Radu Tătucu, un optimist incurabil hotărât să participe la schimbarea României

Radu Tătucu este un optimist incurabil, hotărât să participe la schimbarea României. Tânărul arădean vede potenţialul adevărat al ţării noastre şi vrea să contribuie cum poate ca acest potenţial să se realizeze. Acum Radu este la Washington D.C., lucrează la Banca Mondială, dar vine în ţară ori de câte ori are ocazia şi participă la evenimente menite să le deschidă perspective tinerilor profesşionişti. Şi din 2008 GRASP – Global Romanian Society for Young Professionals, unul dintre proiectele de suflet ale lui Radu, canalizează energia pozitivă, talentul, dedicaţia, pasiunea şi cunoştinţele miilor de tineri români din toată lumea înspre România.

Radu Tătucu este din Arad şi provine dintr-o familie „tipică”: mama medic, tată inginer. Pe lângă părinţi, un rol mare în creşterea lui l-au avut bunica din partea mamei şi sora mamei, profesoară de limba română. Fiind singurul copil, părinţii lui Radu au făcut mari sacrificii ca el să poată călători, încă de mic, să poată vedea lumea. Toată familia a făcut economii pentru ca Radu să poată merge la 13 ani într-o excursie de trei săptămâni în Europa de Vest : Ai mei m-au crescut cu câteva principii şi valori solide care mi-au servit drept model în orice am făcut în viaţă: munca cinstită, adevărul, dreptatea, educaţia, respectul pentru celălalt, a mărturist Radu Tătucu pentru Revista CARIERE.

Atunci când Radu era în clasa a 10-a de liceu, Fundaţia pentru o Societate Deschisă / Fundaţia Soros le oferea elevilor de liceu diverse burse de studiu în Statele Unite, Marea Britanie şi Republica Cehă. Şi-a depus dosarul, a trecut un test de limba engleză şi un interviu şi a fost selectat pentru o bursă de un an în Marea Britanie. Acolo a urmat clasa a 11-a şi ulterior bursa i-a fost reînnoită de către liceu şi pentru clasa a 12. Şi-a depus apoi dosarul pentru universităţi atât în Marea Britanie, cât şi în SUA, iar când a fost acceptat la Harvard cu bursă integrală, nu a stat pe gânduri. Diploma de master a tânărului arădean, obţinută tot la Harvard este în Politici Publice, cu specializare în dezvoltare economică şi politică. Iar la Londra a obţinut un MBA cu specializare antreprenoriat şi finanţe.

În 2008, Radu Tătucu a fost unul din cofondatorii GRASP. Tinerii fondatori au pornit de la ideea de a promova România în exterior şi a arăta lumii o ţară altfel decât cea stereotipizată adesea în mass-media occidentală.

„Cea mai mare satisfacţie a mea în ceea ce priveşte GRASP este faptul că am reuşit să reunim sub umbrela organizaţiei nişte oameni extraordinari – în Bucureşti, Cluj şi Timişoara, în Londra şi Boston, în Budapesta şi Bruxelles, în Amsterdam şi Paris (că să nominalizez câteva dintre principalele locaţii unde sunt „Grasperi”). Sunt sigur că aceşti oameni minunaţi vor avea un cuvânt de spus în dezvoltarea viitoare a României, fie că vorbim despre mediul de afaceri şi antreprenoriat, despre cultură şi artă, despre politică şi implicare civică”, ne-a spus Radu.

Faptul că a fondat şi condus GRASP timp de patru ani l-a ajutat pe Radu să-şi dezvolte anumite aptitudini (de exemplu calităţile organizatorice, lucrul într-o echipă foarte diversă, situată în mai multe ţări şi continente, rezolvarea diverselor conflicte într-un mod civilizat şi democratic, gestionarea unor grupuri multiple de părţi interesate / stakeholders etc.). Consideră că toate aceste calităţi i-au fost şi îi sunt foarte utile şi profesional – indiferent de jobul pe care l-a avut la un moment dat.

