Cei patru ”mecenari”: Toți pentru artă, artă pentru toți!
Culoare, lumină, sunet, miros, efecte speciale, un joc fascinant de senzații și mesaje transmise și percepute altfel, printre frânturi de cuvinte și gust de mentă. Totul, la doi pași de tine, într-un fost depozit transformat într-o galerie inedită de artă.
Vinovații de serviciu sunt patru tineri: Alin Popa, Silvana Dulamă-Popa, Diana Scurtu și Dragoș Pârgaru. Patru curajoși care, în plină pandemie, punând în scenă un concept complet nou, atipic pentru piața autohtonă, au decis să-și asume rolul de mecena – protectori ai artei contemporane, punte de legătură, în momente atât de dificile, între creatorii și iubitorii de cultură.
Galeria MECENA.ART, căci despre ea este vorba, este deschisă de la sfârșitul lunii noiembrie în incinta hub-ului Fabrica și a găzduit deja două expoziții: „She was here”, semnată Sabina Elena Dragomir, o poveste despre amintire, un omagiu adus ființei care poartă pe umeri întreaga umanitate – femeia, și ”The Garden of Beauty”, semnată Josem, un tribut al frumuseții și al feminității, ținut secret și desprins parcă din Grădina Raiului. Și, deși pare un gest nebunesc să deschizi o galerie de artă în plină pandemie, pentru cei patru explicația este simplă: ”Dorim să conturăm o comunitate care să se bazeze pe niște principii clare, cel mai evident fiind crește unul, creștem toți. Credem că tocmai acum trebuie să ne unim și să sprijinim artiștii, pentru că ei sunt o categorie extrem de afectată de pandemie. Pe de altă parte, publicul are mai multă nevoie ca oricând de o zonă de evadare mentală și emoțională, o zonă pe care opera de artă a oferit-o întotdeauna”.
De aceea și-au propus ca, pe lângă expozițiile din galerie, de pictură, sculptură și grafică, în mediul virtual, platforma MECENA.ART să se extindă și către fotografie și obiecte de artă. Și nu doar atât, cei patru ”mecenari” (n.r. termen plastic, forma corectă gramatical este mecenați) vor să pătrundă cât mai adânc în craterul creației, descoperind și încurajând talentele în forma cea mai pură, nealterată, organizând concursuri pentru cei mai tineri dintre artiști, oferindu-le premii, vizibilitate virtuală și spațiu de expunere în cadrul galeriei, în pauzele dintre două expoziții ale seniorilor.
Am fost acolo! Și ce e cu adevărat impresionant este sentimentul de intimitate, de apartenență, de regăsire în acel spectacol, de parte a acelui tablou general, de pur și simplu iubitor de frumos, fără acea sfială ce se resimte, uneori până la copleșire, într-o galerie clasică.
Acest articol este un proiect din seria Work Life Choices realizat de Revista CARIERE și ASCENDIS
***
Mecena.Art, o galerie de artă imersivă, o premieră pentru România. De ce această abordare inedită a artei? E publicul tot mai pretențios? Este mai greu de adus în galerii doar pentru arta pură și atunci se simte nevoia unui stimul sau e pur și simplu evoluția firească a conceptului de expoziție?
Silvana: Am ales această abordare după ani întregi de vizitat muzee și galerii din toată lumea, acolo unde analizam mereu comportamentul celor din jur, dar și propriile noastre reacții. Și de cele mai multe ori am constatat că un cadru formal, impersonal îi îndepărtează pe oameni. Când am gândit conceptul de expoziție imersivă, am pornit de la un principiu simplu de comunicare pe care l-am învățat la master și anume schema care arată cam așa: Emițător – mesaj prin canal de comunicare – Receptor. Și având asta în minte, ne-am pus de multe ori problema că e foarte posibil ca într-o galerie clasică mesajul artistului să nu ajungă la privitor tocmai pentru că atenția se ducea într-o singură parte. Iar canalul de comunicare era aproape ignorat, de cele mai multe ori și publicul este secundar, iar accentul se pune strict pe artist și pe galerie. De aici am venit cu ideea unor expoziții în care artistul și privitorul să fie personaje principale, iar cadrul să îmbrace o formă care să-i permită vizitatorului să intre în lumea artistului și, prin asta, să înceapă o conversație silențioasă între artist, prin lucrările lui, și privitor. Am adaptat, de fapt, mesajul receptorului în așa fel încât publicul să-l simtă cu adevărat. Arta e emoție pură și dacă pleci dintr-o galerie fără să fi simțit ceva, indiferent că vorbim despre uimire, bucurie sau furie, înseamnă că scopul expoziției nu a fost atins.
