Protocol regal. Omagiile capetelor încoronate pentru Regele Mihai
În afară de Familia Regală a României, la funeraliile Regelui Mihai I au fost reprezentate Familiile Regale din Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franța, Prusia, Italia și Portugalia. Au fost, de asemenea, reprezentate Familiile Imperiale din Rusia, Austria și Germania, Familia Mare Ducală de Baden, Familia Regală de Wurttemberg și Familia Princiară de Ligne.
Prinţul Charles, Regele Carl Gustaf al Suediei, Regina Sylvia, Regina Sofia și mulți alții au fost prezenți.
Funeraliile Regelui Mihai au adus în atenția publicului protocolul regal, care funcţiona deja la Palatul Elisabeta sau la castelul Peleş. Prezenţa capetelor încoronate la funeralii a impus reguli stricte legate de ordinea sosirii sau aşezarea scaunelor pentru invitaţi.
Șeful Casei Imperiale de Hohenzollern a stat tot timpul lângă fiicele regelui, şi în Sala Tronului şi în timpul marşului funebru spre Patriarhie. Un semn al înrudirii dintre regii României şi familia foştilor împăraţi ai Germaniei, dar şi de respect pentru Regele Mihai I, ultimul monarh Hohenzollern din Europa.
Membrii familiei regale în frunte cu Principesa Margareta, Custode al Coroanei, au luat loc la stânga catafalcului Regelui Mihai. Alături au stat prinţul Radu, prinţesa Maria şi prinţul Georg Friedrich de Prusia, şeful casei Hohenzollern. În spatele lor se aflau restul principeselor, plus fostul principe Nicolae.
La fel de riguros au fost rânduite locurile ocupate de reprezentanţii altor case regale. În primul rând au luat loc monarhii în exerciţiu, cum este cazul regilor Suediei Carl Gustav şi Silvia, şi al Marelui Duce Henri de Luxemburg. Lângă ei, reprezentanţii celorlalte case regale în funcţie: foştii suverani Juan Carlos şi Sofia ai Spaniei, apoi prinţul Charles, ca reprezentant al mamei sale regina Elisabeta a II-a, prinţul Lorenz şi prinţesa Astrid ai Belgiei, după cum notează digi24.
De gardă
Pe rândul imediat următor se aflau şefi ai caselor regale şi imperiale care nu mai domnesc: prinţul moştenitor Alexandru al Serbiei, spre exemplu, marea ducesă Maria Romanova a Rusiei sau arhiducele Karl de Habsburg.
Membrii familiei regale şi rudele lor auguste au făcut de gardă la sicriul Regelui. Principesa Margareta, regele Suediei, regele Spaniei şi marele duce al Luxemburgului au vegheat împreună catafalcul. Prinţul Charles şi prinţul Radu au făcut la fel, iar prinţului moştenitor al Serbiei i s-a alăturat premierul Mihai Tudose. Acelaşi protocol strict a fost urmat şi în timpul serviciului religios din Piaţa Palatului Regal. Dacă oficialii statului român în frunte cu preşedintele Klaus Iohannis şi prima doamnă Carmen Iohannis au ocupat locurile din dreapta catafalcului, latura stângă a fost rezervată familiilor regale.
După ce sicriul ultimului rege al României a fost plasat pe un afet de tun, familia regală l-a urmat pe jos până la Patriarhie. Le-a fost alături pe tot traseul şeful Casei de Hohenzollern, iar când sicriul a ajuns în catedrala patriarhală, Regele Mihai a primit din nou omagiile celorlalţi monarhi, într-o adunare fără precedent într-o biserică ortodoxă din România.