Intuitie business class
Publicul s-a obisnuit cu imaginea dv. glamour din revistele glossy. Putin stiu insa ca ati muncit din greu ca sa ajungeti aici…
Numai si ca sa te pregatesti sa fii un medic bun, trebuie sa te bazezi pe o memorie de elefant si pe logica. Nu poti sa retii cuvant cu cuvant, zeci, sute de simptomatologii, de pozitionari, fara sa ai logica. Iar de retinut trebuie sa le retii, caci altfel nu poti sa vindeci bolnavul. Pentru orice fel de succes in viata am muncit foarte mult. Nu stiu daca am simtit si "greul", pentru ca am muncit cu pasiune.
Regretati ca n-ati practicat medicina?
Nu si o sa vedeti de ce. Pentru ca nu ma las pana nu fac un spital. Stiu sigur – ca pacient si ca om de afaceri – ca serviciile bune pot aduce profituri bune. Iar in calitate de om care a facut stagii in spital si in policlinica mai stiu si ca e o nevoie grozava de spitale.
In ce moment din cariera dv. in afaceri ati simtit prima oara ca aveti succes?
In primii ani ai companiei, prin `94, cand noi importam mobilier de birou si faceam de toate (si munca arhitectilor, si a casierei, si a curierului), am avut un client care mi-a propus sa merg sa vad un spatiu, pentru care sa ii fac o propunere de amenajare.
Cum eu n-am urmat scoala unde te invata sa zici "nu", i-am zis "da". Instinctiv, faceam ceea ce astazi numim client-service, fara sa fi invatat undeva. N-as putea spune ca puteam trage perfect doua linii paralele, dar m-am straduit sa fac o oferta. Daca imi dadeai mobila, stiam sa o aranjez, dar omul voia o oferta de amenajari cu "randare", "cu punere in spatiu". Am realizat-o, mai putin profesionist decat o fac arhitectii nostri de astazi, dar omul a fost multumit. S-a concretizat in prima factura de cateva milioane de lei. Ea venea ca un raspuns la faptul ca adunaseram o colectie de mobilier de birou care placuse publicului, iar clientul respectiv venise la noi tocmai din acest motiv. Faptul ca puteam oferi si servicii crea un tot unitar. Iar succes in afaceri inseamna, in fond, ca afacerea respectiva sa iti produca profit.
Cum ati invatat sa faceti diferenta intre un scaun Matteo Grassi si unul Philip Starck?
Noi nu ne facem colectiile dupa catalog, mergem la targurile de mobila. In fiecare an, sunt cel putin trei targuri importante in Europa. Cel de la Milano, in primavara, Orgatec, in toamna, la K"oln, si in ianuarie, cel de la Paris. Merg la Orgatec din 1994, imediat dupa ce am pornit compania Mobexpert impreuna cu partenerul meu de viata de atunci, Dan Sucu. Eu sunt un elev constiincios si imi place sa imi fac bine temele. Asa incat, atunci cand am hotarat sa nu mai profesez medicina, ci sa formam Mobexpert, am petrecut mult timp in magazin. E o lectie impresionanta. Sa stai de vorba cu clientul, sa afli ce ii place, este primul pas pe care il faci atunci cand alcatuiesti o colectie. In anii aceia, `93-`94, eram cu totii la inceput, retaileri, si consumatori, deopotriva. Asa ca ascultam, vorbeam, interactionam cu oamenii. Toti vroiau cam aceleasi culori: negru, gri, verde inchis. Preferintele lor erau – precum cladirile Bucurestiului la vremea aceea -, mai putin luminoase. Exista mai putin curaj pentru culorile deschise. Ascultam ce spuneau clientii si apoi mergeam la targuri. […] La un astfel de targ international, oferta este foarte mare. Ne-au trebuit multi ani pana sa invatam cum sa o alegem. Am descoperit, stand in magazin, ca rolul nostru nu este doar de a prelua informatia si de a face cum zice clientul, ci si de a-l consilia. Ii spunem consumatorului – partenerul nostru de business – ce vedem la aceste targuri: ce e frumos, ce e functional. Asa am invatat ca exista produse economice, medii si inalte. Diferenta nu e doar in bani. Nu doar pretul face ca un produs sa fie scump, ci toata povestea din spatele lui.
