Inventatorul Corneliu Birtok – Băneasă, un profesor far pentru mii de tineri cu minți creative

”Șurubuiește” de când se știe. Prima bicicletă a fost și primul lui cobai. A montat-o și demontat-o ani la rând, mai întâi din curiozitate, apoi pentru a dobândi precizie și finețe. Pe atunci era doar o joacă, dar în timp s-a dovedit a fi o modalitate excelentă de a dobândi abilități motorii, cruciale într-un domeniu în care milimetrii și micile detalii fac diferența. În plus, doar ”șurubuind” își putea stinge setea de cunoaștere tehnică, mecanisme și mașini, un interes natural, o pasiune înnăscută, pe care, în timp, a ridicat-o la rang de artă.

Adevărata pricepere și-a demonstrat-o însă ceva mai târziu, pe la 14 ani, când părinții lui și-au permis să cumpere primul autovehicul, un Lăstun. Cu el și-a început drumul spre performanță, cu un Lăstun care mai mult stătea pe dreapta din cauza unor defecțiuni cărora mecanicii din oraș, cei mai puțin pregătiți și ieftini, nu reușeau să le dea de cap. Meseriașii cereau sume pe care familia nu și le putea permite.

Astăzi, este unul dintre cei mai creativi și talentați inventatori români și, foarte important, printre cei mai premiați. Are deja 7 brevete de invenție, 2 internaționale și 5 naționale, și două mărci înregistrate. Plus, peste 300 premii obținute la Saloane de Inventică Naționale și Internaționale, 42 articole publicate în reviste naționale și internaționale, 3 cărți în edituri recunoscute și două îndrumătoare de laborator.

Evident, sunt mulți români cu un astfel de palmares, țara noastră are un rezervor fantastic de talente tehnice, dar ceea ce îl evidențiază pe el este, pe de o parte, parcursul, iar pe de alta, scopul.

Pentru că, spre deosebire de mulți alții, pentru el, succesul și popularitatea nu sunt doar trofee personale, ci, mai degrabă, mijloace de a inspira și ghida următoarea generație de inovatori. Este profesor far pentru studenții săi, mentor și model de inspirație pentru copiii și tinerii pasionați de tehnică.

Astăzi, profesorul Bitok este și invitatul meu special în seria de interviuri speciale Work Life Choices, un proiect susținut de ASCENDIS și Revista CARIERE.

Va fi o poveste despre pasiune, perseverență, dedicare și curaj, povestea unei călătorii uimitoare, pornite de jos, cum spune românul, de la șaibă, dar care a marcat nu doar propria carieră, ci a luminat și încă luminează drumul a mii de copii și tineri cu minți creative.

Cavalerul de Aur al Cetății Deva

Corneliu BIRTOK-BĂNEASĂ are 45 de ani și este din Deva. Este specializat în Ingineria Autovehiculelor, iar din 2019 este doctor în Ingineria Materialelor. Nici acum nu își explică pasiunea aceasta a lui pentru tehnologie, manifestată de la o vârstă atât de fragedă, în condițiile în care ambii părinți sunt mai degrabă atehnici, tatăl, instrumentist la Teatrul de Estradă Deva, mama, educatoare.

Totuși la doar 17 ani a obținut primul rezultat notabil, premiul I la o olimpiadă pe meserii, iar la doar 22 de ani, a construit filtrul de aer supraaspirant, prima și cea mai medaliată cu aur invenție a sa. Acela a fost doar începutul, pentru că, apoi, a fost de neoprit.

Cu rezultatele cercetărilor sale, a participat la cele mai importante Saloane Internaționale de Inventică și Inovare, precum: WIPO, CERN și New Technique of Prodacts de la Geneva, TECNOPOL Moscova, IIFME Kuwait, EUREKA și INNOVA Brussells, Science Fair Indonezia, iCAN Toronto, IDEA Ungaria, INOVA Croația, INFOINVENT și Inovativ Chișinău.

În țară a fost prezent cu consecvență în cele mai importante saloane, precum: EUROINVENT și INVENTICA de la Iași; PPROINVENT Cluj Napoca; TRAIAN VUIA Timișoara, la târguri, expoziții, saloane auto ori campionate de drift. La început singur, apoi, din 2017 încoace, însoțit de studenții săi, în calitate de coordonator și mentor, activitate ce a adunat în palmaresul tinerilor săi discipoli peste 200 de premii și medalii.

