Sedinta de board

Arc peste timp

Cum se face ca un tip care in facultate a fost sef de promotie ajunge sa fuga din tara si sa munceasca la negru, in Germania? El spune ca pe durata liceului (german) a avut contact cu ceea ce insemna cultura occidentala si libertatea de exprimare. In tara, se simtea ca intr-o mare puscarie. Recunoaste ca in decizia sa de a parasi confortul oferit de familie si de a-si lua lumea in cap a fost si o doza de nebunie.

Cei mai multi oameni, spune Radu, vor certitudini inainte de a lua o decizie. Pe acestia nu i-ar promova manageri, pentru ca au tendinta sa ia in calcul toate probabilitatile inainte de a actiona. Acestia n-ar fugi din tara pentru ca n-ar sti deznodamantul. Plecarea sa in Germania a fost un act de management al vietii care denota o anumita determinare. Cand vrei ceva… te duci si obtii. Radu recunoaste ca atunci cand castigi o data, castigi de doua ori, cand esti capitanul echipei de fotbal, ti se consolideaza sentimentul de invingator care iti hraneste convingerea ca iti poti gasi locul oriunde. Sa nu credeti ca n-a avut nici o ezitare. In 1980, ca student, cu prilejul unei vizite in Germania, ar fi putut decide sa ramana acolo. I-ar fi fost mult mai simplu decat in 1987. Dar atunci nu era pregatit. Avea numai 19 ani si ii lipsea convingerea ca poate razbi oriunde. Ceea ce l-a oprit in 1980, i-a dat putere in 1987.

Pentru actul sau de curaj nebunesc, Radu spune ca a avut acordul sotiei. Abia dupa doi ani si-a revazut familia. Cum a fugit? Lucra in Comertul Exterior si avea doi copii la vremea aceea. Acestia reprezentau o garantie a faptului ca s-ar intoarce, oricum, acasa. A luat toti banii pe care ii stransese pana atunci si banii mamei sale. Fusese trimis intr-o delegatie in Yemen (lucra la intreprinderea Chimica, in comertul exterior cu hartie). Zborul era cu escala la Cairo. A stat doua zile in Egipt si banii erau pe sfarsite. Ajuns cum-necum in Yemen, a profitat de faptul ca Gulf Air tocmai infiintase o cursa noua, ca atare, mai ieftina, si a reusit sa isi ia biletul de avion pentru Germania.

„Stiu foarte multi oameni care au fugit si au fost nefericiti, pentru ca faceau asta ca sa le fie mai bine economic. Or, faptul ca iti iei haine mai frumoase nu te face mai fericit". Pentru el, libertatea de opinie este foarte pretioasa. Libertatea de a spune ce vrea, de a se intalni cu cine vrea si de a putea sa se exprime asa cum vrea. Astazi, aceste lucruri pot parea banalitati, dar pentru epoca aceea reprezentau lipsuri esentiale.

Cand iubesti, esti orb

L-am intrebat pe Octavian Radu daca el, cel care a riscat asa de mult fugind de Romania, ca mai apoi sa se intoarca la ea, inca isi mai iubeste tara. Da, mi-a raspuns. „Cand iubesti, esti orb". Cand aterizeaza la Bucuresti are cu totul alt sentiment decat atunci cand aterizeaza la Paris sau la Londra. E sentimentul de „acasa"… Spune ca dragostea de tara e o experienta personala pe care fiecare o traieste in felul sau. Probabil ca cei care nu o constientizeaza ar trebui sa lipseasca o vreme din Romania, ca apoi sa o redescopere.

Printre lucrurile pe care le apreciaza la propriul popor este un incredibil spirit de supravietuire, capacitatea de a-si provoca status-quo-ul. De altfel, el, cel care vorbeste germana ca pe limba materna, n-a putut sa se integreze in Germania. E un alt stil, oamenii sunt altfel. Stie multi romani si sasi care n-au reusit sa se integreze acolo. Iubeste Romania mai ales pentru faptul ca numai aici a putut fi „gradinar"*, adica a putut sa-i creasca pe altii, dupa modelul inspirat de Jack Welch, o indeletnicire care ii place foarte mult. A descoperit ca satisfactia sa vine din rezolvarea problemelor si din faptul ca ii invata si pe mai tinerii sai manageri sa faca acelasi lucru. Asa a ajuns ca, treptat, sa nu mai conduca efectiv firmele din grupul RTC.

El si ceilalti

Onestitatea este principala calitate pe care o cauta in ceilalti, pentru ca el nu le-o poate sadi in suflet. E o trasatura pe care fie o ai, fie n-o ai. La fel si inteligenta. „Daca am in preajma un om inteligent si onest, il cresc asa cum doresc. Intr-un timp relativ scurt isi completeaza studiile si isi face MBA-ul". Oamenii au insa si aspecte negative: orgoliu, incapatanare, care nu se impaca bine cu disciplina asumata pe care si-o doreste omul de afaceri in companie. Asa isi explica de ce lucreaza mai usor cu femeile si de ce le promoveaza in managementul grupului RTC. Sunt mai disciplinate. Din pacate, si in politica si in afaceri, spune el, sunt femei care ii imita pe barbati, pe principiul ca viata e dura si, ca atare, trebuie sa te adaptezi si sa joci dur. Asa se face ca respectivele doamne isi pierd tocmai calitatile care le-ar fi diferentiat. Altfel, femeile aduc mai mult echilibru, sunt mai putin orgolioase, gasesc solutii de compromis. In afaceri, trebuie sa ai curaj sa iei decizii care pe moment iti aduc putina durere, iar ele sunt capabile sa ia astfel de decizii la fel de bine ca barbatii. Cu toate acestea, Radu recunoaste ca in RTC, el este cel care ia deciziile cu mare grad de incertitudine. Stie ca jobul de toata ziua al unui manager nu este sa isi asume riscuri, ci sa conduca oamenii. Femeile sunt foarte bune la acest lucru. In plus, crede el, in prezenta unei femei, barbatii devin competitivi, vor sa demonstreze ceva.

Virusul „fun"

Ce a pastrat din tinerete e spiritul organizatoric pe care l-a mostenit de la mama sa. Care se observa cel mai bine in prezenta unui grup atunci cand cineva formuleaza intrebarea: „Incotro mergem?" Radu are intotdeauna raspunsul. Si oamenii il urmeaza. Nu-si exercita cu forta autoritatea, oamenii il urmeaza de bunavoie. Mai mult, Radu cauta sa faca totul cu placere. Si se straduieste sa contamineze cu virusul „fun" intreaga organizatie. O organizatie mare, care inainte de criza ajunsese la 5.000 de oameni. Cu cel putin zece dintre manageri tine legatura permanent si se vede macar saptamanal. Cu alti trei sute se intalneste o data pe an in cadrul Conventiei, pe care doar in 2009 a amanat-o, din cauza crizei. Pe langa acestia, mai sunt alte mii de oameni care lucreaza pentru firmele sale si care, cel mai probabil, nu il cunosc. El vede si in asta un avantaj: poate sa faca mistery shopping fara probleme. Spera ca cei zece manageri contaminati cu virusul „fun" il vor raspandi in toata cultura organizatiei. De altfel, incepand din 2005, acesta a fost principalul sau job: sa defineasca o cultura de organizatie. La vremea aceea, nu exista formula actuala de grup. Radu era actionar minoritar impreuna cu niste greci si cu niste anglo-francezi, detinea si alte firme mai mici. Intre timp, s-a specializat in cresterea afacerilor si vanzarea lor cu randamente considerabile, decis fiind sa se desparta de businessurile cu cifre de afaceri de sub 10 milioane de euro. Dupa ce s-a desprins de partenerii straini, a vandut o parte dintre firme si a cumparat inapoi altele. (n. red.- lista exiturilor marca Octavian Radu include: RTC Paper boards, Euro Paper Converting, Paystore, Depozitul de vinuri, Aqua Regis, Best Distribution). Abia apoi a inceput sa isi raspunda la intrebari de genul: Cine suntem. Ce ne leaga? Asa s-a nascut sloganul „Mereu in miscare" care sugera dinamica si schimbare continua. Cand directorii sai de HR il sfatuiau sa nu mai chinuie oamenii cu schimbarea, replica sa favorita era: „Si numai daca inchizi ochii si ii deschizi imediat constati ca lumea s-a schimbat. Noi trebuie sa ne schimbam odata cu ea. Daca n-o faci, esti terminat". Un al doilea slogan in care crede si care initial era folosit doar intern, iar acum tinde sa devina public este: „Imi pasa, putem, imi place". El reprezinta exact ceea ce asteapta Radu de la oameni in viata si in business. „Imi pasa – inseamna sa nu treci cu indiferenta prin viata, sa te implici, sa nu te limitezi la ceea ce crezi tu ca e al tau. Imi pasa si imi place sunt la singular pentru ca arata optiunea individuala. Putem este convingerea ca reusim impreuna.