„Însă mai mult decât atât, oamenii minunaţi pe care i-am întâlnit în şi prin GRASP mi-au dovedit în mod repetat că lucrurile se pot face şi altfel. Că se pot face într-un mod profesionist. Că e ok să nu fii de acord cu celelalt şi că poţi să ai un argument în contradictoriu foarte civilizat. Că există foarte multă pasiune şi interes pentru a schimba România în bine. Toate acestea mi-au confirmat ceea ce vedem că se întâmplă zilele acestea în stradă – că oamenii vor să fie responsabili pentru propriul lor destin şi că hoţia, corupţia endemică, promovarea non-valorilor, aroganţa şi promovarea interesului privat în dauna celui public trebuie să înceteze”, a adăugat tânărul.

Tinerii reuniţi sub umbrela GRASP sunt oameni ai faptelor. La a doua conferinţă a organizaţiei, la Boston, în 2009, a fost lansat Proiectul România 2020. Aproximativ 100 de studenţi şi tineri profesionişti români din 15 ţări au dezbătut vreme de trei zile ce Românie şi-ar dori în 2020 şi ce ar putea face pentru a îndeplini această viziune. Şi au iniţiat mai multe acţiuni:

„Diaspora Votează” prin care propuneau în 2010 introducerea votului electronic pentru românii din diaspora (însă pe atunci, practic toţi actorii politici ignorau rolul diasporei şi nu luau în serios o asemenea propunere);

„Mentorat pentru success” prin care tineri profesionişti români au mentorat studenţi din România interesaţi să-şi dezvolte o carieră internaţională;

„Start-up Your Idea” şi „Tandem”: proiecte adresate tinerilor antreprenori;

„Young Diplo” – proiect adresat tinerilor români interesaţi de o carieră în diplomaţie şi relaţii internaţionale;

„Dear România: Write Our Future”, proiect de fotografie prin care participanţii îşi scriu pe mâini sau pe faţă mesajul sau viziunea lor pentru România.

Radu Tătucu a lucrat la Banca Mondială, apoi la Amazon, la mai multe firme de consultanţă internaţională, însă întotdeauna s-a întors la rădăcini. Când era la Londra venea şi de şapte-opt ori pe an în România pentru a participa la diferite evenimente. Acum, de la Washington vine mai rar, dar tot vine:
Motivul principal pentru care am rămas ancorat în societatea românească este foarte simplu: cred cu tărie în „Proiectul România”; cred că România are toate coordonatele să devină o ţară cu adevărat dezvoltată. Ce înseamnă asta? Din punctul meu de vedere, înseamnă o ţară (lista nu este exhaustivă) în care:

• cei care muncesc cinstit sunt respectaţi şi au un viitor şi o viaţă mai bună;
• copiii noştri au un viitor mai bun decât noi;
• politicienii servesc cu adevărat binele public, nu îl deturnează pentru interese private meschine;
• corupţia, hoţia, minciuna şi aroganţa devin o excepţie, nu o regulă;
• tinerii doresc să plece în străinătate nu din lipsa de perspective, ci pentru a acumula experienţă relevantă pe care să o poată utiliza la întoarcerea în ţară;
• medicii, profesorii şi alte categorii sociale sunt respectate la adevărata lor valoare.

Radu Tătucu îi admiră foarte mult pe Robert F. Kennedy, pentru lupta sa neobosită pentru dreptate socială şi pe Ion Raţiu pentru promovarea şi apărarea democraţiei în România „când noi eram încă în epoca de piatră în ceea ce priveşte democraţia”. Ne mărturiseşte şi că a fost privilegiat să aibă mai mulţi mentori extraordinari: profesoarele de matematică şi engleză din liceu, un profesor de ştiinţe politice din facultate, unul dintre managerii de la Banca Mondială, un antreprenor în serie, un profesor de la masterat şi o directoare executivă a unei mari organizaţii non-guvernamentale.

„De la fiecare am învăţat câte ceva, însă cred că cele mai importante trei lucruri sunt o etică de muncă sănătoasă, o modalitate sistematică de a aborda orice problema, oricând de dificilă ar fi ea, şi optimismul / adpotarea unei atitudini constructive în majoritatea situaţiilor”, ne spune Radu.

