Violeta Luca, CEO Vodafone Cehia: Principiul meu a fost mereu să construiesc valoare acolo unde lucrez și să‑i tratez pe colegi și pe partenerii de business cât mai bine cu putință

Violeta Luca, CEO al Vodafone Cehia, și-a croit un parcurs impresionant în lumea afacerilor, îmbinând disciplina și strategia cu educația și viziunea de leadership. Crescută într-o familie care i-a insuflat pasiunea pentru excelență, a ales o știință a cifrelor după ce a „dat cu banul” între facultățile de Drept și Economie.
Care sunt valorile pe care le‑ați preluat din familie, care credeți că v‑au ghidat, ulterior, în viața personală și în carieră?
Gândindu-mă la copilărie, pot spune că a fost una frumoasă, într-o familie unită și iubitoare. De mică, am învățat că perseverența și integritatea sunt valori de bază. Părinții mei mi-au dat libertatea să explorez și să descopăr lucruri noi, însă erau fermi când venea vorba despre respectul față de ceilalți și față de reguli. Îmi amintesc cum, din copilărie, petreceam ore în șir citind despre inovații tehnice sau lideri care au schimbat lumea. A fost un prim pas spre conștientizarea rolului pe care îl poate avea fiecare individ în comunitatea sa. Am învățat și că nu trebuie să aștepți ca lucrurile să se întâmple, ci este important să contribui și să influențezi în bine ceea ce este în jurul tău. M-a motivat dintotdeauna ideea de a excela în domeniul în care activez, care implică o dezvoltare și învățare continue.
Toată cariera dvs. s‑a conturat în jurul cifrelor, sunteți absolventă a Academiei de Studii Economice (ASE) din București. A existat dintotdeauna o pasiune pentru matematică? Când erați copil, ce meserie visați să urmați?
Eu provin din Sascut, o mică localitate din județul Bacău, fiind născută la Onești, orașul Nadiei Comăneci. Pe atunci, gimnastica își punea amprenta asupra copiilor. Am crescut cu visul de a fi gimnastă, iar timp de doi ani, la grădiniță și în clasa I, părinții m-au înscris la gimnastică, la Onești. Am practicat acest sport până în punctul în care aș fi putut merge către performanță, însă nu am mai primit avizul medical la testările fizice. Când medicii ne-au anunțat că nu pot face gimnastică de performanță, eu și mama plângeam, iar tatăl meu, într-o notă mai anecdotică, a spus fericit: „În sfârșit, de acum poți face ceva util și cu matematica!”.
Așa că, din clasa a II-a, m-am întors la cursurile normale și am lăsat gimnastica în urmă, însă acea perioadă a fost definitorie pentru mine. Disciplina de antrenament mi-a format un ritm special. În același timp, mi-a oferit o lecție importantă: nu întotdeauna se întâmplă ceea ce îți propui, dar este esențial să înveți din experiențe și conjuncturi și să-ți modelezi viața și cariera spre alte direcții, fără să trăiești într-un permanent regret.
Așadar, așa ați început să faceți „în sfârșit, ceva cu matematica”, lăsând un vis în spate. Ce a urmat?
Am început să studiez mult, cu precădere științele exacte. Mama, care era sculptoriță, m-a influențat în zona de creativitate, sensibilitate, curaj și ambiție. Iar tatăl meu, care era funcționar public în mica primărie din localitatea noastră, a fost cel care m-a sprijinit să îmbrățișez matematica, științele exacte, geografia și istoria. La 14 ani, m-am mutat de la Sascut la Bacău, pentru că intrasem la Liceul „George Bacovia”, actualul Colegiu Național „Ferdinand I”. Locuiam în gazdă, departe de familie, făceam naveta la final de săptămână și pot spune că acela a fost un moment esențial pentru maturizarea mea, fiind pentru prima oară în situația de a mă descurca singură, într-un oraș mare.
Și a mai fost un aspect important: la școala din Sascut eram cea mai bună la învățătură, însă, ajunsă la Bacău, a trebuit să descopăr din nou cum să devin cea mai bună, într-un liceu foarte competitiv, cu profesori și elevi valoroși. Perioada aceea a fost și cea în care am câștigat mulți prieteni, iar educația pe care am primit-o a fost una solidă. Am avut parte de profesori extraordinari, care m-au încurajat să gândesc critic și să-mi pun mereu întrebări.
Unul dintre momentele definitorii a fost când am participat la un concurs național de dezbateri, unde am înțeles puterea argumentării și impactul pe care îl poți avea atunci când știi să comunici strategic și persuasiv. Clasa mea avea profil Fizică-Chimie, iar eu mă pregăteam să dau la Medicină. Însă, înainte de ultimul an de liceu, părinții mei mi-au spus că, dacă voi urma Medicina, le va fi greu să-l susțină și pe fratele meu la facultate, deoarece studiile mele ar fi fost prea lungi și prea costisitoare.
Încă un vis pe care urma să‑l lăsați deoparte. Cum ați ajuns de la Medicină la Studii Economice?
Sincer, nu a fost o alegere tradițională, așa că am dat cu banul între Economie și Drept. A ieșit Economie și, astfel, am mers la Facultatea de Comerț din cadrul ASE București.
Care a fost primul dvs. job?
Primul job l-am avut în martie 2000, eram studentă în anul II și m-am angajat drept consultant în asigurări la American International Group. A fost o întâmplare oarecum haioasă care m-a adus aici. Într-o zi, eram în autobuz, vorbeam cu niște colegi despre școală, și un domn s-a apropiat de mine și mi-a spus că vorbesc foarte persuasiv. M-a întrebat dacă nu aș vrea să lucrez în asigurări și mi-a menționat această companie. Mi s-a părut foarte ciudată abordarea lui. Ulterior, m-am interesat despre firmă și am descoperit că, la acel moment, era numărul unu la nivel mondial în domeniul asigurărilor.
Câteva săptămâni mai târziu, am mers să văd unde este compania, am participat la niște cursuri și așa am început să muncesc.
Ați avut succes din prima?
Am avut succes în sensul în care, în primele trei luni, n-am vândut nimic, iar salariul meu se baza pe comisioanele din vânzări. După această perioadă, am început să am din ce în ce mai mulți clienți, pentru că am învățat că vânzarea nu este despre a vinde, ci despre a-i lăsa pe ceilalți să cumpere.
După nouă luni, în decembrie 2000, eram deja manager, îmi formasem o echipă de consultanți, pe mulți recrutându-i din sindicate. Îmi amintesc că am fost la o conferință a Sindicatului Hidroconstrucția și, doar de acolo, am recrutat vreo 40 de oameni. Am plecat din asigurări după doi ani, chiar după ce eu și echipa mea câștigasem un concurs la nivel european, fiind foarte performanți.
De ce ați plecat de la acest job? Erați, totuși, manager la doar 20 de ani.
Simțeam că am atins un vârf în domeniul asigurărilor și îmi doream un job full-time, stabil din toate punctele de vedere, pentru că, timp de doi ani, fusesem plătită exclusiv pe comision. În august 2002, am susținut licența și, apoi, m-am angajat pe un post de marketing assistant la Whirlpool. Practic, am făcut un pas înapoi, însă jobul compensa prin faptul că învățam lucruri noi în zona de marketing.
Am fost privilegiată să lucrez într-o companie aflată în plină dezvoltare, iar Whirlpool a fost o școală excelentă pentru evoluția profesională. Acolo am învățat principiile de bază despre cum să construiești un business, un canal de vânzare, cum să inovezi, cum să folosești platforme digitale și diverse tooluri avansate pe care compania le avea la dispoziție. După un an, am trecut către zona de vânzări și am coordonat o echipă regională la Whirlpool. Din toamna lui 2005, timp de un an, am fost director executiv la Marelvi, pentru că îmi doream să fiu director general, iar pentru Whirlpool eram considerată prea tânără pentru această funcție.
Au urmat numai funcții de top în companii mari. Ați fost, între altele, CEO la Flanco și Country General Manager la Microsoft. Cum a fost această călătorie?
Toată viața am primit oferte de job, uneori mai multe decât m-aș fi așteptat. Principiul meu a fost mereu să construiesc valoare acolo unde lucrez și să-i tratez pe colegi și pe partenerii de business cât mai bine cu putință. Acest lucru mi-a atras oamenii buni lângă mine. Oameni cu care interacționam și care, ulterior, își doreau să lucreze cu mine. Așa am ajuns în aceste companii mari, în care mi-am desfășurat activitatea cu seriozitate, dedicare și respect.
