Permacultura – Foloseşte limitele şi valorifică marginile

Există o metodă care îşi propune dezvoltarea unor sisteme ecologice armonioase, eficiente şi productive, care pot fi utilizate oriunde, de către oricine. Permacultura este acel cadru inovator care permite desfăşurarea unui mod de viaţă durabil. În esenţă, permacultura înseamnă proiectarea unui model de viaţă sănătos, ecologic – în gospodăriile, grădinile, comunităţile noastre, dar şi în companiile pentru care lucrăm. Acesta este creat doar prin cooperare cu natura şi prin grija pentru pământ şi pentru oameni. Permacultura ne încurajează să fim inventivi şi să învăţăm să ne autosusţinem. Nu e nici dogmă, nici o nouă religie, ci un sistem ecologic de design, care ne ajută să găsim soluţii la problemele cu care ne confruntăm, atât la nivel local, cât şi la nivel global. Permacultura sau „agricultura permanentă“ este de multe ori privită ca un set de tehnici de grădinărit, dar a dezvoltat o adevărată filosofie, iar pentru unii a devenit un mod de viaţă. „În centrul ei stă preocuparea de a crea sisteme pentru oameni, care să servească nevoilor lor, folosind doar elemente naturale şi inspirându-se din ecosistemele naturale. Obiectivele şi priorităţile sale coincid cu ceea ce mulţi numesc cerinţe de bază în sustenabilitate.” – Emma Chapman.

Permacultura se preocupă de felul în care producem alimente, construim o casă şi creăm comunităţi. Principiile sale sunt în mod constant dezvoltate şi perfecţionate de oameni din întreaga lume în condiţii climatice şi medii culturale foarte diferite. Permacultura nu necesită cunoştinţe şi condiţii speciale – principiile şi practicile sale pot fi aplicate în:

• apartamentele, curţile interioare şi jardinierele de la bloc;
• casele şi grădinile din zonele suburbane sau extraurbane;
• gospodăriile şi micile exploataţii;
• spaţiile comunitare;
• ferme şi moşii;
• spaţiile comerciale şi industriale;
• zonele rurale şi de conservare;
• curtea şcolii şi alte instituţii de învăţământ;
• pe terenuri abandonate. Aderarea la principiile permaculturii presupune doar să avem o minte deschisă şi să ne dorim cu adevărat să schimbăm în bine felul în care trăim.

Întoarcerea la natură

În primăvara lui 2010, din cauza unor probleme de sănătate, Sorin Rogoveanu a început să fie preocupat de nutriţie şi de calitatea alimentelor. În vară, îşi vindea apartamentul şi se hotăra să se mute în apropierea Bucureştiului pe considerentul că: „o casă din materiale naturale şi o grădină au mai multe de oferit decât o cutie din beton”. În aceeaşi perioadă, a primit un e-mail care promova un curs de permacultură. Nu ştia despre ce e vorba, aşa că a căutat pe Google ca să se lămurească. Concluzia sa a fost: „Ce tare, mă fac ţăran cu diplomă”. Asta a crezut până în toamnă, când a ajuns la ermitajul de la Malin, în judeţul Bistriţa- Năsăud, unde s-a ţinut cursul de permacultură. Informaţiile primite acolo ofereau soluţii la aproape toate problemele cu care se confruntă societatea de azi. Iar rezoluţia sa fost că „trebuie să afle şi alţii despre ele.” De atunci, Sorin studiază, aplică şi lucrează pentru obţinerea diplomei de designer în permacultură aplicată. Acest lucru implică şi rolul de instructor.

