Românca Anca Drăgan – doctor în robotică la Universitatea Berkeley, la mai puțin de 30 de ani

De la matematică la informatică, la inteligență artificială și robotică

Anca Drăgan a fost unul dintre puținii solicitanți admiși la toate cele patru universități din Statele Unite care își dispută supremația: Stanford, Berkeley, MIT, Carnegie Mellon. A obținut doctoratul la Carnegie Mellon, apoi a venit la UC Berkeley, ca profesor și cercetător. Locuiește în San Francisco și chiar dacă a plecat de ani buni din țară, Anca e mai tot timpul în legătură cu țara sa, mai ales cu partea ei pozitivă, prin tot ceea ce înseamnă „eminența cenușie a talentelor în informatică”. Prin ei, România de peste ocean, se vede foarte bine, pentru că românii din preajma sa sunt foarte apreciați, în special în Sillicon Valley, pentru expertiza in informatică. DE altfel, acesta este unul dintre atuurile pe care le are România în comparație cu alte țări – „educația în matematică e excepțională, in special în liceu”, confirmă cu mândrie Anca, aducându-și aminte de profesorii ei de la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu”, din Brăila, pe care l-a absolvit în 2006. La puțin timp după absolvire, cea mai mare problemă a Ancăi avea să fie ce să aleagă între Stanford, Berkeley, MIT, Carnegie Mellon, iar cei zece ani trecuți de la marea decizie au demonstrat că a ales cel mai bine.

„În gimnaziu, nu îmi plăcea neapărat matematica, dar cu ajutorul profesorului și al tatălui meu, a ajuns să fie materia mea favorită”

Anca Drăgan face performanță într-un domeniu extrem de competitiv și inovator – robotică. „E multă muncă și mult stres, dar totul e auto-impus. Asta e una dintre părțile minunate ale academiei: nu am pe nimeni care să îmi zică ce sau cât să fac, totul vine de la propriile țeluri. Dar în engleză este expresia „blessing în disguise”, un fel de binecuvântare deghizată; asta e și bine, dar și rău, pentru că oarecum muncim mai mult. Energie totuși se găsește și fiecare decide pentru sine ce sacrificii vrea să facă, pentru cât timp și ce vrea să prioritizeze. Personal, eu dau prioritate muncii, soțului, și prietenilor”, spune Anca, recent căsătorită.

Maraton academic de evaluare

Asta nu înseamnă că nu au fost și momente grele în tot acest parcurs profesional, atât de spectaculos, la nici 30 de ani. Interviurile pentru pozițiile de profesor au fost cele mai dificile. „Am trecut prin două luni cu 20 de călătorii prin Statele Unite, de la coasta de est până la coasta de vest. Fiecare interviu a avut două zile de ședințe, de 30 de minute minute fiecare, de la 9 la 17, în care profesorii de la universitatea respectivă mi-au evaluat cercetarea. A fost de-a dreptul înfricoșător, pentru că toată cariera mea urma să depindă de care universități m-ar angaja; la universitățile de top din cercetare atragi doctoranzi excelenți și ai colegi fenomenali; cu cât ajungi mai jos în clasament, cu atât e mai greu și să atragi doctoranzii cei mai buni și să obții fonduri de cercetare. Partea bună acestui maraton academic de evaluare a fost că am slăbit 5 kg”, își amintește cu umor Anca.

„Am doctoranzi de peste tot prin lume”

Tânăra profesoară a cunoscut și a lucrat cu profesioniști de pe multe continente, aparținând unor culturi diverse, dar nu crede că țara în care te-ai născut influențează foarte mult atitudinea față de muncă și felul de a colabora cu oamenii din echipe. „Ceea ce contează e cât de inteligenți și capabili sunt oamenii, dar și cât de sociabili sunt. Am doctoranzi de peste tot prin lume. Singură tendința pe care am observat-o e că americanii tind să fie mai ambitioși. Din nou, nu vreau să generalizez, dar doctoranzii americani au o capacitate foarte mare de muncă.”

Deși, la mai puțin de 30 de ani, Anca este coordonator pentru alți doctoranzi, are la rându-i, mentori dintre colegii minunați care, deloc întâmplător, sunt printre cei mai renumiți cercetători din domeniul lor. „La ei mă duc cu întrebări despre carieră și, câteodată, și în plan personal. În rest, apelez la prieteni și familie. Cel mai mult îmi lipsesc părinții, aici în America.”

La concursuri și olimpiade eram una dintre cele cinci fete printre 200 de băieți, dar asta nu mi s-a părut o problemă

După anii de studiu și experiență profesională în afară granițelor, Anca le recomandă celor tineri care vor să ia calea străinătății „să fie ambițioși, ideal nu în câți bani să câștige, ci în ce domeniu să se realizeze și să lase ceva în urmă. Dacă ei cred că pot realiza mai mult în străinătate, atunci da, să încerce, însă nu totul e mai ușor în străinătate, cum ar părea la prima vedere, ci depinde de țintele fiecăruia. Nu știu dacă sunt în poziția de a da sfaturi, dar cred că, în ceea ce îi privește pe cei care au plecat deja din țară, sper că fiecare și-a găsit un loc unde se simte acasă. În multe locuri oamenii sunt foarte primitori dacă le dăm o șansă și încercăm să ne adaptăm la nouă cultură.”

Are privilegiul să lucreze cu Michael Jordan al infomaticii mondiale

Chiar dacă pare că Anca și-a găsit locul în lume și sufletul pereche, îi ridic mingea la fileu și o întreb cum ar trebui să sune mesajul unui potențial angajator/antreprenor care să o convingă să revină în România.

„În cazul meu nu e încă realist, dar asta nu din cauza României – nu ar fi realist să mă mut în nicio altă țară, pentru că am privilegiul de a fi la una dintre cele mai recunoscute instituții din lume, top mondial în informatică și inteligență artificială. Nu pierdem doctoranzii pe care vrem să îi recrutăm către nici o altă instituție, iar colegii mei sunt oamenii care au scris cărțile de referință în domeniu. Printre noi circulă o glumă cum că îl avem printre noi pe Michael Jordanul infomaticii – numele lui e tot Michael Jordan și e un lider în învățare automată. De asemenea, suntem într-o zonă de excelență pentru ceea ce facem, cu Stanford, altă universitate de renume, în apropiere de noi, și lângă Sillicon Valley. E un loc special, unde am șansa să fac cercetare la un nivel greu de obținut altundeva. Nu cred că fiecare țară trebuie neapărat să investească într-un asemenea loc. În România mi-aș dori să ne asigurăm că reținem medici, ingineri, profesori. Pentru profesori în special, poate un mod de a-i atrage și de a-i păstra ar fi de a le da oportunitatea să îndrume doctorate, să predea cursurile principale și să poată să devină independenți financiar mai devreme în cariera lor. Aici am devenit profesor cu astfel de responsabilități la doar 28 de ani, ceea ce, din câte înțeleg, ar fi imposibil în sistemul academic român.”

Anca Drăgan este nominalizată la Gala Revistei CARIERE 2017, la categoria "Români de departe". Pentru a vota, accesaţi site-ul http://www.gala-cariere.ro/