Administrația publică, între percepție și realitate: Ce cred 5.000 de bugetari despre eficiență, performanță și reformă

94,3% dintre angajații din administrația publică nu se tem că își vor pierde locul de muncă. Asta în ciuda discursului politic constant despre restructurare, eficientizare și reformă în sistemul bugetar. Este una dintre concluziile-cheie ale celui mai amplu studiu național realizat în ultimii ani de Centrul de Formare APSAP. Acesta s-a derulat în perioada martie–iunie 2025, pe un eșantion de 4.743 de angajați din administrația publică centrală și locală.
Siguranță absolută în fața incertitudinii anunțate
Deși 2024 și începutul lui 2025 au fost marcate de campanii electorale în care partidele au promis „curățarea sistemului bugetar” și „eliminarea posturilor inutile”, angajații din administrație nu par deloc îngrijorați. Doar 3,2% dintre respondenți spun că se tem „în mare măsură” că ar putea fi afectați de o restructurare, iar doar 2,5% „în foarte mare măsură”. Restul se declară fie complet liniștiți (28%), fie ușor îngrijorați (36,7% într-o „oarecare măsură”).
CITEȘTE ȘI: România are doar două femei în Guvern
Această încredere nu este întâmplătoare. Este rezultatul a zeci de ani de promisiuni politice neonorate privind reforma administrației publice, dar și al unui sistem intern care tolerează sub-performanța și respinge responsabilizarea reală.
„Nu poți vorbi despre eficiență și responsabilitate publică într-un sistem în care se știe și se simte că nimeni nu pleacă, indiferent cât de slab muncește”, afirmă Bogdan-Costin Fârșirotu, președintele Centrului de Formare APSAP și fondatorul platformei cursuri-functionari.ro.
Toți competenți, dar sistemul nu funcționează. Cine ascunde adevărul?
92,5% dintre angajații de la stat se autoevaluează ca având performanțe bune sau foarte bune. Mai exact, 43,4% spun că rezultatele muncii lor sunt „foarte bune”, iar 49,1% – „bune”. În același timp, 36,6% spun că munca le este „mult apreciată”, iar alți 40,4% că este „moderat apreciată”.
Și totuși, România rămâne constant pe ultimele locuri în UE la capitole esențiale precum digitalizare, eficiență administrativă și încredere în instituțiile statului.
Această disonanță între auto-percepție internă și realitatea externă a serviciilor publice sugerează o cultură instituțională bazată pe auto-validare, loialitate reciprocă și lipsa unor criterii clare de evaluare a performanței.
Sub-performanța nu doare: doar 10% ar concedia pe cineva
Întrebați dacă în instituția lor există persoane care nu își îndeplinesc responsabilitățile și ar trebui concediate, doar 10,1% au spus că ar fi mai multe persoane care ar trebui să plece. Alți 22,3% recunosc „câteva cazuri izolate”, dar 38,1% aleg formula de compromis: „ar trebui mai bine evaluate și motivate”.
În mod surprinzător, aproape 30% cred că toți colegii lor își fac treaba corespunzător.
Această auto-imunizare colectivă față de realitate alimentează exact cultura în care „nimeni nu greșește”, dar nimic nu funcționează.
Ruralul, în afara circuitului formării profesionale
Un alt semnal de alarmă vine din zona formării profesionale continue, esențială pentru modernizarea administrației. Deși cursurile gratuite oferite de APSAP sunt disponibile online și au fost promovate inclusiv în mediul rural, 85% dintre participanți provin tot din mediul urban.
Printre cauze: dotarea tehnică slabă. Datele arată că 46% dintre calculatoarele din instituțiile publice nu au nici cameră web, nici microfon, ceea ce face participarea la cursuri aproape imposibilă.
„Exact acolo unde este cea mai mare nevoie de consolidare administrativă – în comune, în primării mici – avem cel mai mic interes pentru formare”, subliniază autorii studiului.
Reforma, între hârtie și practică
România a bifat „pe hârtie” reforme majore în cadrul PNRR, dar Comisia Europeană a avertizat recent că acestea nu se regăsesc în realitate.
Transformarea digitală a serviciilor publice, de exemplu, rămâne în multe cazuri un vis pe termen lung. În continuare, cetățenii sunt plimbați între ghișee pentru documente inutile, iar instituțiile publice comunică între ele prin poștă sau fax.
Lipsa unor obiective clare, măsurabile și orientate către cetățean este una dintre cauzele acestei stagnări. Studiul propune o serie de ținte concrete pentru conducerea instituțiilor:
- eliminarea completă a hârtiei în relația cu publicul;
- digitalizarea urbanismului, taxelor și autorizațiilor;
- plăți și solicitări online;
- conectarea bazelor de date între instituții;
- gestionarea digitală completă a cererilor administrative (naștere, pensie, autorizații etc.).
Bugetari vs. mediul privat: două Românii care nu mai vorbesc aceeași limbă
Peste 60% dintre angajații la stat au salarii nete între 3.001 și 7.000 lei, cu un regim fiscal favorabil, vouchere de vacanță, stabilitate, sporuri și concedii suplimentare. Spre comparație, în mediul privat, salariile similare presupun muncă peste program, presiune continuă, performanță cuantificabilă și incertitudine fiscală.
Companiile private plătesc lunar sistemul public prin TVA, impozite pe profit și contribuții sociale. În multe cazuri, firmele achită „două salarii”: unul angajatului, altul statului.
„Nu putem taxa suplimentar mediul privat care ține în spate acest sistem, atâta timp cât administrația nu livrează rezultate pe măsura contribuțiilor”, concluzionează analiza APSAP.
Cât ne mai permitem să nu schimbăm nimic?
Administrația publică din România pare, la nivel intern, un mecanism liniar, eficient, sigur și apreciativ. Dar din exterior, pentru cetățeni și contribuabili, ea rămâne ineficientă, greoaie și ruptă de realitate.
Studiul APSAP arată o fractură sistemică între percepție și realitate, între așteptări și livrabile, între promisiuni și rezultate. Nu funcționarii de la ghișeu poartă toată vina, ci leadershipul instituțional care nu setează obiective clare, nu introduce sisteme de evaluare reale și nu are curajul de a rupe logica autosuficienței.
Adevărata întrebare nu mai este „Cum reformăm administrația?”, ci „Cât ne mai permitem să nu o facem?”
Ne puteți urmări și pe Canalul WhatsApp – Revista CARIERE
Foto: ID 65007656 | Office © Rawpixelimages | Dreamstime.com