Dincolo de definiţie

Filosofia din spatele acestui concept este cel mai frumos ilustrată în cartea „Revoluţia unui spic” a japonezului Masanobu Fukuoka – fermier şi filosof. Pe scurt, povestea japonezului spune că într-un moment de răscruce din viaţa sa şi-a dat seama că oamenii sunt singurele animale de pe planetă care trebuie să muncească pentru a putea să trăiască. Aşa că s-a întors la ferma moştenită de la tatăl său, unde, începând cu 1937, a devenit primul om din epoca modernă care a practicat permacultura ca metodă sistematică de cultivare a pământului. Începând cu anii `60, a fost urmat de austriacul Sepp Holzer, supranumit şi „fermierul rebel”. Apoi metoda a fost dezvoltată ştiinţific la sfârşitul anilor `70 de către australienii Bill Molison şi David Holgrem. Aceştia sunt şi cei care i-au dat numele de „permacultură”, derivat din „agricultură permanentă” sau „cultură permanentă”. Cei doi au definit permacultura ca fiind „proiectarea şi întreţinerea ecosistemelor cultivate care au diversitatea, sustenabilitatea şi rezilienţa ecosistemelor naturale. O integrare armonioasă a naturii, a oamenilor şi a tehnologiei, care asigură hrana, adăpostul şi alte nevoi materiale sau nonmateriale, într-un mod sustenabil”. Pe Sorin Rogoveanu l-a atras mai ales setul de etici pe care le promovează acest sistem de proiectare, respectiv grija pentru pământ (pentru planetă şi tot ce este viu), grija pentru oameni şi reinvestirea surplusului generat de această grijă în susţinerea primelor două etici, iar acest lucru se realizează prin împărţirea echitabilă a resurselor. În al doilea rând, pe Sorin îl surprinde ceea ce el numeşte „infailibilitatea sistemului”. Adică, spune el, „dacă urmezi paşii care îţi sunt oferiţi, nu ai cum să dai greş, pentru că permacultura se face urmând principiile naturii, şi natura funcţionează conform unor cicluri şi tipare guvernate de legi care nu se vor schimba niciodată”. Din informaţiile pe care le deţine, prin 2010, pe Internet, în România erau în jur de 50-60 de persoane interesate de permacultură. Astăzi sunt peste 2.000. Cunoaşte români care respectă principiile permaculturii şi care trăiesc în conformitate cu ele în multe regiuni ale ţării, pornind de la Philippe Coupe din Bistriţa-Năsăud, apoi majoritatea colegilor săi de la cursul de permacultură, apoi cei care au fost la cursurile ulterioare şi mulţi, mulţi alţii din Bucureşti, Braşov, Arad, Oradea, Prahova, Buzău, Argeş… etc. Deci, permacultura ia amploare, iar creşterea sa este exponenţială. Doar că permacultura este un subiect foarte complex, iar informaţiile disponibile în limba română sunt puţine, şi oamenii pot să înţeleagă greşit conceptul. „Pentru ca permacultura să se dezvolte, avem nevoie de o mai bună organizare, într-un cadru formal, iar pentru asta a fost înfiinţată anul trecut, la Cluj, Asociaţia Română de Permacultură. Sunt sigur că avem nevoie de mai mulţi instructori români, de oameni care să privească permacultura ca pe o profesie.” Deşi cunoaşte multe locuri în România în care se practică permacultura, Sorin preferă să ofere exemple ale unor iniţiative în care e implicat şi care îi sunt dragi. Pe prima poziţie se află ermitajul de la Malin unde, în fiecare toamnă, se organizează cursurile de permacultură. Acest loc este administrat de Philippe Coupe, căruia Sorin îi este recunoscător pentru a fi introdus permacultura în România. Demn de menţionat e şi proiectul celor de la „Tranzition Towns România” din Bucureşti intitulat „Grădina din curtea şcolii”. Acesta se desfăşoară la Şcoala gimnazială nr. 52 Ferdinand I şi este, în fapt, un proiect de „integrare şi dezvoltare socială” focalizat pe grădinărit şi educaţie ecologică. Proiectul se doreşte a fi unul interdisciplinar şi complementar şcolii, urmărind să arate copiilor cum să aplice eficient cunoştinţele însuşite în cadrul şcolar. Cei de la Asociaţia „Amurtel România” au început anul trecut un proiect de Agricultură Susţinută de Comunitate la ferma lor din Poieni, judeţul Buzău, unde cultivă legume ecologice pentru copiii din Centrul de plasament alternativ „Familia Amurtel” , pentru Centrul de after-scool „Fântâna Speranţei” – ambele situate în satul vecin Pănătău –, precum şi pentru un grup de părinţi ai copiilor din Grădiniţa „Răsărit” din Bucureşti. Către ferma celor de la Amurtel se îndreaptă şi Sorin Rogoveanu în zilele ce urmează, pentru a-l ajuta pe Rakes Bhambri, un instructor din Marea Britanie, să susţină un curs de permacultură, primul, speră el, dintr-un şir cât mai lung.