A fost premiat de Academia Română, dar și de Academiile de Ramură.

Este Cetățean de Onoare al Municipiului Deva, iar 2018, printr-o ceremonie specială care a implicat Garda Cetății Deva, a fost înnobilat, primind titlul onorific de Cavaler al Cetăţii Deva.

În anul 2020, în plină pandemie, a înființat Salonul Internațional INVENTCOR, un eveniment dedicat educației nonformale pentru toate vârstele. Anul acesta, în cadrul INVENTCOR a organizat și Simpozionul Puterea Minții Creative.

Mai trebuie spus și că în anul 2008 a infințat Asociația CorneliuGroup Cercetare – Inovare, un loc ce atrage ca un magnet tinerii, elevi și studenți, pentru ingenioasele activități, proiecte ori evenimente, precum: Laboratorul lui Dexter, Tinere talente, Facultatea Altfel, Noaptea Cercetărilor Europeni ori Puterea Minții Creative, proiectul care a inspirat și simpozionul.

Fii încăpățânat și urmează-ți visul!

”Fii încăpățânat și urmează-ți visul!” acesta este motto-ul care i-a ghidat întreaga carieră și viață, dar și îndemnul pe care îl transmite tinerilor. Face tot ce este cu putință să-i determine să-și urmeze pasiunile și să persevereze, indiferent de obstacole sau critici. Să fie hotărâți să meargă pe drumul lor și să nu se lase descurajați. Este un îndemn în care crede cu toată puterea și inima, cel care i-a luminat și lui, de-atâtea ori, calea în lunga călătorie către succes. O călătorie parcursă cu răbdare, treaptă cu treaptă, chiar dacă scara pe care a ales să urce a fost mult mai înaltă, iar traseul mult mai lung decât ”norma” socială și educațională – școală profesională, liceu finalizat la seral, școala postliceală și abia apoi învățământul superior.

De aceea i-am și propus să începem discuția de aici. Pentru că suntem într-o perioadă în care mediul de business (și nu numai) face eforturi pentru a scoate de sub stigmat școala profesională și a o reașeza la locul binemeritat în ierarhia educațională. Un demers care, cred eu, trebuie puternic sprijinit în acest sistem strâmb, ce nu se jenează să defileze etalându-și tot felul de diplomele și medalii de mucava.

Domnule profesor, cum de ați ales calea aceasta lungă? Ați ratat admiterea și școala profesională a fost soluția de rezervă?

A, nu! La sfârșitul clasei a VIII-a, aveam o medie destul de bună, care mi-ar fi asigurat un loc în orice liceu. Doar că auzisem eu că la profesională se face mai multă practică.

Practică?

Da, practică. Asta am vrut. Eu am fost un elev atipic, și am să explic. În familia mea, noi nu am avut autoturism. Iar mie îmi plăcea extraordinar de mult să șurubuiesc. Când am prins prima bicicletă, pe la început de gimnaziu, mi-am descărcat pe ea toată dorința asta și energia, evident, mai mult nativ, nu aveam cunoștințe tehnice. Ca dovadă, când am mers la școala profesională și la testul de atelier, așa se numea pe atunci, maistrul nostru ne-a spus să scriem ce recunoaștem prin încăpere (erau motoare, cutii de viteză, scule), evident, ca toți ceilalți, și eu am scris numai prostii pe acolo. Dar fiind pasionat de partea asta de mecanică, am învățat destul de repede. Am intrat pe locul 5, deci erau și elevi mai buni ca mine. Îmi plăcea mult ce făceam, dar mai ales că făceam multă practică. În anul II am avut ocazia să particip la un concurs pe meserii, un fel de olimpiadă, și am ajuns la faza pe țară unde m-am descurcat foarte bine. Am luat nota maximă, a fost primul meu rezultat notabil. La mine însă, școala nu se termina la ora 2. Eram în anii 93 – 95, deci fără acces la internet, fără telefoane mobile, mergeam la bibliotecă, dar nu găseam întotdeauna cărți, așa că îi întrebam pe profesori, era practic un proces continuu de învățare.