Cum a apărut rolul de CEO la Vodafone Cehia, funcție pe care o ocupați din ianuarie 2024?
Am fost abordată direct de echipa de recrutare a Vodafone Group, din Londra. Inițial, am ezitat, aveam o carieră frumoasă la Microsoft și multe opțiuni de creștere. A fost, poate, una dintre cele mai grele plecări pe care le-am avut dintr-o companie, pentru că echipa de la Microsoft a făcut eforturi mari să-mi ofere alternative pentru a rămâne, inclusiv oportunități în alte țări. Doar că îmi doream un job extrem de hands-on, în care să pot influența direct deciziile și să văd impactul real pe care acestea îl au. În Vodafone Cehia, suntem peste 2.000 de angajați, iar cu tot cu contractori ajungem la 4.000 de oameni. Este o companie care are impact atât în zona consumer, cât și în zona de business. De asemenea, Vodafone Cehia are o amprentă puternică asupra sustenabilității, fiind o organizație cu principii solide de business. Și aceste lucruri contează pentru mine.
Ce obiective v‑ați setat atunci când ați preluat acest rol și ce ați reușit până acum?
Obiectivele mele inițiale au vizat trei direcții: creșterea satisfacției clienților prin digitalizare și îmbunătățirea infrastructurii de rețea; dezvoltarea echipei și crearea unui mediu incluziv, care să stimuleze performanța și creativitatea, precum şi accelerarea transformării în cadrul organizației, pentru a rămâne competitivi pe piața telecom. În primul an, am reușit să lansăm iniţiative concrete care s-au materializat în îmbunătăţirea satisfacţiei clienţilor, am accelerat investiţiile şi performanţa în segmentul B2B, am lansat programe interne care au crescut gradul de implicare al angajaților. De asemenea, ne-am concentrat pe modernizarea infrastructurii de reţea şi de IT, integrând tehnologii şi practici noi. „Cultura devorează strategia la micul dejun” – este un citat atribuit lui Peter Drucker, care îmi place foarte mult, pentru că subliniază clar cât de importante sunt mediul și cultura organizaționale.
Cum a fost adaptarea în Cehia? Este primul dvs. job care a însemnat, totodată, și mutarea din țară.
Pe lângă provocarea în sine a unui job nou, care a însemnat să îmi pot folosi întreaga expertiză în retail, e-commerce, tehnologie, management, pot spune că m-am simțit binevenită în Cehia. Este o țară care m-a îmbrățișat mai mult decât m-aș fi așteptat. Fac deja parte din diverse organizații care au impact dincolo de jobul meu, precum American Chamber of Commerce. M-am implicat în inițiative educaționale, în organizații pentru femei, în programe de mentorat. Adaptarea a fost mai ușoară și pentru că aici, chiar de la început, m-am simțit apreciată, respectată și inclusă. Este important să simți asta. Există un respect față de români, în Cehia, și sunt mulți români lideri care locuiesc aici și care au joburi frumoase. Personal, simt că aici este a doua mea casă.
Vorbeați despre implicarea în programe de mentorat. Dacă ar fi să creați un astfel de program pentru femeile din business, care ar fi principiile sale de bază?
Principiile ar fi: autenticitate – fiecare mentor și mentorat(ă) să se exprime liber, fără teama de a fi judecați; sustenabilitate – relația de mentorat să producă efecte pe termen lung, nu doar rezultate punctuale; învățare bidirecțională – mentorul oferă ghidaj, dar și cealaltă parte poate aduce perspective proaspete. Conectare la rețea – oportunități de networking și colaborare între participante.
Ați avut un parcurs profesional în diverse industrii. Care sunt principiile pe care le‑ați aplicat peste tot?
Fiecare industrie are propriile sale particularități, însă există câteva principii care se aplică în aproape orice context. Aş aminti aici leadership adaptabil, adică să te adaptezi permanent la schimbare și să fii deschis la noi perspective. Apoi, orientarea spre oameni, ceea ce înseamnă că o echipă motivată și apreciată va produce mereu rezultate peste așteptări.
Gândirea strategică este un alt principiu pe care îl port cu mine mereu, ceea ce înseamnă că planificarea și execuția trebuie să meargă mână în mână; nu poți avea succes fără o direcție clară și obiective măsurabile. Apoi, curajul de a avea obiective ambiţioase, iar aici mă gândesc la viziunea şi gândirea la scară mare, la curajul în asumarea unor riscuri calculate. Şi foarte important este să ai oamenii potriviţi alături, care să navigheze în aceeaşi direcţie cu tine, cu energie, încredere şi rigoare.
