Aproape 200.000 de joburi noi în România în primele 9 luni ale anului. Revenirea la birou devine norma, joburile remote scad la 4%

Piața muncii din România a înregistrat o creștere semnificativă în primele trei trimestre ale anului, cu aproape 200.000 de joburi noi postate. Majoritatea ofertelor, aproape 93%, au venit din partea angajatorilor români, restul de 7,2% sunt anunțate de companii din străinătate. Luna iulie s-a evidențiat ca fiind cea mai activă, cu aproximativ 25.000 de locuri de muncă disponibile, în timp ce media lunară pentru restul perioadei a fost de 20.000 de poziții.
„Sunt în continuare oportunități pentru cei care vor să se angajeze, chiar dacă timpul mediu de angajare a crescut ușor comparativ cu anul trecut. Angajatorii ridică nivelul așteptărilor față de candidați, ceea ce face mai ușoară angajarea specialiștilor sau a celor cu un nivel minim de experiență. În schimb, candidații foarte tineri, fără experiență anterioară, întâmpină dificultăți, din cauza temerii legate de perioada de acomodare și de rata mai mare de fluctuație. Chiar și pentru joburile entry level, angajatorii preferă persoane care au mai lucrat cel puțin o dată”, explică Roxana Drăghici, Head of Sales la eJobs, una dintre platformele de recrutare online din România.
Retailul domină piața muncii
Retailul rămâne cel mai mare angajator, cu aproape 50.000 de locuri de muncă noi. Sectorul și-a menținut planurile de expansiune în ciuda schimbărilor economice și fiscale din acest an. Alte domenii cu oferte semnificative includ:
- Servicii: 27.000 de joburi
- Call center / BPO: 27.000 de joburi
- Industria alimentară: 22.000 de joburi
- Transport / logistică, producție, turism, construcții și financiar / bancar: peste 15.000 de joburi fiecare
Cei mai căutați candidați sunt cei pentru pozițiile entry-level (0–2 ani experiență) și mid-level (2–5 ani experiență).
Stabilitate și revenirea la birou
Angajatorii au în continuare nevoie de stabilitate. Peste 80% dintre joburile publicate sunt full time, aproximativ 10% part-time, iar restul reprezintă proiecte sezoniere sau internship-uri. În acest context, opțiunile de muncă remote au scăzut semnificativ, reprezentând doar 4% din totalul joburilor, cel mai scăzut nivel înregistrat în ultimii ani. Domeniile care continuă să ofere joburi remote sunt: call center / BPO, IT / telecom, retail, advertising / marketing / PR, asigurări și educație / training.
Distribuția geografică a joburilor
Bucureștiul rămâne liderul incontestabil în ceea ce privește numărul locurilor de muncă disponibile. În topul județelor urmează:
- Iași – depășind Clujul, ocupantul locului al treilea
- Brașov
- Ilfov
- Timiș
La coada clasamentului se află Argeș, Mureș și Arad, fiecare cu 13.000–15.000 de joburi postate. Angajatorii din străinătate au oferit aproximativ 15.000 de locuri de muncă, în sectoare precum transport / logistică, industria alimentară, retail, turism, servicii și producție.
Apetitul candidaților și preferințele pentru remote
Pe cele 200.000 de joburi disponibile, candidații au depus aproximativ 8 milioane de aplicații. Cei mai activi au fost candidații entry-level, urmați de cei mid-level și de tinerii fără experiență. Seniorii cu peste 5 ani de experiență și managerii au aplicat cel mai puțin. Totuși, dorința pentru joburile remote rămâne ridicată: din cele 8 milioane de aplicații, 1,1 milioane au vizat poziții remote.
În prezent, platformele eJobs.ro și iajob.ro oferă peste 30.000 de locuri de muncă active, dintre care 24.000 pe eJobs.ro și 6.000 pe iajob.ro, aceasta din urmă este destinată celor care doresc angajarea rapidă, fără pașii tradiționali ai unui proces de recrutare, precum crearea unui CV.
CITEȘTE ȘI: Zilele în care compania nu are nimic de comunicat: Cum folosești liniștea fără să dispari
Foto: ID 218894796 ©Howtogoto | Dreamstime.com