Cum ati invatat sa alegeti intre aceste povesti?
Intotdeauna m-am imaginat ca fiind eu clientul, ceea m-a ajutat foarte mult. Am avut gusturi avangardiste, pe care le regaseam la consumatorii mei, peste cativa ani. Nu pentru ca as fi fost eu mai grozava, ci pentru ca ma invarteam prin magazine si printre colectii. N-ai cum sa nu devii vizionar, daca iti place si daca pui pasiune in ceea ce faci. Mie imi placeau niste lucruri care isi gaseau raspuns la consumatorul meu abia peste vreo doi ani. Sunt comerciant si in aceasta calitate stiu ca timpul de schimbare a mobilei in Romania e mult prea mare si ca ar trebui micsorat. Dar in acelasi timp, nici nu imi plac lucrurile de unica folosinta, cum le spun eu, obiectele si tesaturile care nu rezista in timp si pe care le schimbi la cativa ani. Mi se pare risipa sa le cumperi. Principiul meu, atunci cand investesc, este sa nu cumpar lucruri ieftine, pentru ca ar insemna sa cheltuiesc mai mult.
Cum a evoluat programul "Design Leader", care are menirea sa-i sprijine pe tinerii designeri romani?
Programul a crescut. Avem vreo 25 de proiecte si un juriu care va alege dintre ele primele trei locuri si castigatorul. Le oferim tinerilor o bursa, dupa care, atunci cand revin in tara, pot face fie design interior, fie design de obiect pentru Class. Noi vom avea grija sa promovam obiectele in special la targul de la Milano. Pentru cei cu designul interior, le vom creste numele alaturi de Class Living. Poate ca astfel vom avea si noi, la un moment dat, un Kelly Hoffman al nostru. Uite, promit sa fac o fabrica pentru executia acestor obiecte de mobilier si in felul acesta sa mai dau de lucru catorva oameni.
Ce e cel mai greu in lucrul cu oamenii?
Sa le transferi pasiunea ta pentru ceea ce faci. Sa ii faci sa inteleaga ca tocmai datorita acestei pasiuni muncesti mai usor, mai cu spor. Ca noi suntem impreuna in aceeasi barca, dar ca cel care a format compania, a investit banii si a creat locurile de munca este liderul tau, pe care trebuie sa il urmezi. Pentru mine, surprizele neplacute au venit de la acei angajati pe care nu ii interesa ce salariu mare au, ci mai degraba de ce nu scrie pe cartea lor de vizita "director" sau "sef". Aveam o problema serioasa cu asta, dar cred ca am depasit-o.
Dar pasiunea despre care vorbiti nu e contagioasa?
Ba da. De-aia zic, uneori, ca e nevoie sa ma clonez. Afacerea a crescut, avem mai multe magazine si nu mai pot fi peste tot in acelasi timp. Drept urmare, procedez precum o mama cu copiii ei: le cladesc increderea in ei. Le dau exemple pozitive din realizarile lor. Fara sa fi mers la scoala de business, noi am devenit, peste noapte, antreprenori. Aceia dintre noi care ne-am facut treaba bine, am invatat totul din mers.
Lipsesc reperele morale din viata publica?
Nu as vrea sa par indulgenta, dar ganditi-va: am trecut de la un sistem in care nu aveai ce sa faci cu banii intr-un sistem in care vroiai sa faci bani, pentru ca puteai sa faci foarte multe cu ei. A fost o dinamica fantastica. Ne-a scazut insa capacitatea de a creste spiritual. Nu ca n-am fi vrut, dar am uitat efectiv de ea. "Sfantul sef", banul, a luat locul frumoasei spiritualitati. Societatea noastra a promovat minciuna, mizeria si murdaria atata timp… Oamenii au fost mai ocupati sa creasca material si multe dintre valori au fost uitate. Multe valori au fost desconsiderate, pentru ca nu aveau un cont in banca.
La ce va referiti, ce fel de valori lipsesc?