La Conventiile RTC sau oricand se intalneste cu angajatii sai, Radu le spune: „Daca nu-ti place cand vii la serviciu dimineata, da-ti demisia". Le-o spune acum, dar le-o spunea si cu ceva vreme in urma cand era teribil de greu sa gasesti oameni disponibili pe piata.

„Daca nu ti-e drag jobul pe care il faci, te chinui pe tine si ma chinui si pe mine. Daca nu te bucuri cand vii la serviciu, faci o munca lamentabila".

Din aceste ratiuni, tot cum zice Jack Welch, a trebuit „sa smulga cateva buruieni". Cand smulgi buruieni, n-o faci cu placere. Tot de la Jack Welch a invatat ca „daca nu dai pe cineva afara, nu esti un bun manager si daca nu suferi cand faci asta, inseamna ca nu esti om".

Criza: pentru unii noroc, pentru altii ghinion

In acceptiunea sa, aceasta criza este neasteptata si de o dimensiune incontrolabila. Unii profita de situatie, fara a avea vreun merit deosebit. Pana la urma, pentru succesul in afaceri trebuie sa se combine trei factori: noroc, munca, inteligenta… Daca unul dintre cei trei factori iti lipseste, pe termen lung, vei avea probleme. Cine se crede invincibil face prima mare greseala, acesta fiind inceputul sfarsitului. Cine se asteapta ca bunastarea sa vina fara munca si sa ii pice din cer, iar se insala. Radu alege intotdeauna drumul greu, convins fiind ca pe drumul usor nu sunt bani de castigat. Pe de alta parte, chiar daca esti muncitor si inteligent, dar n-ai o doza de noroc, n-ajungi prea departe. Criza e un noroc pentru unii si pentru altii un ghinion. „Only when the tide goes out do you discover who's been swimming naked", se pare ca ar fi zis Warren Buffet. „Dar lui Warren Buffet ii e simplu s-o spuna, pentru ca atunci cand a lovit criza, purta costum de scafandru".

In anumite businessuri, capitalul este esential. In altele, inteligenta, in altele norocul. Lui Radu ii place sa-si asume riscuri dar nu e speculant. Desi speculatia nu e ceva rau in sine, le interzice si oamenilor sai sa speculeze pe seama cursului valutar, pe seama cresterii preturilor. Jobul lor este sa munceasca si sa faca marketing. Nu crede in speculatii. Crede in nevoia existenta in piata si intr-o crestere naturala a veniturilor si spera ca lucrurile vor continua sa functioneze asa. Altminteri, Romania se desfiinteaza.

„Leben und Ehre" / iubire si onoare

Nu-si poate inchipui o lume in care iubirea si onoarea nu sunt valorile fundamentale. Nu intelege de ce copiilor de azi le place confruntarea si prefera sa se joace Pokemon pe consola de jocuri, ceva mult prea combativ pentru gustul sau. Cand esti copil si ai consola de jocuri Wii sau Playstation esti invatat cu un ritm mai dinamic, mai rapid. Prin comparatie, Alexandre Dumas cu „Cei trei muschetari ai sai", e lent. Celor doi copii ai sai, cu varste de 7 si 10 ani, care invata la Scoala Americana, sotia lui s-a vazut nevoita sa le citeasca mai intai din Colt Alb. La inceput, au fost destul de reticenti, pentru ca nu aducea cu nimic din povestile cu Pokemoni. Dar „Colt Alb" a invins pana la urma si cel mai mare dintre copii nu i-a mai dat drumul din mana. „Avem nevoie de modele, iar modelele care raman, sunt, orice s-ar spune, cele din literatura". Ar fi de dorit ca mai multe personalitati publice din Romania sa promoveze valori precum: onoarea si iubirea, inteligenta, onestitatea. „Cu inteligenta n-am fost egal inzestrati, dar onestitatea este egal impartita la saraci si bogati. Doar ca presa ii scoate in evidenta mai ales pe cei necinstiti".

