Refugiu pentru dependenţii de confort şi culoare

După ce a terminat ASE-ul şi un master în Ştiinţe Politice, Corina Zlătaru a lucrat la Bursa de Valori Bucureşti ca director de PR şi ulterior la Registrul Român al Acţionarilor, unde conducea Departamentul „emitenţi”, adică gestiona aproape 5.000 de contracte cu societăţile care făcuseră obiectul privatizării în masă. Totul era nou şi pentru ea, şi pentru directorii companiilor. Pentru că totul are un preţ, dacă directorul de la Sidex Galaţi avea de pregătit Adunarea Acţionarilor, de exemplu, şi voia să se asigure că lucrurile vor merge ceas, Corina începea lucrul la 6 dimineaţa. După un timp, şi-a dat seama că nu va putea ţine acest ritm. „Deşi îmi plăcea enorm ce făceam, trebuia să îmi întemeiez o familie, şi nu să devin un robot.”

În anul 2004, la 36 de ani, a decis să facă altceva, şi acel ceva au fost fotoliile-puf. „Mi-am făcut singură un sac din pânză în care să stau cu fetiţa mea în braţe, după care încă unul pentru soţul meu. Mi-am dat seama că aceste fotolii-puf sunt foarte confortabile, pentru că primul lucru pe care îl făceau toţi prietenii care veneau la noi în casă era să se trântească în el. Şi atunci mi-am spus: Sigur se vor vinde «ca pâinea caldă» şi aşa a şi fost.”

I-a propus soţului ideea. El monta aparate de aer condiţionat şi centrale termice, de unde şi denumirea firmei, Termosanitas, care nu are legătură cu fotoliile puf: „Hai să facem câteva şi să vedem cum le putem vinde!”

Planul a fost simplu. A făcut singură acasă 30 de fotolii, s-a dus cu ele la o expoziţie şi a reuşit în numai trei ore de la deschiderea târgului să le vândă pe toate. „Am fugit acasă, am mai făcut încă 20. A doua zi le-am vândut şi pe ele şi am plecat cu o listă lungă de comenzi.”

Entuziasmată de acest început promiţător, Corina i-a spus soţului: „Vindem casa, ne mutăm la mama şi ne apucăm de treabă”. Lui nu-i venea să creadă; nu înţelegea cum o să facă toate astea într-un timp atât de scurt şi cum o să treacă de la aparatele de aer condiţionat şi centrale termice la fotolii- puf. Au vândut casa, s-au mutat într-o garsonieră, şi cu banii luaţi pe casă au cumpărat material, au amenajat un subsol cu maşini de cusut şi au început să bată la porţile hipermarketurilor. Cel mai greu le-a fost să transporte şi să depoziteze fotoliile, pentru că sunt mari şi ocupă loc. În rest, n-au prea avut greutăţi. Având în vedere că fotoliile-puf sunt colorate şi simpatice, Corinei nu i-a fost greu să deschidă uşa niciunui hipermarket. Ea spune că, dimpotrivă, a fost primită cu braţele deschise şi că a păstrat relaţii de prietenie cu cei care au contactat-o atunci.

„Fotoliile-puf sunt astăzi confecţionate, în întregime, în micuţa noastră fabrică, de care suntem foarte mândri. Pielea sintetică o aducem din China, deoarece fabrica de la noi, cu care am început să lucrăm, s-a închis, făcând loc unui complex rezidenţial.”

Sunt o echipă mică, de 12 oameni, foarte inimoşi. Au crescut ca orice bebeluş, cu foarte multă dragoste. Fotoliile sunt comercializate în marile hipermarketuri, în câteva reţele de magazine cu profil de mobilier, firma lucrează cu cele mai mari agenţii de publicitate. „Am avut o politică agresivă de vânzări, în sensul că nu m-am dus la un magazin mic de mobilă, ci direct la cel mai mare hipermarket din România.” îşi aminteşte Corina Zlătaru.

Fotoliile-puf chiar au un efect miraculos asupra oamenilor: toţi cei care le calcă pragul, chiar dacă vin să le propună un credit sau un nou abonament la telefon, sfârşesc inevitabil prin a cumpăra un fotoliu. „Cel mai amuzant a fost când a venit un domn să cumpere un fotoliu-puf roşu şi a plecat acasă cu două albastre sau când a venit un domn cu o maşină micuţă şi foarte luxoasă, decapotabilă, să cumpere două fotolii şi şi-a dat seama că nu intrau în maşină. A chemat un taxi să meargă după el, pentru că le voia neapărat atunci.”

Corina caută să lanseze modele noi, găseşte materiale noi şi nu duce lipsă de idei. Prietenii pe care şi i-a făcut în rândul agenţiior de publicitate o susţin, oferindu-i şi provocări pe măsură, cerându-i fotolii-puf în formă de mingi de tenis, de fulgi uriaşi de zăpadă, de capace de sticlă de băuturi răcoritoare, de cutii de cremă, de felii de pepene, de banană şi multe altele. Tot ce le lipseşte este un showroom propriu în care să îşi expună toate modelele care uneori stau ascunse prin câte un colţ de depozit.

N-ar accepta în ruptul capului ca un investitor să le cumpere businessul, poate doar de-ar fi să plece din ţară definitiv, cu destinaţia sudul Franţei.

Şi, pentru că a venit vorba despre timpul liber, soţii Zlătaru călătoresc. Pentru că au copii, n-au ratat până acum niciun parc de distracţii din Europa. În timpul şcolii, Corina se ocupă foarte mult de cele două fete şi, ca orice mamă responsabilă, nu ratează pregătirile pentru matematică, engleză, balet, escaladă, actorie, improvizaţie, pictură, înot etc. Învaţă cu cea mare la istorie, se mobilizează când aceasta ia o notă mai mică, mai face câte un proiect la geografie şi încearcă să înţeleagă ceva la informatică. Cea mică este în clasa I, la Şcoala Liberă Waldorf, şi la ea lucrurile stau un pic altfel: se poate şi fără matematică şi pregătire suplimentară. Cea mare se visează actriţă la Hollywood, iar cea mică, neurochirurg la Paris. Dar Corina zice că ar trebui să fie invers.

Articol preluat din Revista Cariere de octombrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici