Gen Z, de pază în anticamera democrației. Diana Filimon, vocea unei generații ce refuză să se lase înfrântă 

 ”Timpul nu mai are răbdare cu noi. Trăim vremuri în care vom avea nevoie de fiecare om care ține la democrație și adevăr, așa că orice implicare, de la firul ierbii în sus, e foarte necesară” – Diana Filimon 

O criză continuă, presărată cu prea multe momente de incertitudine și provocări, cu prea dese episoade în care democrația este pusă la zid.  

De 35 de ani, România trăiește sub o nesfârșită stare de alertă. Însă, tocmai aceste încercări repetate au născut un spirit al comunității, ce refuză să se lase înfrânt. O plasă de siguranță colectivă, țesută din dorința de a rezista și de a ajuta, ce și-a lăsat amprenta asupra unei întregi generații. 

Tineri care au învățat să răspundă la provocări și care, din convingerea că pot aduce schimbarea, nu doar că ajută, dar devin adevărați catalizatori ai acestui spirit de rezistență. Unul dintre acești tineri este Diana Filimon. 

Diana este o lideră vizionară, o voce puternică a tinerei generații, care, prin Forum Apulum și publicațiile pentru tineri – Gen, revistă; Gen, știri; Gen, sport; și Gen Zette – își dedică timpul, energia, pasiunea și resursele schimbării în bine a societății.  

Este a unsprezecea Ashoka Fellow din România, o recunoaștere care îi amplifică vocea și îi consolidează misiunea de a transforma comunități și mentalități. 

Garda sus! Timpul nu mai are răbdare cu noi! 

Implicată de jos, chiar de la firul ierbii, Diana crede că românii sunt foarte dornici să ajute și să se implice – iar acest lucru s-a văzut clar în ultimii ani. Totuși, recunoaște ea, și acești oameni care se mobilizează permanent vor, pe bună dreptate, să se retragă uneori în liniștea propriilor vieți. Nu vor să fie mereu în postura de salvatori. Dar nu au încotro, trăiesc într-o țară în care, de peste 35 de ani, apar periodic urgențe, o realitate care îi obligă să rămână mereu alerți.  

”Am vrea și noi să nu mai fim constant de pază. Dar democrația, din păcate, e mai atacată decât oricând. Așa că, dacă ar fi să le spun ceva oamenilor de bine din România, ar fi că timpul nu mai are răbdare cu noi, oricât de mult ne-am dori să fie altfel”, avertizează Diana, subliniind că vigilența socială trebuie să rămână în continuare neclintită. Nu putem lăsa garda jos, în aceste momente destul de delicate pentru democrație. 

Diana Filimon, vocea puternică a unei generații ce refuză să se lase înfrântă, este invitata mea în acest nou episod din seria Work Life Choices, interviuri speciale cu oameni speciali, un proiect susținut de Ascendis și Revista CARIERE.  

De la pasiunea pentru poezie ori plăcerea vinovată de a petrece timp pe TikTok, până la proiectele care îi definesc misiunea și dau rezonanță vocii sale, vă invit să o descoperim pe Diana Filimon și impactul ei asupra Generației Z. 

Diana, cine ești dincolo de carieră, de persoana publică. Ce pasiuni ai, ce îți aduce împlinire în viața de zi cu zi?  

E vorba aceea că, dacă faci ceea ce îți place, nu vei mai munci, pentru că pasiunea este practic meseria ta. Ce nu spune această vorbă e că atunci când ceea ce te pasionează devine carieră, se cam pierd și delimitările față de viața personală. Pasiunea îți cam invadează timpul personal și simți uneori că te consumă mult mai repede, nemaiavând spații unde să te refugiezi din tot ce îți aduce munca.   

Mi-a luat și mie mult timp să învăț să pun niște limite și să scot ceea ce fac zi de zi din timpul personal. Atunci când pot să mă refugiez din muncă, citesc cărți de poezie pe care le colecționez din toate călătoriile pe care le fac. Oriunde ajung în lume, mă uit cine sunt cei mai actuali poeți și le caut cărțile în librării. Mi se pare că poți înțelege o țară uneori mai bine prin poezie decât prin știri.   

Petrec timp cu prietenii atunci când pot, încerc să descopăr restaurante sau locuri noi și, ca activitate mai puțin populară, petrec mai mult timp decât ar trebui pe TikTok.   

Ce schimbări concrete au adus proiectele tale în comunitățile în care te-ai implicat? 