Permacultura urbană

Unul dintre cele mai fascinante lucruri legate de permacultură este faptul că are o aplicabilitate foarte vastă. Nu este o disciplină în sine, ci mai degrabă o metodă de proiectare bazată pe conectarea diferitelor discipline, strategii şi tehnici. În multe ţări din Europa permacultura este de mult un cuvânt „la modă”. Un coleg din Bulgaria îi spunea lui Sorin Rogoveanu că „italienii au luat-o razna şi că anul trecut au organizat mai mult de 100 de cursuri de permacultură”. De fapt, în întreaga lume există mai bine de o mie de comunităţi care au iniţiat o mişcare de tranziţie – „Tranzition Towns”. Acest tip de comunităţi au demarat proiecte privind produsele alimentare, transportul, energia, educaţia, locuinţele, deşeurile, artele etc, ca răspuns local, la scară mică, la problemele mari: schimbarea climei, dificultăţile economice şi energia electrică din ce în ce mai scumpă. Împreună aceste reacţii la scară mică au o contribuţie mare, spune Sorin, şi „recreează un mediu sănătos pentru guverne, afaceri şi pentru oamenii din jur”. Iar această mişcare prinde rădăcini şi în România. Însă cel mai grăitor exemplu rămâne oraşul Totnes din comitatul Devon, Anglia, aceasta fiind prima iniţiativă de tranziţie. Propriul său proiect de permacultură de la Bărcăneşti – este, în fapt, o gospodărie pe o suprafaţă de 1.600 metri pătraţi, care include o casă din baloţi de paie, clădiri auxiliare şi grădina care ar trebui să producă toată hrana suficientă unei familii de patru persoane. A ales acest loc, pentru că în localitate locuiesc o mătuşă, unchiul şi cei trei copii ai lor. Proiectul este într-o fază incipientă iar primul său obiectiv este construirea casei, până în toamna acestui an. Din vara trecută, de când a intrat în posesia terenului, şi până în toamnă, a reuşit să demoleze clădirile existente pe teren, aflate într-o stare avansată de degradare, a înlăturat mare parte din moloz şi din gunoaiele care împânzeau curtea, a construit gardul şi a turnat fundaţia. Singura piedică de care s-a izbit a fost cu întocmirea documentelor de vânzare-cumpărare, şi asta din cauza datoriilor pe care le-a avut fostul proprietar la bugetul local. Lucrul acesta l-a ţinut pe loc mai bine de un an. Dar, spune Sorin, „tot răul spre bine”, pentru că în tot acest timp a lucrat pe diferite şantiere unde a construit case din baloţi, folosind aceleaşi tehnici, şi acum e mult mai bine pregătit pentru ce urmează să facă în vara acestui an. Ce ar trebui să se întâmple ca să finalizeze proiectul? Nu ştie… „Să treacă timpul, să muncească la implementarea lui, să aibă bani suficienţi.” Dacă vreţi să vedeţi cum este să trăieşti renunţând la clişeele, modelele, trendurile şi imitaţiile temporare ale lumii materialiste în care trăim, Sorin Rogoveanu vă primeşte cu drag să-i daţi o mână de ajutor ca voluntari în proiectul său de la Bărcăneşti. „Cazarea o pot asigura în locuinţa mea actuală, o casă bătrânească, pe care am închiriat-o până la finalizarea construcţiei, şi într-un loc special de campare (în perimetrul căruia va fi făcută construcţia) pentru cei care îşi aduc propriul cort. La această ofertă exclusivistă se adaugă un duş solar şi mâncarea la ceaun. Una peste alta, condiţii ca de tabără.”