Când ați avut la dispoziție prima mașină pe care să vă încercați ”talentul”, vă mai amintiți?

În anul I de școală, părinții mei au reușit să cumpere un Lăstun, care se strica foarte des, avea o problemă cu pompa de ulei și, la un moment dat, pentru că nu mai aveau bani de reparații, l-au lăsat în fața blocului. I-am rugat să cumpere piesa, eram deja în semestrul II (râde!) și pentru că nu prea se găseau mecanici, iar cei pricepuți costau mult, am convocat colegii de clasă și i-am rugat să mă ajute să scot motorul și să-i repar pompa de ulei. Și când să facem treaba, am constat că îmi lipsește o cheie cu care să desfac baia de ulei. Știam că maistrul, care era și dirigintele nostru, avea ore de atelier după-amiaza și i-am zis unui coleg: ”Du-te la dirigu’ și adu-mi cheia de 10!”. S-a dus și dirigintele mirat: ”Dar ce vreți voi să faceți cu cheia asta?!”… na, eram abia anul I. Păi, îi spune colegul, ”Birtok o dat motoru’ jos!”. ”Ce-o făcut??? Cum să-l dea jos… voi n-ați învățat încă despre motoare!!!”. Dar am reusit să-l reparăm și să-l montăm la loc în aceeași zi, a mai durat puțin până ai mei au cumpărat și uleiul, dar când l-am pus, mașina a funcționat. Faza frumoasă a fost că la ședința cu părinții, dirigintele a povestit și în glumă a zis: ”Rugăm elevii să nu se mai apuce să facă lucrări de anul III”. Așa a fost începutul, apoi am tot reparat.

Păi… ce reparați, dacă Lăstunul funcționa de acum?

Vă amintiți, erau Daciile atunci în număr mare și se stricau destul de des. Eu, efectiv, când vedeam pe cineva cu capota ridicată, mergeam să ajut. Evident că la început nu aveau curajul să mă lase pe mine, că mă vedeau așa, mic și slab. Îmi spuneau: ”Du-te măi, copile, de-aicea!”. Dar după ce vedeau că trece timpul, nimeni nu-i ajută, oricum mașina era stricată și nu puteau să plece de acolo, mă lăsau. Și de cele mai multe ori le reparam. Bine, că după ce își vedeau mașina mergând nici nu mă întrebau dacă sunt obosit, dacă vreau să mă ducă undeva. Dar eu eram fericit că am reușit să repar. Așa a fost toată școala profesională. A urmat liceul seral și apoi postliceala, pentru că am vrut să fiu tehnician de transporturi.

Nu doreați să mergeți la facultate?

Ba, am tot vrut să mă duc și la facultate, dar mi-a fost greu să mă rup, aveam pe aici niște businessuri. Și apoi, vă dați seama, dacă eu am urmat calea asta lungă, nici nu mai eram de 18 -19 ani ca să fiu în rând cu studenții. Așa că am tot amânat până când am auzit că la noi la Institutul de ingineria materialelor de la Hunedoara, unde erau niște profesori extraordinari și super profesioniști cu experiență în combinatul siderurgic, au introdus și specializarea Autovehicule Rutiere.

Neapărat autovehicule?

Păi asta era pasiunea mea, asta doream. Nici n-am trecut a doua opțiune, am zis ori intru aici, ori deloc. Era în 2006 și am intrat din prima.

2006? Știu că prima invenție a fost în 2000…

Da, în 2000, înainte de facultate. În 2000 mi-am cumpărat prima mea mașină. O Dacia Break 1300, o mai am și acum, piesă de muzeu. Era la modă atunci, dacă îți iei mașină, să îi faci reparație capitală. Un an am tot lucrat la ea. Tot am dat jos. Iar filtrul de aer a fost, așa cum eram eu atunci, la cunoștințele pe care le aveam, primul component pe care puteam să-l înlocuiesc, să fac altceva. Pornind de la un defect, în sensul că înmagazina particule în interiorul lui, ceea ce nu era ok pentru că se îmbâcsea prematur, am zis: pot să fac un alt filtru mai bun. Așa că am luat un element de filtrare, am mers la niște strungari, am făcut un difuzor și un capac. Le-a plăcut ideea, că îi scoteam așa din rutina de zi cu zi, m-au ajutat. Dar prietenii mei nu au avut încredere. Mi-au tot spus: ”Vai, o să strici motorul și abia l-ai făcut, e tot nou în el, cu siguranță se va distruge!”. Dar eu am lăsat filtrul acolo, doi ani l-am testat, vară-iarnă, am mai implementat anumite sisteme. Prin 2002, când au văzut că mașina funcționează bine, nu scoate fum, simțeam și o creștere de putere, plus că aveam un consum foarte bun la ea, deci s-au convins că e în regulă, s-au arătat interesați. Din 2002 până prin 2005- 2006 am mai implementat și la alții, chiar mi-am făcut și un site, am făcut și niște prototipuri care era futuriste pentru anii aceia. Țin minte că am fost la show de tuning și oamenii nu credeau că sunt filtre făcute de mine. Credeau că sunt luate după Discovery, pentru că erau niște modele extraordinare.

Și ați depus pentru brevet?

Ei, eu doream să depun pentru un brevet de invenție, dar nu știam ce trebuie făcut. Altă poveste! M-am documentat, am vorbit pe la biblioteca județeană să mă întâlnesc cu un consilier pe partea asta de proprietate industrială sau intelectuală. N-am reușit, documentația era foarte stufoasă, n-am făcut mare lucru. Atunci am zis: Hai să mă duc la facultate! După ce am fost admis, profesorilor li s-a părut interesantă invenția mea. Domnului profesor Rațiu Sorin, actual prodecan la Facultatea de Inginerie Hunedoara, i-a plăcut mult și am decis să facem o lucrare științifică studențească. Eu nu aveam foarte multe descrieri, nici abilitățile de desen tehnic nu erau prea înalte. Am început să lucrăm și în 2007 am reușit la simpozionul științific studențesc organizat de facultatea noastră să am o prezentare în plen. Am avut și un film foarte reușit, am avut emoții, dar am stârnit interesul profesorilor. Apoi, în toamnă, m-a trimis la Salonul de creație și inventică pentru tineret, organizat în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, un salon fondat de Alexandru Mironov. Aceea a fost rampa mea de lansare.

În ce sens?

În sensul că am reușit cu filtrele mele să obțin locul II, dar am fost singurul participant de acolo căruia i s-a oferit și o bursă. M-au integrat într-un incubator de transfer tehnologic și afaceri arondat muncipiului București, mai precis la Institutul Național de Mașini Agricole. Și iar e o poveste! Eu, nefiind din București, am avut un statut de incubat virtual, s-au tot făcut glume pe tema asta. Dar cei de la institut mi-au oferit fondurile și, cel mai important, tot know-how-ul despre cum să faci un brevet. În mai 2008, am reușit să depunem brevetul pentru filtrul supraaspirant inversat, cel care a fost foarte mediatizat. În octombrie, am participat la salonul cercetării la TIB, unde se desfășura concomitent și Salonul Internațional INVENTIKA (obținând medalia de aur), iar la încă o lună, prin noiembrie, tot cu ajutorul INMA, care mi-a plătit tot ce a fost nevoie ca să particip, la Inova Bruxelles. A fost primul salon în afara granițelor țării la care am participat. A fost o întreagă aventură pentru mine, nici nu mai fusesem cu avionul, dar foarte interesant pentru mine, un student din Deva. A fost wow, am obținut o medalie de aur, a venit ambasadorul României la noi în stand… Când m-am întors, am rămas la București pentru că se organiza Salonul pentru cercetare științifică și inovare pentru tineret la care participasem cu un an înainte și de la care m-am și lansat.

Cum v-a schimbat studenția tot acest succes?