Oamenii de incredere. Oamenii care pot sa demonstreze ca, ceea ce spun si fac. Oamenii care vorbesc pentru ca au constiinta curata si care vor sa ii ajute si pe ceilalti sa inteleaga ca "se poate", prin exemplul personal. Poate fi un profesor de economie, nu neaparat un om de afaceri. Genul de om care ne poate structura mintea. In paranteze fie spus, am descoperit cu suparare si mare tristete de ce, in economia noastra, de noua luni ne invartim si nu facem nimic. Antreprenoriatul in Romania e minuscul. Avem oameni bogati, dar aceasta nu inseamna ca avem antreprenoriat. Dupa parerea mea, antreprenorii sunt oamenii care construiesc, nu cei care fac speculatii cu terenuri.
Atunci, la ce ne uitam?
La echilibrul interior. Pentru ca fiecare dintre noi avem datoria morala sa ne intrebam, cel putin o data pe zi: "de ce?" De ce nu mai stim cine a fost Kant? De ce nu mai stim sa numim culoarea asta, "grej"? Datoria noastra e sa fim ca niste bureti, sa ne placa informatia, sa apreciem mai ales atunci cand primim informatie curata, din registrul spiritualitatii. De cate ori, dupa Revolutie, am avut insa timp sa mergem la teatru, la Opera, la concerte? Cand am mai avut timpul sa citim o carte si sa o si simtim? […] Copiii mei, generatia computerului, nu s-au lasat convinsi sa citeasca nici "La Medeleni", nici "Ciresarii".
"Trebuie sa indraznesc, fie ca izbutesc, fie ca nu" – Euripide. Cum procedam ca, atunci cand nu izbutim, sa nu ne pierdem indrazneala?
Eu numesc asta determinare. Intotdeauna mi-am spus: "Vreau si pot". O sa dau un exemplu. Mi se tot spune ca n-am sa pot sa iau, in parteneriat cu statul, Institutul de Geriatrie si Gerontologie "Ana Aslan", sa il refac, asa cum mi-am propus, de la A la Z. Dar n-am de gand sa ma las pana nu obtin ultimul "Nu" si primul "Da"… Cu cat mi se spune mai mult ca "nu se poate", cu atat mai mult ma ambitionez si vreau sa dovedesc ca se poate. Nu exista sa nu izbutesti. Daca vrei binele, nu se poate sa nu iti iasa. Stiu de la o directoare de spa de la Ritz Carlton-ul din Mexic, o romanca, ca o alta romanca a dus Gerovitalul-H3 in Mexic, unde a ridicat o clinica. A luat aceasta formula a gerovitalului, care nu era admisa in SUA, pentru ca facea concurenta produselor lor anti-ageing, si a dezvoltat-o in Mexic. A dat lovitura… Ganditi-va, numai, ce potential au produsele romanesti. Romania e pe locul patru ca oportunitati de investitii in Europa. Avem locuri minunate si atatea de facut, iar noi nu putem ?!
Asadar, daca vi se spune ca nu puteti lua Ana Aslan, nu va veti multumi cu raspunsul asta…
Nu, pentru ca o sa fac un studiu de fezabilitate prin care o sa dovedesc ca, in momentul de fata, institutul mai mult cheltuieste decat produce. Ca statul, chiar daca ar avea banii necesari, nu ar avea know-how-ul pentru a-l conduce. Propunerea mea suna asa: folositi-ma pe mine, pentru ca am energia, mintea si dorinta necesare, cunosc un bun specialist in Occident care a mai dezvoltat proiecte de acest fel, asa ca lasati-ma sa dezvolt locul. Oricum, mie daca nu-mi iese ceva, obisnuiesc sa spun: "Nu-i nimic, imi iese data viitoare. Dumnezeu mi-a pregatit ceva mai bun, cu siguranta". Am mare incredere ca putem sa ne concentram, sa adunam energie pozitiva, pe care sa o orientam catre ceea ce avem de facut.
