Românul care înfruntă moartea pe Acoperişul Lumii

Crevasele sunt unele dintre cele mai mari pericole în Himalaya, iar fără partener în care să te încrezi total, nu poţi. Din acest motiv, Justin a ales să plece și să facă ascensiunea pe Cho Oyu singur pentru că este un munte cu risc foarte mic de crevase.

„Dar singur este mult mai greu pentru ca nu te poţi ajuta, căratul echipamentului este extenuant, iar altitudinea amplifică toate aceste eforturi. Din acest motiv a doua escaladare de anul trecut, pe un optmiar, mi s-a părut foarte grea”, spune alpinistul.

În această carieră nu există garanţia vieții, iar Justin face tot ce poate să evite riscurile care i-ar putea aduce moartea, mai ales că acasă îl aşteaptă o soţie şi două fetiţe minunate. “Anul trecut, în prima mea expediţie la 8.000 de metri, am aflat că unul dintre colegii noştri a murit pe munte. Am fost atât de demoralizaţi, încât şi eu şi Horia Colibășanu am vrut să plecăm acasă. Ne-am demoralizat, dar după ne-am revenit şi am continuat expediţia”, afirmă el.

Citește și 5 trucuri care te vor ține în priză la job în perioada sărbătorilor

Riscurile sunt pe orice munte: crevase, avalanşele de gheaţă şi de pietre și, nu în ultimul rând, riscurile altitudinii. Fără oxigen, la înălţime, poţi să faci edem pulmonar sau edem cerebral, iar, pe lângă acestea, mai există și riscul prăbușirii. “Vremea nefavorabilă nu trebuie nici ea ignorată. Chiar dacă faci asta de mult timp sau ai cei mai buni parteneri, asta nu te scapă de riscuri”.

Lipsa oxigenului împiedica încălzirea corpului pentru că arderile nu se mai fac cum trebuie. La peste 8.000 de metri, cantitatea de oxigen scade la 33% faţă de cea de la nivelul mării. “Când eşti singur, nici bucuria nu ai cu cine să o împarţi, şi nici filmuleţul de vârf nu este chiar aşa simpatic”, spune Justin.

De ştiut că, odată ajuns în vârf, riscurile nu iau sfârșit, iar cea mai mare greşeală pe care o fac cei care sunt la început este că se relaxează. Relaxarea creşte enorm riscurile. “Degeaba ai ajuns în vârf dacă nu reuşeşti să cobori. Din acest motiv, pentru mine, partea asta este cea mai importantă”, spune Justin.

“Dacă aş fi căzut, sigur nu am fi stat de vorbă acum”

În primăvară a avut o experienţă care a mai pus o cărămidă la temelia cunoştinţelor. Era în coborâre, aproape de bază. Erau şi foarte mulţi alpinişti care urcau şi, pentru a proteja urmele, mergea pe lângă potecă. “Am mers destul de mult pe lângă potecă, am considerat că s-au terminat riscurile şi ne-am dezlegat. Mai eram cu încă doi alpinişti, vorbeam relaxaţi, râdeam, neaflându-mă la mai mult de o întindere de braţ de unul dintre ei. Nu am căzut. Mi-a căzut piciorul intr-o crevasă”, povesteşte alpinistul.

Norocul lui a fost că, în cădere, s-a sprijinit cu mâinile de cealaltă margine a crevasei. A avut curiozitatea să se uite în jos şi atunci a văzut cât de norocos este. Hăul vizibil era de 20 de metri, apoi urma o mare de negru, crevasa având o formă de pară. “Dacă aş fi căzut, sigur nu am fi stat de vorbă acum”. Aşa a ajuns la concluzia că, uneori, lejeritatea care te ghidează atunci când tratezi unele probleme nu este mereu utilă.

Ascensiunea diferă de la un alpinist la altul

Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te informezi, să ştii în ce situaţie intri. Iar primele semne de întrebare care ți se ridică sunt riscurile extrem de mari. În funcţie de acestea alegi să mergi mai departe sau să stai acasă. Pregătirile pentru escaladarea unui optmiar încep cu 6 luni înainte.

În alpinism, lucrurile trebuie făcute aşa cum au fost programate, adică până la cel mai mic detaliu. O singura abatere te poate costa viața. După ce ai luat decizia de a merge, trebuie să găseşti finanţare, după care trebuie să alegi compania cu care vei merge.

La altitudine nu se păstrează diplomaţia

Îşi aduce aminte cum expediția în care a făcut edem pulmonar l-a afectat pe termen lung. “Nu mai puteam să fac nimic. Mi-a fost foarte greu să spăl un vas de ciorbă, iar asta este o chestie atât de mică, aici, dar acolo a creat scântei”, povesteşte Justin. El deja cobora într-o tabără inferioară, iar cei care veneau în urma lui, fiind şi ei foarte obosiţi, nu au conceput să facă treaba altuia.

Cariera de alpinist

“Fără pasiune nu există carieră”, spune Justin, care este de acord că regula e valabilă în orice domeniu. Iar a fi alpinist în România este un lucru confortabil din punct de vedere financiar. Ţara noastră are munţi frumoşi pe care se poate face alpinism de performanță, dar, din păcate, nu avem tradiţie pentru că înainte de 1989 nu prea se putea ieşi pentru aşa ceva.

“E păcat că nu avem şi noi bătrânii noştri care să ne înveţe alpinism, dar am satisfacţia că poate eu voi fi, la un moment dat, cel care-i învaţă pe tineri”, afirmă Justin.

În alpinism poţi plăti cel mai scump preţ

Alpinismul este un sport destul de costisitor, o expediţie ajungând la câteva zeci de mii de euro. Şi ca să vă faceţi o idee, numai taxa care îţi dă dreptul să urci pe Everest este de 11.000 de dolari. Cam atât taxează statul nepalez acest drept.

“Statul nepalez își permite să facă asta pentru că este cererea foarte mare. Şi aşa este foarte aglomerat pe Everest, deşi firmele comerciale vând astfel de expediţii la sume exorbitante, de 50-60.000 de dolari şi chiar mai sus, în funţie de calitatea serviciilor şi procentul de reuşită al companiei”

Conflictele pentru escaladarea celui mai înalt vârf din lume există, dar nu între companiile comerciale şi alpinişti, ci între alpiniştii care vor să facă acest sport fără oxigen şi şerpaşi. Şi asta pentru că şerpaşii îi văd pe aceşti alpinişti ca pe unii de la care nu iau bani.

“Am participat, din nefericire, anul trecut, la un conflict de genul acesta, între Ueli Steck şi Simone Moro şi un grup de şerpaşi. Aceştia au fost la un pas de a fi măcelăriţi de peste 100 de şerpaşi”, spune Justin.