Am avut o studenție foarte frumoasă. În 2009, am avut prima participare la Geneva, dar deja în 2009 mă pregătisem să mai depun o cerere pentru un sistem dinamic de transfer al aerului pentru care făcusem toată documentația singur, știam de acum cum se face, am depus un model de utilitate. Tot în 2009 am participat și în Rusia, din nou o experiență extraordinară pentru mine. La același eveniment am mers și în 2010 și am obținut premiul pentru Cel mai Bun Inventator al Salonului, acordat de Organizația pentru Proprietate Intelectuală Geneva (WIPO). A fost un premiu extraordinar, iar ei au fost fair play pentru că, am înțeles, contracandidatul meu era un rus. Juriul însă a ales să mi-l decerneze mie. E un premiu care nu se poate lua decât o dată în viața unui inventator. Ușor, ușor, am început să particip la tot mai multe saloane, apoi m-am înscris la master la Timișoara. În 2011, am scris o carte împreună cu profesorul meu Rațiu Sorin despre aceste filtre, cu titlul „Admisia aerului în motoare cu ardere internă – Filtre supraaspirante – Sisteme dinamice de transfer”. După master, a urmat o pauză de la școală, până în 2015, pentru că am lucrat foarte mult pentru motorizările de competiție. Însă, datorită acestor rezultate dar și mediatizării, în 2011 mi-am atras primul investitor și în 2012 am reușit și să facem un produs certificat RAR – OCP. A fost ceva extraordinar pentru noi, nu exista așa ceva, pe zona de automotive era destul de complicat pe partea de filtre de aer, toată lumea umbla cu tot felul filtrele care nu erau conforme și legale. Al nostru a fost singurul filtru fără carcasă cu care se putea circula pe drumurile publice în legalitate. Trei ani am vândut aceste filtre.

Concomitent, am lucrat și pe partea de competiție, în special în cadrul Campionatului Național de Drift, iar din 2015 am revenit la educație și am zis să fac doctoratul.

De ce ați ales Ingineria Materialelor și nu ceva legat de autovehicule?

Am ales asta, pentru că mă interesa mult să utilizez în special materiale compozite pentru aceste filtre de aer și trebuia să aprofundez. La doctorat am început o colaborare mai amplă cu organizatorii Campionatului Național de Drift.

În ce a constat această colaborare?

Eu studiasem și aveam și o colaborare cu un pilot de aici de la noi, Marian Marcel. El mi-a permis să implementez pe mașina lui tot felul de sisteme dinamice de transfer, filtre diferite și atunci m-am gândit că ar fi bine să implic și studenții, pentru că, odată cu admiterea la doctorat, trebuia să ai câteva ore, în special laboratoare, să predai în cadrul facultății. Mi s-au dat acele ore și așa am implicat și studenții. Ei fiind pe specializare autovehicule rutiere, se plia extraordinar și astfel puteam și eu să realizez mai bine, cu ajutorul echipei, strângerea de date pentru doctorat.

Organizatorii au fost de acord, ne-au permis să intrăm efectiv în interiorul circuitului, la standuri, padocuri cum se spune. Nu era chiar simplu, trebuia respectate multe norme de securitate și rigori, dar am reușit și am făcut efectiv cercetare, strângere de date în teren. Am mers inclusiv într-o etapă ce se desfășura în Ungaria și a fost important pentru că numărul de participanți a fost foarte mare. Am făcut vreo 2.000 de poze cu o cameră de termoviziune, pe mine mă interesa foarte mult fenomenul de dispersie a căldurii la nivelul compartimentului motor. Am ales aceste motorizări de drift, datorită traiectoriei lor de derapaj controlat, când circulația aerului din compartimentul motor este precară.

Au răspuns studenții chemării dvs?

Da! Eu le spun mereu că noi creăm toate aceste oportunități – implicarea în diferite proiecte, invitațiile la saloane studențești, evenimentele – pentru toți. Depinde de ei dacă pun mâna să fructifice șansele astea. Totul e pentru ei, pentru că, ceea ce îi diferențiază de restul competitorilor la angajare este portofoliul. Au șanse mai mari să obțină un job mai bine plătit, dacă pe lângă informația academică au și alte capacități și abilități. De aceea toate aceste activități pe care le organizăm pe partea de educație nonformală. Pentru că aici ei pot dezvolta sau aprofunda o serie de cunoștințe și abilități pentru care la curs poate nu e timp. Oricum, în afara școlii e un alt context în care se deschid altfel de discuții și căi de comunicare.