Diana: Prin tot ceea ce facem încercăm să aducem oamenii mai aproape de artă și la propriu, dar mai ales la figurat. Creând o atmosferă intimă și de poveste în expozițiile noastre, vizitatorii se pot elibera de stigmatul de a nu avea cunoștințe despre artă și reușesc să se conecteze mult mai ușor cu lucrările și cu mesajele lor. Vrem să transmitem mesajul că arta este pentru toată lumea; arta este o lume subiectivă a frumosului, în care oricine își poate găsi locul. Pentru că, până la urmă, arta nu este doar despre tehnică, perioadă și stil. Ci despre măsura în care reușește să producă un impact asupra privitorului.
Într-o perioadă atât de critică, voi ați deschis o galerie de artă. Nu vi se pare, cumva, o nebunie?
Silvana: E cea mai mare nebunie, dar e o nebunie necesară. Altfel, cred că nu reușeam să supraviețuim. Pentru că unii dintre noi lucram în industrie și totul devenise deodată mort, iar asta ne-a lăsat și descoperiți financiar, dar și cu un gol mare. În momentul în care am deschis expoziția She was here am privit în jur și am simțit efectiv că, după multe luni fără aer, respiram din nou. Principiul nostru este că nu poți aștepta să facă alții pentru tine, singurul în măsură să mute munți pentru scopul tău ești tu.
Practic, cine dintre voi a venit cu ideea? Cât a durat organizarea? Cât a costat? Cum v-ați finanțat?
Silvana: Ideea ca întreg a pornit de la Alin, am discutat-o ulterior împreună multă vreme. Ea exista dinainte de pandemie, dar în martie am hotărât că e momentul potrivit să o punem în practică. I-am convocat pe Diana și Dragoș, le-am povestit și am pornit la drum. Investiția a fost proprie și se ridică undeva la 20.000 de euro, tot ce înseamnă costurile platformei și investiția în spațiu. Pentru că noi când am preluat spațiul el era un depozit, dar am intuit că e exact ce ne trebuie.
Când, ipotetic, și ultimul cui a fost la locul lui, ce v-ați spus?
Silvana: Ultimul cui… el nu există. Există momentul deschiderii unei noi expoziții, dar treaba nu se termină niciodată. Sunt momente în care ne așezăm toți la masă și contemplăm în liniște gândul că am mai pus pe picioare o expoziție și că ea a fost primită atât de bine de public. Dar asta durează câteva minute, pentru că după apar listele cu ce mai e de făcut, deschidem laptopurile, luăm șurubelnița și ne apucăm iar de treabă.
Diana: Suntem departe de a pune ultimul cui. Din fericire. Pentru că, tocmai prin prisma conceptului nostru inedit, proiectul e în continuă mișcare și dezvoltare, devenind din ce în ce mai bun și mai diferit de varianta lui anterioară de acum o lună, să spunem. Până la urmă, suntem o galerie neconvențională, ne situăm în afara tiparelor, iar criteriile de evaluare nu există sau, dacă există, ni le creăm noi.
Cu ce așteptări ați plecat la drum?
Silvana: Am plecat cu planuri mai degrabă decât cu așteptări. Cu planuri de business, de marketing, de curatoriat. Cu roluri pe care ne-am asumat să le respectăm. Și cred că, de fapt, cea mai mare așteptare a fost legată de reacția oamenilor la un proiect de genul acesta.
Diana: Am pornit pregătiți de foarte multă muncă și înarmați cu răbdarea că lucrurile se vor mișca mult mai încet. Pe de o parte, pentru că ne-am lansat într-o perioadă grea pentru întreaga lume, în care mijloacele de organizare și de promovare sunt limitate, în care oamenii sunt sceptici în a mai ieși din case și mai cumpătați cu felul în care își gestionează cheltuielile. Și, pe de altă parte, pentru că suntem într-un domeniu foarte nișat, iar educația și comportamentul culturale în Romania nu sunt bine conturate.
Prima provocare – She was here – o expoziție care are în centrul atenției femeia. Care e povestea ei? Cine a creat conceptul de prezentare? Cum a fost primită de public?
Silvana: She was here a pornit de la Sabina Dragomir, artista noastră. Noi știam lucrările ei și am hotărât ca ea să fie primul artist care expune. Ea ne-a propus seria și de aici Alin și cu mine am dezvoltat conceptul și ne-am gândit cum ar trebui să arate universul acestei femei care, metaforic vorbind, reprezintă toate femeile care au existat vreodată, începând cu Eva și până la femeia care se naște în secunda în care scriu acest răspuns. Și asta înseamnă că am vrut să cuprindem toate rolurile pe care o femeie le are. Publicul a înțeles povestea și și-a asumat-o foarte rapid. Așa cum ne doream, le-au identificat în această EA pe femeile care le-au marcat existența, fie că vorbim despre fiice, mame, iubite, surori. Dincolo de asta, au fost vizitatori care au revenit și de trei, patru ori.