Prin Gen, știri; Gen zette; Gen, revistă și Gen, sport, proiectele de jurnalism pe care le coordonăm, încercăm să informăm tineri din România și Europa Centrală și de Est și să îi ajutăm să fie mai implicați. Ajungem în medie la peste 3 milioane de tineri pe lună, tineri pentru care scriu știrile chiar cei din generația lor, în stilul și limbajul lor.   

În zona de implicare civică, mentorăm de mai mulți ani tineri, pentru a schimba comunitățile în care trăiesc. De-a lungul anilor, i-am ajutat să facă mici proiecte care să ajute tineri ca ei, de la un podcast despre comunitate, până la evenimente de educație civică sau oferirea de absorbante gratuite în liceu.    

De cele mai multe ori, genul de muncă pe care o facem noi nu se poate vedea imediat ca impact. Noi lucrăm cu tineri, investim timp și energie în ei, în așa fel încât să devină niște cetățeni mai informați și implicați. De cele mai multe ori, asta e ceva greu de măsurat ca schimbare concretă și imediată. Dar cu siguranță facem tot ce putem pentru a contura o Românie de mâine mai bună, prin cetățeni care cresc alături de noi și vor modela viitorul.   

Domeniul social este unul cu adevărat provocator. Se înaintează cu pași mici, pe un drum dificil, mare consumator de energie. Dar tocmai de aici își iau forța și perseverența cei cu adevărat dedicați. Pe tine cine/ce, te-a inspirat să alegi acest drum?  

Povestea Forum Apulum, asociația pe care am fondat-o acum aproape 8 ani, este mai neobișnuită. În sensul că a început ca un proiect al unor oameni din domenii diferite, care voiau ca în timpul liber să aducă educația civică mai aproape de tineri. De acolo a crescut într-un proiect full time și a acaparat viețile unora dintre noi, în frunte cu a mea.  

Am lăsat orice alte proiecte în care eram implicată full time pentru a risca pe drumul cu Forum. Nu am avut vreo idee în ce mă bag, știam doar că vreau să ajut cum pot să avem o Românie în care cetățenii sunt respectați de guvernanți. 

Și am observat că implicarea civică a tinerilor scăzuse dramatic în România, de la implicarea din anii ’90, când protestele studenților erau ceva firesc, un reper etic pentru mulți, la 2017, când deveniseră categoria de vârstă care votează cel mai puțin. Asta m-a motivat să fac cât știu și pot, să mă asigur că nu suntem singuri în lupta pentru democrație.   

Activitatea socială presupune adesea și să îți înfrunți limitele. Care a fost cea mai mare provocare a ta și cum ai reușit să-ți păstrezi motivația în fața unor obstacole care păreau de netrecut?  

Mai glumesc din când în când că, dacă știam în ce mă bag și cât de greu va fi, aș fi avut ezitări. Și chiar simt asta.  

A porni de la zero o organizație, când dai search pe google pentru a afla cum se poate crea sau susține, cu oameni care au deja cariere și foarte puțin timp liber, este incredibil de greu! Iar dacă o faci într-un oraș mic, cum e Alba Iulia, unde am pornit noi, șansele sunt foarte mici să supraviețuiești. Asta a fost cea mai grea provocare, să cresc cum am știut și putut această organizație, indiferent de vremuri și contexte.  

A fost nevoie de un efort constant, ani la rând. Am început cu colegii mei prin a susține din propriile resurse proiectele, am renovat împreună două case din Alba Iulia, pe care le-am transformat în sedii și spații de evenimente, și am parcurs zeci de mii de kilometri prin țară, ca să ajungem la tineri.   

Motivația mi-o iau din oamenii cu care mă intersectez și, în special, din convingerea că trăim niște ani care vor rearanja lumea. Într-un fel sau în altul. De caeea este esențial ca toți oamenii care vor să ajute să se implice, să lase deoparte oboseala, invidiile sau frica și să pună umărul. Sau riscăm să ne trezim într-o Românie pe care să nu o mai recunoaștem. Nu într-un mod bun.   

Și reversul, care a fost acea realizare care ți-a confirmat că tot efortul și  sacrificiile merită?   

Pe hârtie, cea mai mare realizare e că ajungem la milioane de tineri și le arătăm lumea prin știrile noastre. Dar, în sufletul meu, cea mai mare realizare e când ajungem într-un oraș mic din România, ne strângem cu tinerii și ei ne povestesc sincer ce îi doare, ce îi preocupă și căutăm împreună soluții.  

Pentru mine, acelea sunt momentele de magie. Mi se pare că conexiunea umană e din ce în ce mai fragmentată și atunci când chiar reușim să creăm spații sigure de discuții, e ceva special pentru mine.   