L-am provocat pe Radu să fie la rândul lui mentor. Să le împărtăşească tinerilor români din experienţa lui de viaţă şi să le dea câteva sfaturi. Iată-le:

Nu există substitut pentru muncă serioasă. Thomas Edison spunea că geniul este 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie. L-aş parafraza şi aş spune că succesul este la fel: 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie.
Identificarea unor mentori buni cât mai devreme. Am avut privilegiul de a avea mentori minunaţi, începând din gimnaziu şi liceu, la facultate şi, ulterior ,în fiecare job. Nu doar că am învăţat enorm de multe lucruri de la mentorii mei, însă îmi este extrem de util şi reconfortant să mă consult cu ei în momentele cele mai importante din parcursul meu profesional.

Curiozitatea. Dintotdeauna am avut o fire curioasă – mi-a plăcut să aflu aflu mai multe despre subiectele care mă interesau. De ce? Cum? Dar dacă? Pe de altă parte, ar fi posibil să…? – sunt câteva dintre întrebările pe care mi le pun frecvent. Această curiozitate m-a urmărit şi în carieră şi de aceea cred că am experimentat cu atât de multe domenii – de la consultanţă economică şi de strategie la politici publice şi dezvoltare internaţională, la muncă într-o corporaţie globală precum Amazon, la antreprenoriat social şi mediul ONG.

Eşecul este adeseori un pas înainte. Lumea, în general, se sperie de eşec şi îl tratează ca un subiect tabu, însă extrem de puţine eşecuri profesionale sunt de fapt „fatale”. În cazul meu, cele mai multe eşecuri mi-au oferit de fapt o oportunitate extraordinară de învăţare şi dezvoltare şi mi-au deschis diverse oportunităţi pe care nu le luăm în considerare înainte.

Tot de la Radu, tinerii ar putea să înveţe şi să îşi cultive pasiunile. Şi nu doar să le cultive, ci să înveţe câte ceva din fiecare în parte. Pasiunile lui Radu sunt, printre altele, călătoriile, skiul, dezbaterile, dansul clasic. Călătoriile deschid mintea oricui, dezbaterile ajută la ordonarea argumentelor şi raţionamentele, dar cum cum pot contribui oare dansul sau schiul la dezvoltarea cuiva?

„Dansul de societate mi-a educat spiritul muncii în echipă. Cum spune şi celebrul proverb: „It takes two to tango” / „e nevoie de doi pentru a dansa tango”. Aşa e şi în viaţă: de cele mai multe ori e nevoie de două sau mai multe persoane pentru a realiza ceva. Nu cred în mitul liderului providenţial sau a lupului singuratic. Skiul îmi dă sentimentul fantastic de libertate totală. În acele 7-10-15 minute când cobor pe pârtie mă simt extrem de liber şi îmi place să-mi las imaginaţia să zboare neîngrădit, însă este şi o ocazie excelenţă să-mi reîncarc bateriile”, ne-a mai mărturist tânărul.

O altă pasiune a lui Radu este antreprenoriatul social. Iar această pasiune o cultivă de mai mulţi ani, cu acelaşi viu interes, pentru că a văzut că un antreprenor social ajunge să schimbe un sistem întreg, iar acest lucru este fascinant.

„Antreprenoriatul social mă pasionează deoarece am văzut de repetate ori cum există anumite probleme fundamentale ale societăţii pe care un antreprenor social le adresează mai bine decât o face guvernul sau o afacere 100% pentru profit. Rezonez mult cu ideea că din profitul unei afaceri beneficiază nu doar antreprenorul, ci şi comunitatea din care acesta face parte (şi care adesea face că afacerea respectivă să aibe succes). Multe din proiectele GRASP pe care le-am iniţiat sau la care am participat pot fi încadrate în această categorie a antreprenoriatului social şi au potenţialul de a schimba ceva în bine dacă sunt scalate”, ne-a explicat Radu.

