82% dintre afaceri se confruntă cu dificultăți în recrutarea și menținerea personalului | SONDAJ

Creșterea costurilor, dificultățile în recrutare și reducerea cheltuielilor consumatorilor au transformat anul 2024 într-unul plin de provocări pentru proprietarii de afaceri, mai ales în Regatul Unit. De la scumpiri la tăieri de costuri în orice mod posibil, mulți antreprenori au ajuns să recurgă chiar la economiile proprii pentru menținerea afacerilor pe linia de plutire.
Însă ce le rezervă 2025 micilor afaceri? Experții în compararea afacerilor de la Bionic au realizat un sondaj în rândul a 500 de proprietari de afaceri mici din Regatul Unit, pentru înțelegerea celor mai mari dificultăți întâmpinate în 2024, dar și ce provocări sunt așteaptate în următoarele 12 luni.
Dificultăți de recrutare și retenția a personalului
În urma sondajului, s-au evidențiat următoarele dificultăți de recrutare și retenție a personalului în diverse industrii:
- Construcții: 8% au considerat extrem de dificil, 25% foarte dificil, 53% moderat dificil, 12% nu au avut dificultăți, 2% nu știau.
- Educație și formare: 12% extrem de dificil, 22% foarte dificil, 49% moderat dificil, 14% nu au avut dificultăți, 3% nu știau.
- Financiar și asigurări: 39% foarte dificil, 48% moderat dificil, 10% nu au avut dificultăți, 3% nu știau.
- Sănătate și îngrijire socială: 15% extrem de dificil, 22% foarte dificil, 41% moderat dificil, 17% nu au avut dificultăți, 5% nu știau.
- Turism și ospitalitate: 4% extrem de dificil, 30% foarte dificil, 57% moderat dificil, 9% nu au avut dificultăți.
- IT și comunicații: 10% extrem de dificil, 27% foarte dificil, 56% moderat dificil, 6% nu au avut dificultăți.
- Producție: 5% extrem de dificil, 18% foarte dificil, 58% moderat dificil, 18% nu au avut dificultăți.
- Organizații non-profit și caritabile: 16% foarte dificil, 53% moderat dificil, 26% nu au avut dificultăți.
- Servicii profesionale: 9% extrem de dificil, 13% foarte dificil, 57% moderat dificil, 22% nu au avut dificultăți.
- Comerț cu amănuntul și angro: 5% extrem de dificil, 28% foarte dificil, 37% moderat dificil, 23% nu au avut dificultăți.
- Transport, logistică și depozitare: 8% extrem de dificil, 31% foarte dificil, 38% moderat dificil, 15% nu au avut dificultăți.
Printre industriile cele mai afectate se numără finanțele și asigurările, unde aproape 30% dintre afaceri au declarat că recrutarea și menținerea personalului este foarte dificilă. Alte sectoare afectate grav sunt transportul, logistica și depozitarea, ospitalitatea și turismul, comerțul cu amănuntul și angro și IT și comunicațiile.
Provocările pentru 2025
Pentru anul 2025, provocările majore pentru micile afaceri sunt clare. Aproape un sfert dintre respondenți (24%) consideră că inflația și creșterea costurilor vor fi cele mai mari îngrijorări. Recrutarea și menținerea personalului (13,5%) este un alt subiect de preocupare important, în timp ce 10% dintre antreprenori se tem că reducerea cheltuielilor consumatorilor le va afecta serios afacerea.
„Combinația dintre creșterea costurilor și reducerea cheltuielilor consumatorilor este extrem de dificilă. Antreprenorii probabil vor încerca să reducă costurile acolo unde este posibil și să își crească marjele de profit fără a supraîncărca prețurile. Din păcate, multe dintre asigurările esențiale nu sunt o cerință legală și ar putea fi eliminate dacă bugetele sunt reduse. Deși acest lucru ar putea reduce costurile fixe pe termen scurt, lasă afacerea vulnerabilă la riscuri și reclamații costisitoare, mai ales dacă asigurări precum cele pentru clădiri sau răspunderea publică sunt eliminate”, afirmă Laura Court-Jones, editor pentru afaceri mici la Bionic.
Micile afaceri se confruntă cu provocări majore, iar în 2025, se va pune mult accent pe gestionarea costurilor, menținerea unui personal stabil și adaptarea la schimbările pieței.
CITEȘTE ȘI: Ce-și doresc cu adevărat angajații | STUDIU
Foto: ID 286518096 © Dmitry Marchenko | Dreamstime.com