Niki Lauda: „Competitori în afaceri de talia lui James Hunt? Niciodată!”
E impresionant să întâlnești un astfel de personaj față în față și te surprinde umorul cu care răspunde întrebărilor la o conferință scrobită de presă. Și a răspuns tuturor întrebărilor – majoritatea legate de povestea redată de celebrul film Rush, despre legătura lui Niki Lauda cu competitorul și prietenul pe viață James Hunt, subiect întors deja pe toate părțile în presa din toată lumea. Am încercat să pun pe listă o singură întrebare inspirată din relația lor de prietenie, în timp ce triplul campion mondial de Formula 1 acorda deja autografe pe șepci roșii, marca sa înregistrată. De ce șapcă roșie – l-am întrebat – și nu albastră, verde sau gri? „Pentru că am decis, odată pentru totdeauna, că trebuie să fie roșie. Am purtat o dată una albastră și a fost groaznic!… Îmi place roșul”, îmi spune, făcându-mi cu ochiul, în timp ce fanii care îl fotografiază se plâng că nu se uită către telefoanele lor, ci către cel cu care înregistrez.
„Ați întâlnit vreodată, în experiența dumneavoastră de om de afaceri, un competitor la fel de redutabil ca James Hunt?” Cade pe gânduri, repetă întrebarea pentru sine și neagă: „Nu. De talia lui James Hunt? Niciodată. Numai pe pistă!”
Spune că nu a fost niciodată capabil să conducă o mașină de raliuri. „E complet invers decât pe pistă. La Formula 1 conduci pe asfalt, la raliu conduci pe praf. N-am putut conduce niciodată o mașină de raliu.” Pe stradă, în schimb, conduce un Mercedes, previzibil de altfel: „Muncesc pentru Mercedes, deci…”
Impresia pe care o lasă nu te face, ca jurnalist, să te împiedici de clișeul „legendă vie”; rămâne mai degrabă o apreciere emisă de un coleg de breaslă, la finalul conferinței de presă: „Uită-te la el, e un șmecher. Uns cu toate alifiile!” Nu e de mirare că Lauda a ajuns să facă business cu banii câștigați în competiții (a fost primul pilot de Formula 1 plătit cu 1 milion de dolari salariu), și încă unul cât se poate de serios: a fondat nu una, ci două companii aeriene – flyNiki (actualmente Niki) și Lauda Air. Prima dintre ele a operat și în România. L-am întrebat de ce a decolat compania de la noi, cu bilet doar „dus”; spune că decizia nu a fost a sa, ci a companiei Air Berlin – a cărei subsidiară a devenit între timp Niki.
Foto: Ella Moroiu
Compania a vândut-o acum trei ani, iar acum se dedică pasiunii sale de o viață, Formula 1. Printre altele, spune că, până în 2017, modificările gândite pentru piste „vor face competiția mai dificilă pentru piloți, ei vor avea de înfruntat și mai multe provocări. Mai puține automatizări, mai mult control uman asupra mașinii”, acesta este scopul schimbărilor, completează Lauda. „Lucrăm la asta!”
O întrebare care trebuie pusă unui pilot trecut prin toate tipurile de experiențe, bune și rele, este: cum depășește un pilot șocul cauzat de un accident grav pe pistă? „Depinde. Trebuie să depășești momentul, trebuie să găsești un mod de a face asta. Sună facil, dar… eu am reușit.”
A reușit, și nu doar în a depăși momentele grele din viață – un accident care l-a desfigurat sau dispariția prietenilor, competitori pe pistă, în alte accidente. La 66 de ani, călătorește în toată lumea făcând ceea ce îi place, în slujba competiției de Formula 1.