Invențiile dumneavoastră acoperă o plajă largă de utilizări/domenii, de la dezinfectantul pentru mâini ori husa ecologică ce înlocuiește etuiul pentru ochelari, dezinfectantul/săpunul pentru mâini și până la cea mai premiată invenție, filtrul de aer ce reduce consumul de combustibil la autovehicule. Cine/ce vă alimentează izvorul acesta de inspirație?

Partea de creație înseamnă libertate, de aceea în multe companii există problema asta a lipsei de idei. Când ești într-o cușcă, e greu să fii creativ. La noi, din discuții ne vin foarte multe idei.

Într-adevăr, pe lângă toate invențiile astea tehnice, când și când mai defulez și eu de la atâta știință și tehnică. Le numesc invenții de weekend. Ce am văzut? Cu cât invenția este mai simplă și se adresează marei mase de consumatori, chiar dacă noi le considerăm nesemnificative, au un impact major. Nu mai vorbim de partea financiară, sunt mai profitabile.

Deci ideile ne vin de peste tot. Și cum lucrăm cu studenții, este extraordinar să-i coordonezi pe cei tineri, au niște idei fabuloase! Acum, ce trebuie să facem este să ținem cont de resurse, pentru că ele nu sunt infinite și de aceea e important să ne întoarcem spre natură. Și am încredere că noua generație o va face.

Studenții dvs v-au dat această încredere sau vorbiți, așa, la modul general?

În 2019, odată cu pandemia, am înțeles ce înseamnă să fii izolat în casă. Ei bine, am văzut și cât de complicat este să lucrezi cu studenții și să păstrezi acele măsuri de protecție. Aveam un teren în Deva și m-am gândit să fac un loc de întâlnire – i-am zis Tabăra CorneliuGroup – învățăm în natură. Astfel, am putut respecta și acele norme de distanțare, dar ne-am făcut și treaba, pentru că erau foarte mulți la licență atunci și chiar ar fi fost imposibil să ne descurcăm bine cu pregătirea în sală, pe serii. Este într-o zonă deasupra Devei, avem o panoramă extraordinară, vedem cetatea de la nivel la nivel, plantăm, avem întâlniri cu studenții, vorbim mult, pentru că ei sunt foarte curioși, ne organizăm evenimentele, saloanele. Sunt foarte activi, ne-am apropiat mai bine unii de alții și, mai important, ne-am apropiat de natură. Îmbinăm partea asta de inginerie cu protejarea naturii. Și în cadrul universității am avut un proiect, se numește Campus creativ, împreună cu Universitatea de Științe ale vieții Regele Mihai I de la Timișoara. Ei au venit cu plante și împreună cu studenții noștri am amenajat un colț care era abandonat, plin de iarbă. A fost un laborator interesant.

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâlnit în procesul de inventare și cum le-ați depășit?

Să fii perseverent! Gândiți-vă că eu am creat primul lucru prin anul 2000 și a durat 11 ani până am găsit investitorul. Să crezi în visul tău, asta contează. Motto-ul meu este: Fii încăpățânat și urmează-ți visul! Asta le transmit și celor tineri. Trebuie să fim conștienți că trebuie să faci lucrurile cu pasiune, căci pasiunea aduce valoare vieții. Doar așa nu simți că lucrezi.

E plină lumea de oameni care nu fac nimic și câștigă bani sau de oameni care nu fac nimic dezinteresat pentru comunitatea lor, pentru țara lor. Dar banii ușor câștigați se pierd la fel de ușor. De aceea e important să investești în educația ta. Asta trebuie să înțeleagă tinerii, de aceea contăm mult pe puterea exemplului. Fă ceva al tău și nimeni niciodată n-o să-ți poată lua nici educația, nici lucrul făcut de tine. E important să te înconjori de oameni valoroși, să ai curaj, pasiune, perseverență și bună educație.

Chiar așa! Într-o perioadă destul de critică, în care relația tinerei generații cu școala este descrisă deseori prin dezinteres și apatie, dvs cum reușiți să-i motivați? Cum reușiți să-i conectați la acest mediu atât de provocator al inovării?

