Greșeli frecvente când se cere o creștere salarială

Discuția despre salariu rămâne una dintre cele mai sensibile și mai dificile teme din viața profesională. Mulți angajați ezită să abordeze subiectul, de teama unei reacții negative, iar atunci când o fac, uneori greșelile de abordare pot diminua șansele de obținere a rezultatatului dorit. Ca să ceri o creștere salarială în mod eficient, este important să înțelegi atât logica de business a companiei, cât și cum să îți construiești un argument solid.
1. Îți bazezi cererea pe nevoi personale
Una dintre cele mai comune greșeli este să motivezi cererea prin nevoi emoționale sau personale – rate la bancă, cheltuieli familiale, dorința de îmbunătățire a stilului de viață. Deși acestea sunt reale și importante pentru tine, compania nu ia decizii salariale pe astfel de criterii.
Corina Neagu, fondator DARE – Development Advice & REsources, trainer și consultant în resurse umane, atrage atenția: „Cea mai frecventă greșeală este să îți bazezi cererea pe nevoi personale, emoționale sau pe vechime, în loc să prezinți un caz de business solid, susținut de rezultatele și valoarea directă pe care o aduci companiei”.
2. Invoci doar vechimea în companie
Mulți angajați consideră că simpla trecere a timpului le dă dreptul automat la o creștere salarială. Deși loialitatea este apreciată, vechimea singură nu este un argument suficient. Angajatorii vor să vadă contribuții măsurabile, impact asupra rezultatelor și o evoluție profesională clară.
3. Nu îți faci temele înainte de discuție
O altă greșeală des întâlnită este să mergi la discuție fără o pregătire prealabilă. Lipsa unor date concrete despre salariile practicate pe piață, despre grilele interne sau despre performanța ta documentată te face vulnerabil și reduce credibilitatea cererii tale.
4. Alegi momentul nepotrivit
Chiar și cel mai solid argument poate eșua dacă este prezentat într-un moment neadecvat – de exemplu, în perioade de restructurări, după rezultate financiare slabe sau într-o ședință de echipă. Negocierea trebuie să fie o discuție programată, într-un context calm și constructiv.
5. Nu legi cererea de rezultate viitoare
Mulți angajați se concentrează exclusiv pe realizările trecute, dar omit să arate ce planuri au pentru viitor și cum pot aduce mai multă valoare companiei. O creștere salarială trebuie să fie privită ca o investiție în potențialul și contribuția ta pe termen lung.
O cerere de creștere salarială reușită se bazează pe un argument de business, pe realizări concrete și să demonstrezi că meriți această investiție. Evitarea greșelilor frecvente nu garantează un „da” imediat, dar îți crește considerabil șansele să fii ascultat și să-ți construiești o relație de încredere cu angajatorul.
Foto: ID 317562021 ©Yuri Arcurs | Dreamstime.com