În pas cu natura

Laci Kovacs, inginer în automatică şi absolvent de Arte Plastice, a auzit prima dată despre permacultură prin 2005 – mai precis despre fermierul-superstar Sepp Holzer –, în discuţiile cu nişte colegi de la BIOCOOP Sibiu. Se ştia că austriacul produce o varietate remarcabilă de produse alimentare, fără a folosi niciun strop de îngrăşământ chimic pe un teren pe care oricare crescător de porumb din statul Illinois l-ar fi declarat „prea mărginaş pentru agricultură” (Gene Logsdon).

Convertit el însuşi în producător în sistem permacultură, membru al primei asociaţii de producători bio din România, Laci Kovacs spune că, între timp, permacultura s-a extins şi în alte domenii, începând să devină un concept de sine stătător. Laci speră doar că această creştere în popularitate să nu-i atragă soarta practicilor ecologice care, spune el, „au ajuns să fie sufocate de reguli şi derogări în aşa hal încât doar omul mai e protejat de ele. Natura a ajuns un fel de suport pentru o nouă afacere”. În România, în afara celor care practică permacultura din bun-simţ, mai există câteva încercări, cele mai multe fiind popularizate pe Internet. Laci Kovacs îşi aminteşte de ferma din Firiteaz, judeţul Arad, condusă de o familie de elveţieni cu care a făcut un schimb de experienţă acum câţiva ani. Ferma de 650 de hectare a elveţianului la Sagu (sat Firiteaz) deţine şi utilajele necesare unor aplicaţii la nivel de hectare, prin care se elimină, de exemplu, aratul. Laci spune că principiile permaculturii sunt atât de diferite de agricultura pe care o practică în mod tradiţional ţăranii în gospodăria lor, încât probabil că bunicii săi s-ar răscoli în mormânt dacă i-ar vedea grădina, iar vecinii săi se distrează copios în fiecare an. „Abia de puţin timp încoace au ajuns la concluzia că e mai bine ca resturile vegetale să fie compostate decât arse, dar e un pas înainte. Agricultura convenţională ca şi celelalte convenţii de epocă sunt greu de depăşit.”

Laci susţine că pe orice petic de pământ, chiar şi în balconul propriu, putem contribui la creşterea biodiversităţii. Aplicaţiile permaculturii s-au extins în domeniul construcţiilor (case de paie) şi în amenajarea spaţiului urban. Proiectul său de la Mediaş „în pas cu natura” constă dintr-o grădină de flori şi una de zarzavat, mici ca suprafaţă (2-3 ari în total), dar funcţionale. De făcut ar mai fi multe, în special la capitolul „înţelegere”. „Natura este întotdeauna surprinzătoare, doar lucrând îţi dai seama cât de puţine ştii şi mai ales că nu poţi controla pe termen lung – fără urmările care ne afectează deja –, nimic ce nu funcţionează natural.” El speră ca practicile permaculturii să nu se plafoneze niciodată. Nu acesta este „sinele” ei. Aveţi o suprafaţă de teren rămasă de la părinţi, o grădină lângă casă sau o bucată de pământ neîngrijit în faţa blocului? La final de săptămână, Laci Kovacs este dispus să vă împărtăşească din tainele permaculturii în cadrul unei serii de ateliere de grădinărit. Fiecare atelier include o parte teoretică şi una de aplicaţii, în grădina unei gospodării din localitatea Nocrich, judeţul Sibiu, unde fiecare participant va primi o bucată de pământ pe care să o cultive şi de care să se ocupe pe parcursul anului.

Permacultura se bazează pe biodiversitate. În grădină, legumele nu sunt plantate aliniate pe rânduri ca soldaţii, ci integrat. Unele plante fixează azotul în sol, altele au rădăcinile adânci şi extrag minerale de la mare adâncime, altele asigură umbră şi acoperă solul, prevenind eroziunea sau răspândirea buruienilor, altele atrag insecte benefice, altele resping insectele şi aşa mai departe.

Foloseşte limitele şi valorifică marginile

Puţină lume ştie, dar cele mai frumoase recolte sunt cele de la limita între două medii. De exemplu mediul terestru versus mediul acvatic, pădure versus câmpie etc. De aceea permacultura recomandă să ai cât mai multe limite, graniţe. Mai bun decât un lac rotund sau oval este un lac care are peninsule şi golfuri şi poate chiar şi insule, iar lungimea malului este mai mare.

Obţine o recoltă

Acesta este scopul final al iniţiativei tale. Este important ca recolta să fie pe măsura efortului depus.

Observă şi interacţionează.

În primul rând trebuie să înţelegi cum funcţionează lucrurile. Ca să înţelegi, trebuie să observi şi să interacţionezi, pentru că fiecare caz, fiecare loc şi situaţie au particularităţile lor şi pentru fiecare există soluţii diferite.

Nu produce reziduuri.

Încearcă să reintegrezi fiecare element în sistem, să îl reintroduci în circuitul natural, să găseşti un alt element care să „consume” acel element pe care altfel l-ai trimite la groapa de gunoi.

Proiectează de la pattern-uri la detalii.

Cu alte cuvinte, observi patternuri (modele generale) în natură, apoi cauţi soluţiile cele mai bune (detalii) pe care să le integrezi în sistemul tău.

Captează şi stochează energia

Soarele este principala sursă de energie, alături de vânt şi apă. Important în permacultură e să găseşti metode de a le capta şi stoca atunci când sunt abundente, pentru a le folosi când lipsesc. Şi nu prin panouri solare sau turbine eoliene, deşi au şi ele un rol. Permacultura se ocupă în special de sistemele biologice de stocare a energiei.

Foloseşte şi preţuieşte resursele şi serviciile regenerabile

Acest principiu te învăţă să foloseşti natura în favoarea ta şi să recoltezi cât mai bine acele resurse regenerabile, astfel încât să nu depăşeşti capacitatea lor de regenerare (să nu le epuizezi) şi să reduci consumul de resurse neregenerabile.

Integrează mai degrabă decât să separi.

În permacultură nu există monoculturi. Fiecare element asigură mai multe funcţii şi fiecare este asigurată de mai multe elemente. În felul acesta se creează multiple interconexiuni între diversele elemente şi fiecare susţine mai multe şi este susţinut de mai multe elemente.

Foloseşte soluţii lente şi de mică amploare.

Începe cu parcele mici. Nu vrei să rişti să cheltui din start energie, timp şi bani într-un sistem foarte mare, greu de controlat şi instabil. Cel mai bine e să porneşti de la un sistem mic, să îl creşti, să îl stabilizezi şi apoi poţi să extinzi.

Foloseşte şi preţuieşte diversitatea.

Diversitatea reduce vulnerabilitatea faţă de diverse ameninţări (climă nefavorabilă, dăunători, fenomene meteo extreme etc). Există şi un proverb „să nu pui toate ouăle într-un singur coş”. Diversitatea este şi un fel de asigurare.

Foloseşte şi răspunde creativ schimbării.

Permacultura este un sistem dinamic, în continuă schimbare, important este să observi şi să înţelegi schimbările, să le foloseşti în favoarea ta şi să le modelezi creativ.

Articol preluat din Revista Cariere de aprilie. Pentru detalii legate de abonare, click aici