Daimler şcoleşte 500 de români în Germania pentru uzina de la Şebeş
În noua fabrică de la Sebeş vor fi asamblate cutiile de viteze automate în 9 trepte 9G-TRONIC, iar investiţia se ridică la peste 300 de milioane de euro.
"Cutia de viteză automată în 9 trepte 9G-TRONIC de la Mercedes-Benz este prima cutie de viteză automată din lume cu nouă trepte şi convertor de cuplu pentru vehiculele premiu şi se distinge prin extraordinarul confort oferit şi schimbarea de viteze aproape imperceptibilă. Noile modele de autovehicule 9G-TRONIC îşi depăşesc predecesorii atât în privinţa consumului, cât şi a emisiilor de CO2", au declarat reprezentanţii companiei Star Transmission.
Star Transmission, filiala concernului german Daimler în România, a fost înfiinţată în anul 2001 prin deschiderea unei unităţi de producţie la Cugir care produce roţi dinţate, axe şi componente prelucrate pentru motoare, cutii de viteză şi sisteme de direcţie. Ulterior, în 2013 a fost deschisă o altă unitate de producţie la Sebeş care produce cutii de viteză automate.
În 2014, cifra de afaceri a Star Transmission a crescut cu 57%, de la 37 de milioane la 57 de milioane de euro, iar profitul înregistrat de companie a fost de circa 3,2 milioane de euro. Un angajat al concernului Daimler în România câștigă în medie 1700 de lei, salariu care este peste media din judeţul Alba.