Cum să îți ajustezi așteptările salariale în funcție de evoluția pieței muncii

Ceea ce era un salariu competitiv în urmă cu trei ani poate fi astăzi sub nivelul pieței sau, dimpotrivă, peste bugetul standard al companiilor. Pentru evitarea dezamăgirilor și negocierile eșuate, este esențial ca profesioniștii să își calibreze corect pretențiile financiare.
Informează-te constant despre tendințele salariale
Primul pas în ajustarea așteptărilor este documentarea. Există multiple resurse actualizate – rapoarte salariale publicate de companii de recrutare, platforme online cu grile de salarii și chiar grupuri profesionale în care se discută deschis despre compensații. Analizează salariile din industria ta, dar și diferențele în funcție de regiune, experiență și tipul de companie.
„Este important ca angajații și candidații să își cunoască valoarea pe piață, dar să fie și flexibili. Piața nu este statică, iar companiile iau decizii în funcție de contextul economic și strategia internă, nu doar de așteptările individuale”, punctează Corina Neagu, fondator DARE – Development Advice & REsources, trainer și consultant în resurse umane.
Corelează salariul cu valoarea adăugată pe care o aduci
Nu toate joburile cu aceeași titulatură presupun aceleași responsabilități. Dacă vrei să soliciți o remunerație peste medie, este esențial să îți susții cererea cu rezultate concrete, competențe rare sau experiențe valoroase. Reflectează asupra valorii pe care o aduci în echipă și formulează-ți așteptările salariale în raport cu aceasta.
Fii flexibil, dar realist
Piața muncii poate fi influențată de factori externi – crize economice, restructurări, schimbări legislative. Este înțelept să îți ajustezi temporar așteptările dacă domeniul tău este afectat sau dacă schimbi radical direcția profesională. Asta nu înseamnă să renunți la un standard de trai rezonabil, ci să abordezi procesul de negociere cu o perspectivă echilibrată.
Actualizează-ți constant CV-ul și profilul profesional
Când piața se schimbă, și profilul căutat de angajatori se schimbă. Asigură-te că CV-ul tău reflectă ultimele proiecte, abilități și certificări obținute. Astfel, îți crești șansele să obții oferte corecte, chiar și într-un context instabil.
Foto: ID 152921757 ©Str Lgh | Dreamstime.com