Nu mă opresc la sala de studiu, fac și un alt tip de educație, De exemplu, dacă merg la București cu studenții, nu mă limitez la a face ce ține strict de obiectul deplasării, salon, simpozion etc. Facem și altceva, mergem la un teatru, mergem la un restaurant mai bun. Știu, ei nu au bani să-și plătească, dar și noi am fost în situația asta și alți profesori ne-au plătit nouă. E important să se și cultive, pentru că sunt viitori ingineri, au un statut de construit și păstrat. Ei bine, una dintre mulțumirile mele, dincolo de realizările profesionale, este că după ani vin și îmi arată poze sau îmi povestesc cum și-au dus prietena sau viitoarea soție la teatrul sau la restaurantul unde am fost împreună, cândva. Pentru că asta înseamnă să fii tutore, fii formator… nu doar că i-am dus la salon și le-am arătat profesional niște treburi. Trăim într-o lume mult mai dinamică astăzi, cei tineri sunt mai sensibili, așa e, pentru că există foarte multă bunăstare, ei nu știu ce sunt greutățile vieții. De aceea trebuie să avem altă abordare față de ei, dacă vrem să-i ținem. Cu cât suntem mai rigizi și păstrăm tot felul de metode și metehne, nu avem șanse de câștig. Riscăm să avem tot mai puțini oameni spre care să ne putem transmite cunoștințele, oameni valoroși pentru mâine. Nici pentru ei nu este ușoară adaptarea la facultate. Dar noi trebuie să-i ajutăm, iar ei trebuie să se zbată, să găsească poteca.

De unde vă luați puterea de a face față zi de zi atâtor sarcini și responsabilități, cred eu, mai degrabă asumate decât impuse. Cum vă echilibrați viața profesională cu cea personală?

Noi tot timpul îmbinăm utilul cu plăcutul, nici concediu nu prea îmi iau, mă mai întreabă câte cineva unde am fost în vacanță de m-am bronzat așa, și se miră când spun că am fost la tabără sus și am tăiat iarba.

Energia vine din ceea ce fac. Într-o lume care nu pune accent pe valori, în care oamenii competenți nu sunt valorizați, este clar că e de datoria noastră să facem ceva. Și dacă ajungem la nivelul la care putem face ceva și o facem cu plăcere, suntem și creativi și energici. Așa că muncim și mergem mai departe oriunde suntem invitați și stârnim controverse, invidii (râde!). Nu e ușor, dar e important să le arăt oameni cu adevărat valoroși, implicați, dedicați, creativi, oameni cu viziune. Să stai cu astfel de oameni în același mediu este un lucru extraordinar pentru cei mici. Ce să vadă la ei? Mai presus de orice, modestia…

E o rețetă care pe dvs v-a ajutat?

Da! Dintotdeauna mi-am luat forță și energie, cunoștințe și ambiție de la astfel de oameni. De exemplu, am avut privilegiul și plăcerea să-l întâlnesc pe Robert Wilson, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1978, deci în anul în care m-am născut. A fost ceva extraordinar… wow… Eram în 2016, în cadrul doctoratului și domnul rector, care mă știa de când eram student, m-a rugat să-i țin puțin companie. E un om de un calibru extraordinar, dar de o modestie incredibilă. A fost o întâlnire care m-a marcat. Asta vreau să vadă și studenții mei. Că sunt oameni de calibru mondial care ne dau cele mai importante lecții. Astfel de oameni vreau să vadă studenții mei! Copiilor noștri asta le lipsește foarte mult: scala de valori. Eu fac tot ce pot să le stârnesc curiozitatea și să le pun rotițele în mișcare.

La ce lucrați acum?

Acum am depus prin Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic Politehnica 2020, la care sunt și responsabil pe inovare, un proiect de cercetare, pentru realizarea unui brevet. Este un dispozitiv pentru captare, recuperare, inversare, filtrare și tratare a fluidelor.

Cine sunteți dincolo de inventator, profesor, mentor? Ce vă pasionează, ce altceva vă place să faceți în viața de zi cu zi?

Mă pasionează frumosul … din orice domeniu. Arta, fotografiile, muzica, foarte mult îmi place jazz-ul, îmi place mult Robert Armstrong. Ascult însă și muzică modernă… sunt deschis la tot ce e frumos și la nou. Și îmi place din ce în ce mai mult să petrec timp în natură, mult timp petrec în tabăra CorneliuGroup, proiectul meu de suflet.