Diana: She was here a fost primită foarte bine și am fost încântați să observăm un feed-back așa de bun încă de la prima expoziție. Vizitatorii au fost fermecați de atmosfera pe care am pus-o în scenă, iar noi am fost încântați să le satisfacem nevoia și entuziasmul de a descoperi semnificații și simboluri în lucrările de artă și în spațiul organizat de noi. E una din cele mai mari bucurii ale noastre, într-un proiect îndrăzneț, la început de drum – să observăm că avem impactul pe care l-am sperat.
Iar cea de a doua, The Garden of Beauty…
Silvana: Despre The Garden of Beauty, pot să zic că involuntar am păstrat tema de feminitate, dar abordarea este foarte diferită. Lucrările Josem suprind nuduri abstracte prin explozie de culoare, care reușesc să frapeze privitorul prin delicatețe, dar și printr-un amalgam de emoții și sentimente. Așadar am recreat o Grădină a Paradisului în care să ștergem linia dintre bine și rău și să provocăm vizitatorul să-și analizeze propriile limite și simțiri. Iar punctul de pornire a fost crezul Ioanei (Josem) care spune că „trupul poartă în el emoția zilei de ieri în culorile de astăzi”.
Care e cea mai importantă lecție pe care artiștii ar fi trebuit să o învețe în pandemie?
Silvana: Că există oportunitate în orice situație neagră, trebuie doar să-ți schimbi perspectiva.
Ca artiști, care sunt principalele valori, de la care n-ați face rabat niciodată, indiferent de situație ori context?
Silvana: Când am pornit MECENA.ART, am avut în minte câteva principii: să punem accent pe o conexiune reală între artist și vizitator / cumpărător / colecționar, să aducem transparență pe piața de artă, să propunem doar lucrări și artiști în care credem și să privim și la cum arată viitorul. Și cred că pe ele le ținem aproape de noi în orice facem. Ele se îmbină și cu viața noastră reală.
Diana: Cred că felul în care am ales să ne numim este primul indicator către valorile noastre principale. Ceea ce ne-a adus împreună este dorința de a contribui la creșterea artei (până la urmă, noi facem un mecenat pentru ideea de artă) și de a crea un mediu prolific pentru generațiile următoare, în care artiștii să se poată dezvolta liber, iar iubitorii de artă să-și formeze gustul pentru consumul cultural de calitate.
Dar ca oameni? Care sunt principiile și valorile care vă țin împreună?
Silvana: Ce ne ține împreună este credința că facem ceva bine, că facem ceva nou și că facem ceva necesar.
Când am citit prima dată despre voi, gândul m-a dus la povestea celor trei muschetari – curaj, un strop de nebunie, o abordare optimistă a situațiilor, inclusiv a celor critice, profesionalism, organizare extraordinară a acțiunilor și calificativ excelent la lucrul în echipă. În realitate, voi cum sunteți? Cum funcționați?
Silvana: Tineri și neliniștiți, cu proiecte mărețe și cu temperament vulcanic. Funcționăm ca orice relație interumană – uneori ne contrazicem, alteori ne îmbrățișăm. Privim asta ca parte din viață, asta ne aduce un echilibru. Deciziile le luăm împreună, ne întâlnim cu toții și dezbatem ore în șir. Responsabilitățile s-au împărțit cumva automat atunci când s-a format echipa, fiecare venea cu ce avea în spate și, firesc, a mers în proiect mai departe pe același fir.
Diana: Avem responsabilități bine delimitate, pe domenii, însă există unul la care colaborăm, tocmai prin prisma specificului nostru de business – marketingul. Aici contribuim cu toții, pentru că ceea ce facem noi, până la urmă, este un fel de marketing neconvențional de artă.
Și, dintr-un exces de sinceritate, care dintre voi este D’Artagnan, adică cel care dă sare și piper echipei?
Diana: Alin. E cel mai curajos dintre noi, care reușește să mute munți, cu idei îndrăznețe și avangardiste.
Ce așteptări aveți pe viitor? Ce planuri?
Echipa: MECENA.ART va fi un sinonim cu arta, cu susținerea ei, cu comunitatea artiștilor într-o strânsă legătură cu cea a colecționarilor. Vrem ca proiectul nostru să fie prezent în cât mai multe orașe din Europa, în festivalurile de artă, în restaurante, hoteluri, spații comerciale. O componentă foarte importantă pentru noi este cea de responsabilitate socială. Vom fi prezenți în școli, orfelinate, cămine de bătrâni, unde dorim să fim un exemplu, dacă vorbim despre mediul educațional, sau o alinare, dacă este despre un orfelinat sau căminele sociale.
Avem, simultan cu aceste activități, un plan de afaceri menit să extindă MECENA.ART în lume, prin extinderea spațiilor expoziționale, participarea la târguri de profil și, proiectul la care lucrăm deja, organizarea unui târg de artă în România, care să fie de nivelul celor 2-3 târguri mari de renume mondial.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 270
Pentru abonare, click aici