Pe scurt, am învățat că, indiferent de industrie, viziunea, capabilitatea de execuție, voinţa și principiile de leadership rămân fundamentale.
Ce înseamnă, concret, să formați oameni și cum integrați gândirea strategică în dezvoltarea echipei?
Pentru mine, people development înseamnă, în primul rând, să îţi cunoşti oamenii, să asculţi, să înţelegi în profunzime, să ai empatie şi, apoi, să investești timp și resurse în creșterea competențelor profesionale și personale ale colegilor tăi. Este important să descoperi potențialul unic al fiecărui membru din echipă și să-l valorifici, să ghidezi oamenii spre proiecte și arii care îi provoacă și îi dezvoltă. Gândirea strategică se reflectă în modul cum planificăm și prioritizăm obiectivele. Ca lider, am grijă să clarific așteptările și să ghidez alocarea resurselor, astfel încât să existe echilibru între nevoile de business și nevoile de dezvoltare ale oamenilor din echipă.
Cât de importantă este intuiția în luarea deciziilor importante de business?
Intuiția joacă un rol semnificativ, mai ales atunci când ai în spate experiență și cunoștințe solide despre piață și despre echipa ta. Evident, deciziile majore sunt fundamentate pe date și analiză, dar, de multe ori, diferența dintre o decizie bună și una excelentă vine din capacitatea de a conecta rapid punctele-cheie. Intuiția este „condimentul” care te ajută să mergi mai departe atunci când cifrele singure nu spun întreaga poveste.
Banii sunt totul pentru a genera investiții?
Banii sunt, desigur, un instrument puternic și necesar pentru a susține inovația și dezvoltarea durabilă. Dar cred că esențiale sunt viziunea, planificarea strategică și excelența operațională. Poți avea bugete generoase, însă, fără o direcție clară și fără motivația de a crea valoare reală, eforturile se pot disipa foarte ușor. Sustenabilitatea pe termen lung vine din alinierea valorilor echipei cu obiectivele financiare.
Cum se schimbă așteptările consumatorilor în telecom și cum vedeți evoluția acestui trend?
Consumatorii sunt tot mai exigenți în privința experienței digitale și a calității serviciilor. Aceștia caută soluții integrate, care să le facă viața mai simplă și mai flexibilă. Trendul este spre hiper-personalizare, dar și spre acces instant și ușor la servicii de calitate. Va fi esențial să ne păstrăm inovația și agilitatea, pentru că tehnologia evoluează mai rapid ca niciodată. În ce mod poate influența AI strategiile companiilor de telecom? Inteligența artificială poate îmbunătăți considerabil procesele interne – de la mentenanță predictivă până la relațiile cu clienții, prin agenți și recomandări personalizate. AI-ul devine un diferențiator-cheie, pentru că ne permite să folosim mai eficient datele, să anticipăm nevoile clienților și să livrăm servicii mai inteligente. Pe măsură ce tehnologia se rafinează, competiția se va duce în zona calității și a vitezei de reacție.
Există un obicei zilnic care vă ajută să rămâneți concentrată și motivată?
Pentru mine, reconectarea cu familia și cu natura este esențială. Indiferent cât de încărcată este ziua, îmi rezerv 30 de minute să vorbesc cu cei dragi sau să fac o plimbare în aer liber. O astfel de pauză îmi limpezește mintea și mă ajută să revin cu energie proaspătă la proiectele în desfășurare.
Dacă ați putea vorbi cu versiunea dvs. de la 18 ani, ce i‑ați spune?
I-aș spune să aibă mai multă încredere în propriile abilități. Tindem să ne subestimăm atunci când suntem la început de drum, dar, cu perseverență și curaj, putem atinge obiective la care nici nu visam. Aș sfătui-o să aprecieze mai mult fiecare experiență și să fie mai blândă cu ea însăși.
CITEȘTE ȘI: Români expați cu care ne mândrim: Cecilia Radu, VP & general manager Novo Nordisk Dubai
Foto: Violeta Luca, CEO, Vodafone Cehia

Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 295 | Martie 2025