Angajările din România se apropie de cotele de dinainte de criză
„Revenirea din recesiune a fost prelungită și neuniformă, astfel încât trimestrul IV/2015 este primul din ultimii șapte ani în care perspectivele s-au îmbunătățit suficient pentru a se apropia de cotele de dinainte de criză. Este un debut încurajator, pe care sperăm că un mediu economic și fiscal propice și stabil îl poate transforma dintr-un impuls pe trei luni într-o tendință pe termen mai lung”, e explicat directorul general al ManpowerGroup România, Valentin Petrof.
19% dintre angajatori fac angajări la final de an
Astfel, ultima ediție a studiului Manpower arată că în trimestrul al IV-lea din acest an (ce include lunile octombrie, noiembrie și decembrie), angajatorii români sunt cei mai optimiști din regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa): încrederea lor este în creștere și raportează o Previziune Netă de Angajare de +16%, cea mai robustă din cele 24 de țări din regiunea EMEA cuprinse în studiu.
Un procent de 19% dintre angajatorii români care au participat la studiul Manpower au declarat că intenționează să facă angajări în ultimele trei luni ale acestui an, 11% au spus că prevâd o scădere a personalului, iar un procent de 67% au mărturisit că nu au în vedere nicio schimbare a numărului total de angajați.
Citește și Stefanini face noi angajări
Specialiștii Manpower punctează că Previziunea Netă de Angajare rezultată este cea mai puternică raportată în România din trimestrul IV/2008 până în prezent și s-a îmbunătățit cu 4 puncte procentuale față de trimestrul III și cu 8 puncte procentuale față de intervalul octombrie-decembrie al anului trecut.
„Creșterea încrederii angajatorilor români este îmbucurătoare, mai ales având în vedere evoluțiile economice recente din regiune. Tendințele de îmbunătățire a Previziunii Nete de Angajare din ultimii doi ani, care au culminat în cea mai robustă Previziune din 2008 până în prezent, sugerează că relativa accelerare a angajărilor este sustenabilă, iar crearea de noi locuri de muncă ar putea continua într-un ritm mai apropiat de nevoile candidaților”, a adăugat Valentin Petrof.
Mai multe oportunități pentru cei care își caută un loc de muncă
Datele Manpower arată că sfârșitul acestui an va veni cu mai multe oportunități de angajare pentru cei care sunt în căutarea unui loc de muncă, iar asta este valabil în toate regiunile din România și în nouă din cele zece sectoare de activitate.
Cei mai optimiști angajatori sunt cei din Industria Prelucrătoare, care au raportat o Previziune Netă de Angajare de 25%, cu 5 puncte procentuale mai puternică decât cea din trimestrul III și cu 13 puncte procentuale mai robustă decât cea din trimestrul IV al anului 2014.
Citește și Softelligence face angajări
Din punctul de vedere al evoluției de angajare de la trimestru la trimestru, cea mai semnificativă îmbunătățire a fost înregistrată în cadrul sectorului Comerț cu ridicata și cu amănuntul, unde Previziunea Netă de Angajare de 20% este cu 12 puncte procentuale mai puternică decât în trimestrul III.
Din perspectivă anuală, cea mai mare îmbunătățire a fost raportată în sectorul Construcții, unde Previziunea Netă de Angajare de 18% din trimestrul IV/2015 a fost cu 21 de puncte procentuale mai puternică decât în trimestrul IV/2014. Referitor la perspectivele din sectorul Energie electrică, apă, gaz acestea continuă să fie negative de cinci trimestre consecutiv.
Numărul de angajați va crește în toate regiunile țării
Datele studiului Manpower mai arată că la sfârșitul acestui an se preconizează o creștere a numărului total de angajați în toate regiunile țării. Cele mai bune prognoze au fost făcute de angajatorii din regiunile Centru și Nord-Vest, unde Previziunea Netă de Angajare este de 14%.
În șase din cele opt regiuni, perspectivele sunt mai luminoase decât în trimestrul III în condițiile în care angajatorii din Nord-Vest au raportat o îmbunătățire de 6 puncte procentuale față de trimestrul anterior, iar cei din regiunile Sud și București și Ilfov îmbunătățiri de 3, respectiv 4 puncte procentuale.
Citește și Airbus oferă 400 de locuri de muncă în Brașov
Pe de altă parte, în regiunea Vest se înregistrează un declin de 10 puncte proncentuale. Mai mult, cea mai puțin dinamică piață a forței de muncă este preconizată în regiunea Sud-Vest, în care 1 din 5 angajatori se așteaptă la reduceri ale personalului în ultimul trimestru din 2015. Chiar și așa, previziunea Netă de Angajare de 2% rămâne pozitivă și relativ stabilă față de trimestrul III și se îmbunătățește cu 8 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut.
Indiferent de dimensiunea organizației angajatoare, planurile de angajare sunt pozitive. Însă, cei mai optimiști rămân angajatorii din organizațiile mari, cu peste 250 de angajați, în timp ce cei din micro-organizații, cu până la 10 angajați, manifestă cea mai multă prudență.
Pentru România, cercetarea de teren s-a derulat în intervalul 15-28 iulie pe un eşantion reprezentativ de 626 de angajatori. Rezultatele obţinute au o marjă de eroare de +/-3,9%.