In societatea moderna, orice produs are incorporata munca mai multor oameni si fara respectul unora fata de munca altora, societatea nu are cum sa functioneze. Oamenii fac ce vad in jur, nu ce li se spune. Daca tu spui: „Romania bunului simt" si nu arati bun simt, daca declari „noi cerem respect" si arati lipsa de respect, oamenii nu te vor lua in serios. „Un om lipsit de bun simt nu poate sa clameze bunul simt. Ar fi ca si cum m-as apuca eu sa fac reclama la pilulele pentru slabit. Politicienii au o mare problema cu asta".

Trebuie sa indraznesc, fie ca izbutesc, fie ca nu

Cand nu-i iese ceva, nu-si face reprosuri. Isi spune doar ca a avut ghinion si trece mai departe. Recomandarea sa este sa ne evaluam foarte bine calitatile si defectele si sa alegem tipul de job care ni se potriveste cel mai bine. Nu invers. Daca pentru un anumit job esti nevoit sa schimbi lucruri in tine, sa torsionezi, sa fii altfel decat esti tu… vei fi nefericit. Nici de succes nu te mai poti bucura, pentru ca e prea chinuit.

N-a fost nevoie ca Radu sa se schimbe in vreun fel ca sa se armonizeze cu statutul de persoana publica. Din contra, s-a facut antreprenor ca sa se adapteze la stilul sau de viata. Ca sa poata sa se trezeasca tarziu, ca sa se imbrace asa cum vrea si „sa nu fie nevoit sa suporte sefi tampiti". A crezut ca duce o viata care il fereste de surprize. Cu toate acestea, datorita expunerii pe care i-o ofera statutul de persoana publica, in urma cu un an, s-a trezit masiv atacat pe blogul sau si a descoperit ca oamenii te pot denigra si iti pot pune in carca fapte de o dimensiune incredibila. Nici episodul asta nu l-a schimbat. Isi gestioneaza slabiciunile incepand prin a si le recunoaste. Asa le si minimalizeaza. E impacat cu viata sa si lucreaza continuu la a nu se minti pe sine si la a descoperi ceea ce vrea cu adevarat de la viata. In sensul acesta, reuseste sa se schimbe continuu.

Business astazi si maine

Octavian Radu si Horia Ciorcila au deschis in anul 2009 o editura de carte la care au lansat titluri rasunatoare, printre care: Warren Buffett, „Iscusinta si intelepciunea celui mai mare investitor al lumii", sau Jack Welch, „Iscusinta si intelepciunea celui mai mare lider de afaceri al lumii". Cu toate acestea, vanzarile merg prost. Fapt care il face pe Radu sa observe ca in Romania se citeste extrem de putin. A constatat asta chiar si la proprii angajati. Oamenii nu au nici timp, nici chef pentru citit. Decizia de a lansa o editura a venit din calcul, dar satisface si o anumita curiozitate intelectuala. Si-a dorit sa ajunga profesor universitar si pentru asta a invatat matematica si macroeconomie, la care, cu doua exceptii, a luat nota zece. Dar editura n-a fost gandita sa fie o lovitura de piata si se asteapta sa atinga o masa critica in urmatorii zece, douazeci de ani. Oricum, una dintre masurile perioadei de criza a fost reducerea numarului de aparitii editoriale, pe 2009 si 2010.

„Bahnbrechend" / deschizator de drumuri

Cei care au cash pot face o gramada de lucruri in 2010. Radu are insa nevoie de lichiditati ca sa isi salveze firmele si nu se poate gandi la investitii noi. Dar daca ar avea cash, ar achizitiona companii aflate in stare de insolventa. „Poti cumpara cu 1 milion de euro o firma care peste cativa ani sa valoreze o suta de milioane. Dar s-ar putea sa nu reusesti sa o salvezi. Se pune problema: esti dispus sa pierzi banii, sau nu?"

In 2008, a investit intr-o firma de curierat pe care o vede ca pe o sansa in plus in cursa pentru supravietuire: TCE a intrat in 2009 in liga celor mari, impreuna cu FAN si Cargus.