De cele mai multe ori avem complexul imaginii pe care o avem în străinătate. Dar Radu, care trăieşte de atât de mulţi ani în afara ţării, spune că de peste ocean România se vede destul de bine. Suntem o economie emergentă, cu un potenţial foarte mare şi situaţia geo-politică actuală face că România să aibă o importanţă mărită pentru echilibrul din regiune. Tânărul român a avut şansa să studieze atât în Europa, cât şi în America de Nord şi în Asia de Sud-Est, dar nu s-a confruntat vreodată cu prejudecăţi: În cel mai rău caz m-am lovit de ignoranţa celor din jur, care fie nu puteau plasa România pe hartă, fie nu aveau nici un habar despre situaţia generală actuală a României (i.e. că suntem membri UE şi NATO).

Deşi nu ne aflăm în clasamentele celor mai bune universităţi din lume la nivel global (sau când ne aflăm suntem de la locul 300 în jos), România exportă multă materie cenuşie. Care este explicaţia? Oare ţine de calitate sau de branding? Ne spune un om trecut prin prestigioase şcoli ale lumii:

Sistemul de învăţământ românesc are insule de excelenţă competitive, însă sistemul, per total, nu cred că poate fi caracterizat ca fiind unul competitiv. Motivul pentru care încă exportăm relativ multă materie cenuşie are de a face mai mult cu profesori foarte dedicaţi şi elevi sau studenţi pasionaţi care muncesc din greu ca să obţină rezultate şi mai puţin cu sistemul per total. În majoritatea topurilor internaţionale suntem mult în urmă, însă nu e de mirare, având în vedere lipsa investiţiilor serioase în educaţie în ultimii 25 de ani.

Dacă nu investim în educaţie minimum 5-6% din PIB, situaţia doar se va deteriora şi mai mult. Realist vorbind, ca să reducem din decalajul cauzat de lipsa de investiţii în ultimii 25 de ani, ar trebui investit în educaţie 10-12% din PIB pentru următorii 25 de ani. Însă pentru această este nevoie de o clasă politică matură şi cu viziune, care să realizeze că investiţiile masive în educaţie, chiar dacă nu vor da rezultate până la următoarele alegeri, sunt absolut esenţiale pentru că România în 2040 să fie o ţară dezvoltată, cu o economie avansată şi un standard de viaţă ridicat pentru marea majoritate a cetăţenilor ei. Altfel, riscăm că în continuare să atragem investiţii străine bazate pe mâna de lucru ieftină şi să exportăm materie prima.

Puntea dintre Radu şi România nu a fost clădită doar pe legăturile de familie sau proiectele în care a fost implicat, ci şi de soţia lui, Diana. Deşi sunt amândoi arădeni, s-au cunoscut la Costineşti, în 2000 şi au rămas împreună de atunci. Până s-au căsătorit, în 2007, au avut o relaţie la distanţă, Radu fiind în SUA sau în Marea Britanie, iar Diana în România. De atunci sunt însă împreună şi au un fiu, Philip-Luca, de cinci luni şi jumătate. Cum vede Radu Tătucu viitorul?

Diana este un sprijin fantastic pentru mine în tot ceea ce fac şi îi sunt extrem de recunoscător pentru asta, iar fiul nostru ne aduce enorm de multă fericire zi de zi. Vreau să cred că fiul meu va creşte într-o societate care, deşi a suferit profund vreme de 70 de ani (45 sub comunism şi 25 sub acest hibrid canceros de neo-comunism / capitalism de cumetrie, e pe cale de însănătoşire. O societate în care meritocraţia şi egalitatea de şanse să triumfe asupra nepotismului. O societate în care bunul simt şi lucrul bine făcut să domine în faţă aroganţei şi a jumătăţilor de măsură. O societate în care politicienii să înţeleagă că ei sunt aleşi pentru a servi binele public, nu pentru a-şi urma interesele personale. Fiecare dintre noi avem obligaţia să contribuim într-o măsură sau alta la această însănătoşire şi eu sunt foarte hotărât să-mi aduc partea mea de contribuţie.