A fost nevoie sa schimbati ceva la dumneavoastra pentru a va armoniza cu statutul de persoana publica, aflata in vizorul tuturor? Presa va iubeste…
N-am schimbat nimic, de-aia ma si iubeste presa. Chiar i-am auzit pe multi spunand: "cat de normala e Madam Sucu…"
Asadar, Camelia Sucu din Militari e aceeasi cu cea din Primaverii?
Da, si cand locuiam in Militari eram prietenoasa, sociabila. Vecinii ma iubeau, dar mai ales eu pe ei, pentru ca imi aduceau cate ceva de mancare cand nu reuseam sa gatesc. Imi amintesc ca eram in facultate, se nascuse si Ioana, imi era foarte greu… Dar si eu am ajutat oameni fara sa urmaresc vreun interes. Lucram la un moment dat la spitalul Victor Babes, in completarea orelor de dispensar de la Domnesti. Nu luam "cadourile" care mi se ofereau, indiferent ca era o suma de bani sau o sticla de lapte. In plus, din banii pe care ii castigam la spital, cumparam medicamente pentru dispensar. Imi parea bine sa stiu ca pot ajuta la vindecarea unor copii.
Ce faceti ca sa va gestionati slabiciunile?
Nu vreau sa par o superwoman. Am trecut prin greutati, le-am depasit si continui sa zambesc… Am o structura buna, ma ajuta pesemne zodia Sarpelui sa ma adaptez repede, sa imi regenerez pielea, chiar daca un moment sau altul ma jupoaie. Teoria mea este ca daca esti sensibil, ti-e frica si esti vulnerabil, esti usor de manipulat. Ei bine, eu nu suport nici sa manipulez, nici sa ma las manipulata. De aceea, fac un exercitiu cu mine insami si pun in balanta ce am pierdut si ce am castigat ca sa imi dovedesc ca nu trebuie sa-mi fie frica nici de varsta, nici de singuratate. Imi spun: Ai copii, ai parinti, ai prieteni, ai un film, ai o piesa de teatru… Lasa timpul sa iti spuna ce e bine pentru tine. Adevarul este ca atunci cand te inversunezi, te incrancenezi si te crispezi ca iti lipseste ceva, te inconjuri de energie negativa si nimic nu iti iese prea bine. Am plans mult ca sa ajung la intelegerea asta, si nu de singuratate. Am plans din cauza dezamagirilor provocate de prieteni, de partenerii mei de afaceri…
Si cum ati depasit aceste dezamagiri, care va e mecanismul de aparare?
Am facut sport, mi-a placut sa fac sport si tot fac. Nu atat pentru ca forma fizica e in topul listei mele de prioritati, ci pentru ca am descoperit ca ma ajuta in atitudine. I-am convins de asta si pe angajatii mei pentru care am amenajat o sala de sport. Nu e mare, dar are in dotare tot ce stiu eu ca e necesar cand faci sport.
Gasiti necesar ca liderii zilei sa se ingrijeasca de brandul personal?
Sigur, denota ca ii respecti pe cei carora li te adresezi. Ca sa transmiti incredere, aspectul fizic trebuie corelat cu mesajul verbal, "acel ceva" pe care nu-l inveti din carti. Trebuie sa dovedesti ca esti cine spui ca esti. Daca legi aceste lucruri intre ele, transmiti incredere, iar liderul asta trebuie sa transmita, incredere. La o emisiune la care am participat la sfarsitul lunii august, am fost intrebata cum ma pozitionez fata de criza. Am spus si atunci ce cred si ce fac: studiez oportunitatile, fac proiecte, intentionez sa creez locuri noi de munca, pentru ca stiu ca odata ce fac aceste investitii, atunci vor capata si altii curaj, din tara si din strainatate, si vor veni sa investeasca. Asa se creeaza acel lant de care avem nevoie pentru o economie sanatoasa. Unul dintre telespectatorii care a vazut emisiunea a afirmat ca spusele mele i-au dat increderea ca tinerii pot sa inceapa micile businessuri la care se gandesc de ceva vreme.
Cat de bine s-a conturat filantropia in Romania anului 2009? Cunoasteti companii si oameni care se implica in actiuni filantropice?