Rezuma printr-o gluma implicarea sa in retailul de moda. Si-a spus ca daca va ajunge sa deschida un magazin Jimmy Choo, se va epila, isi va pune ciorapi de dama si va merge pe tocuri cel putin 3 m. E singurul lucru pe care nu l-a facut. Altfel, cand fabrica oja, a testat-o pe sine, mai intai. Acum nu mai e nevoie sa faca singur alegerile intre un brand sau altul. Are oameni specializati in asta. Spune despre decizia de a intra pe segmentul de fashion ca a fost o decizie strategica, nu de detaliu. A vrut sa-si prezerve un avantaj relativ dobandit in piata. Nu poti sa ramai in import-export sau in distributie: e o zona riscanta si asta se vede, firmele de distributie au cedat primele in 2009. Competitorii scad preturile pana nu mai castiga nimeni nici un ban. De aceea, e de dorit sa ai o minima protectie, un monopol.

Ani de zile, monopolul sau a fost acela de pionierat. A facut primul ceva si, pana cand ceilalti au reusit sa il imite, a avut un timp de gratie in care a putut face un profit bun. In retail de regula, protectie ai din doua surse: prin brand („o sa imi vad ceafa pana cand cineva va face un brand la fel de puternic ca Diverta") si locatie. Referitor la restaurantul Vapiano care sufera din lipsa de clienti pe timp de criza, decizia „inchidem sau nu" e analizata sistematic. Daca vanzarile continua sa fie mici, primul lucru de facut va fi renegocierea spatiului inchiriat, iar daca acest lucru nu e realizabil, restaurantul ar putea fi relocat. Acestea sunt genul de decizii cu care i se adreseaza de regula sefii sai de divizie. Vapiano este peste tot in lume un brand de succes, al lor pare singurul care nu merge… Nu e o chestiune de pret, ci de nivel de educatie. Radu crede ca momentul deschiderii si locatia au fost prost alese.

Acolo unde vede ca lucrurile nu merg incearca sa le faca el. Asa s-a nascut Diverta. Din dorinta de a da o replica librariilor in care cartea statea inaccesibila in spatele tejghelei.

Cu divizia de energie Q Power are tinte foarte precise: centralele termice foarte mari. Spune despre aceasta ca are potentialul de dezvoltare cel mai mare din tot grupul. Dar ia timp. Pentru distributie, au fost semnate contracte cu cateva tari deja, dar mai cauta parteneriate prin care sa inceapa productia si in Asia sau America.

„homo politikon"

Cariera lui Radu are si o dimensiune politica: a fost timp de sase luni deputat. Nu vede retragerea sa din functie ca pe un esec personal. A calculat gresit urgenta implicarii sale in firma (crease o structura despre care credea ca se va autosustine). Al doilea calcul gresit a fost acela ca si-a inchipuit ca politica ar avea nevoie de el. In realitate, n-avea. „Firma tipa dupa mine, nu politica". Are o constiinta politica foarte dezvoltata si si-a dorit chiar din copilarie sa poata juca un rol in societate. Astazi insa, nici timpul nici conditiile nu il atrag, iar ambitiile sale politice sunt absente. Daca o masa critica importanta de oameni ar vrea cu onestitate binele, neghidati de dorinta de imbogatire pe seama politicii, poate ca s-ar razgandi.

Radu s-a retras sistematic din conducerea afacerii RTC. De la un haos de genul cine ce decizie ia, a introdus o structura care i-a permis sa se retraga linistit. Totusi, nu trebuie sa ne asteptam ca va disparea din viata publica, pentru ca va pastra exact ce ii place sa faca. S-ar putea ca dezvoltarea diviziei Q Power sa ii ocupe tot timpul dintre doua avioane. In orice caz, sa nu vi-l imaginati stand acasa sau la plaja, in Malibu. Si-ar dori mai degraba sa predea un curs studentilor de la ASE. A mai facut asta si i-a adus satisfactie.

„Port marca BRAX, masura 29, care mi se potriveste perfect, si tricouri stranse la maneca. Nu-mi place sa fac cumparaturi. As da faliment daca toti ar fi ca mine", se caracterizeaza pe sine, in doua vorbe, Octavian Radu. De-asta, cand ajunge la Londra, ar merge mai degraba la un musical decat la shopping. A vazut „Les miserables" de trei ori si plange de fiecare data. Mai ales ca acolo e vorba despre onoare si despre iubire, valorile sale fundamentale.