dintre evenimentele de mare ținută din acest final de an, care a reușit să aducă împreună personalități de marcă ale mediului de afaceri românesc și ale vieții publice, dar și să ne introducă în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Sunt convins că organizarea galei a fost mai mult decât un simplu efort. Am remarcat entuziasmul echipei Cariere, iar prezența mea în rândurilor Oamenilor care inspiră nu poate decât să mă onoreze. Mult succes, revista Cariere!“, a spus Radu Grațian Ghețea, Președinte Director General CEC Bank.
„Participarea la Gala CARIERE a fost o experiență deosebită și doresc să felicit echipa organizatoare pentru activitatea minunata pe care o desfăşoară. CARIERE este o publicație pe care o citesc în mod constant, care aduce în prim-plan profesioniști și oameni vizionari, oferind exemple de urmat pentru întregul mediu de afaceri. Noi am sprijinit întotdeauna spiritul antreprenorial și sunt convins că vorbesc în numele întregii echipe Garanti când spun că înmânarea acestui premiu a fost o onoare și o plăcere.
Cu siguranță, voi participa şi la alte evenimente organizate de revista dumneavoastră. Vă mulțumesc și felicitări încă o dată!", ne-a declarat Ufuk Tandogan, CEO Garanti Group România.
Dar, până atunci, câteva imagini de la eveniment – GALA CARIERE 2014.
Evenimentul nu ar fi putut fi posibil fără ajutorul partenerilor noştri: Orange, Enel, Cheque Dejeuner, Garanti Bank si partenerului academic University of Sheffield Executive MBA.
De asemenea, mulţumim tuturor celor care ne-au acordat sprijinul în punerea la punct a detaliilor pentru eveniment: Wagner, Crama Basilescu, Florăria OllaArt, BIO Sens, Madame Lucie, Carrefour Online, Aqua Carpatica, Yokko, Adola Lucescu, Tina R, Dolce Vio, Antalis, Lusil Agency.