Da. Mai intai trebuie spus ca, la noi, responsabilitatea sociala nu se face pe scara larga. Sunt proiecte dezvoltate mai ales pe zona verde. Pe sanatate, de exemplu, sunt foarte putine programe. Eu am ales sa ma implic in problema cancerului de san pentru ca m-a convins, la vremea aceea, activitatea Cristinei Copos. Daca vrei sa numesc un om filantrop, pe ea as numi-o. Femeia asta nu a venit in proiecte doar cu banii. Daca are bolnavi, ea se duce acasa si le gateste personal. Nu il roaga pe bucatarul de la Crowne Plaza, pregateste singura supa cu galuste. Cand a venit in `99 sa ma intrebe daca vreau sa o ajut sa cumpere un aparat pentru sectia unde lucra Irinel Popescu la Fundeni, am spus "da" imediat. A pornit fundatia "Renasterea" pentru lupta impotriva cancerului de san. De sase ani avem un centru de diagnostic la Cutitul de Argint, unde femeile sunt consultate si diagnosticate gratuit. Am cumparat un "mamovan" (un camion dotat cu instrumentar de analize) care se plimba prin tara si diagnosticheaza femeile. Anul trecut, cu ajutorul unei companii care ofera consultanta pe fonduri europene, am sustinut financiar un proiect* pentru accesarea de fonduri europene cu scopul de a construi un nou centru de diagnostic, mai mare decat cel existent. Anul acesta, am primit aprobarea pentru fonduri de 2.300.000 de euro. Cladirea celui de-al doilea centru a fost deja cumparata.
Care a fost lectia pe care ati invatat-o in 2009?
La nivel general – ca nu suntem pregatiti pentru o astfel de criza, ca nu avem oameni. La nivel personal, din fericire, pot spune ca anul acesta am inteles ce instinct bun am si ca trebuie sa mi-l ascult mereu. Inca din 2006, am invatat ca un business se vinde cand inca mai e loc de urcat. Am invatat si ca trebuie sa acord mai multa atentie serviciilor. Pentru ca acum avem mai mult timp, am angajat o companie de evaluare a oamenilor, facem angajari, facem traininguri. Am mai invatat ca vine o perioada a businessului elevat, cu scoala. Ca vremea antreprenoriatului de Vest salbatic a trecut si ca trebuie sa ne adresam unor specialisti care sa ne spuna: trendul este acesta, drumul pe care vi-l propunem este acesta, oamenii sunt acestia. Eu trebuie sa strang toate informatiile, sa apelez la instinctul meu, ca sa stiu unde sa ma duc. Am mai invatat ca, sa fii vizionar, este un mare atu. Asa trebuie sa fie oamenii de afaceri, sa creada in viitor.
Unde va vedeti peste cinci ani?
Ma vad in Romania, facand primul tratament la "Ana Aslan". Doar cat sa-l incerc, pentru ca nu as avea timp de relaxare…
Aveti ambitii politice?
Nu, si va spun de ce. Cred ca cel mai bine pot sa ajut din pozitia aceasta. Am refuzat orice propunere de a intra in politica, dorindu-mi in schimb, ca noi, oamenii de afaceri, sa avem grupul nostru, care sa poata interactiona cu grupul politicienilor, avand cu totii aceeasi tinta. Eu mai am inca multe de spus in mediul de afaceri. Ma doare rau sa vad ca, in continuare, imaginea Romaniei nu este transmisa corect. Si pentru asta, as face ceva. Fac cate ceva ca membra in organizatia "The Leading Women Entrepreneurs of the World", din care fac parte alte 300 de femei din toata lumea. Nu sunt singura romanca in aceasta organizatie. Mai sunt acolo si Veronica Savanciuc, Georgiana Pogonaru, Anca Vlad si Mariuca Talpes. In afara de faptul ca transmitem imaginea tarii prin noi insene, se mai intampla ceva in aceasta organizatie: networking la un nivel foarte inalt. Daca eu, Camelia Sucu, mi-as propune sa spun in SUA ca in Romania e nevoie de investitori pe zona asta si as face lobby-ul adecvat, cred ca as gasi deschiderea necesara.