Mulți lideri în domeniul social vorbesc despre importanța empatiei și a ascultării comunității pe care o servesc. Tu cum reușești să-ți construiești relațiile cu comunitățile pe care le sprijini? Ce înseamnă pentru tine a fi un  lider veritabil?  

Noi am început prin a face proiecte offline, în comunități din toată țara. Tot ce facem acum online e doar o continuare organică a întâlnirilor fizice cu tineri, în diverse formate. Nu ne-am oprit în acești ani din a merge prin țară și a-i asculta direct pe tineri și cred că e foarte de ajutor în tot ce facem să fim conectați la oameni, pe lângă partea din online.   

Mi-e greu să definesc ce înseamnă să fii un lider. Cred că cel mai important e să balansezi ce poți face pentru oamenii din jurul tău cu cât poți da din timpul și energia ta fără să te pui pe locul doi.  

Avem de multe ori așteptări nerealiste de la lideri și uităm că la finalul zilei sunt și ei oameni cu vieți personale, dureri de tot felul, frustrări și visuri. Cea mai grea lecție pentru mine a fost să învăț când trebuie să spun și eu „nu” și să pun limite. Și să învăț din greșeli, pentru că e un proces în care în fiecare zi apare ceva nou.   

La sfârșitul anului trecut ai devenit cea de-a unsprezecea Ashoka Fellow din România. Cum crezi că recunoașterea Ashoka îți va influența misiunea și modul în care îți vei desfășura activitatea în continuare?  

Recunoașterea din partea Ashoka a venit la momentul potrivit. Oamenii din echipa Ashoka mi-au zis de la început că, de obicei, vin aceste propuneri exact când ai nevoie mai mare și că întregul proces e mai mult decât unul de selecție. Și chiar așa a fost, a devenit o călătorie foarte personală, care m-a făcut să reanalizez tot ce am făcut și, mai ales, încotro vreau să mă îndrept.   

A fi Ashoka Fellow e o oportunitate pe viață, care se dă pe persoană, nu pe organizație, și e menită să te facă să te simți parte dintr-o familie care e acolo pentru tine când ai nevoie. Este incredibil cât de diferiți suntem, dar cât de multe lucruri avem în comun, chiar dacă suntem fellows din colțuri complet diferite ale lumii.   

Când ești lider, orice ai face, sunt multe momente când ajungi să te simți singur. Oricât de mult te ajută oamenii din preajmă sau cât de mult îți iau din griji, este o poziție care te apasă continuu. A fi în această familie Ashoka, mă ajută să împărtășesc cu alții provocările de care mă lovesc, să iau sfaturi de la ei și să învăț să cresc alături de ei.   

Cu ajutorul Ashoka, am și marele noroc ca, în următorii ani, să mă pot concentra pe cum să cresc proiectele noastre la nivel mai mare decât până acum, ca proporție și geografie, și asta va fi o prioritate pentru mine.  

Ca Ashoka Fellow, ai acces la o rețea globală de inovatori sociali. Cum ai integrat lecțiile învățate de la alți fellows în munca ta?  

Sunt la început de drum în această experiență, așa că pot spune doar că îmi propun să mă conectez la comunitatea Ashoka din toată lumea. Pentru următoarele luni, voi ajunge să discut cu fellows din Europa, Asia, America de Sud și Africa. Fiecare experiență a unui Ashoka fellow este valoroasă ca lecție din care să învățăm, așa că voi face tot ce pot să pun România pe harta lor și să le povestesc despre cum am putut noi construi proiectele pentru tineri.   

Schimbarea socială este adesea un proces care necesită mult mai mult decât idei bune. Care sunt, în opinia ta, elementele fundamentale care permit o schimbare reală, durabilă într-o comunitate?  

Încăpățânarea de a continua, în primul rând. Și apoi ceva despre care se vorbește insuficient, resursele. Societatea civilă nu poate genera schimbări reale și sustenabile atunci când se așteaptă de la ea să o facă voluntar și cu pasiune. Nu e suficient. În România, din păcate, societatea civilă trebuie să acopere niște lipsuri lăsate de stat, fie ele în social, educație ori alte zone. Dar, în același timp, avem presiunea enormă de a o face doar din suflet. Am văzut multe visuri frânte și proiecte abandonate de când am început acest drum și este foarte greu să continui când vezi cum mulți oameni nu mai pot continua.  

Schimbarea socială pornește din idealism, dar poate continua doar prin pragmatism.   

Ashoka este o rețea globală care reunește peste 3.900 de antreprenori sociali din 98 de țări – oameni cu viziune, curaj și pasiune – care găsesc soluții inovatoare pentru problemele societății, inspirând transformare profundă și speranță în comunități din întreaga lume. 

---