Nico de Transilvania, DJ-ul ambasador care mută munții prin puterea muzicii
Străinii sunt impresionați de piesele ei, românii plecați în pribegie, emoționați până la lacrimi. În concerte, în fața scenei, tinerii sunt cuceriți de ritm, iar în cluburi fac nopți albe. Pentru că piesele ei sunt un amestec amețitor, energic, de beat- uri rupte și efecte electronice, întregite și înnobilate de sunet de fluieraș și ceteră, versuri de doină și tempo de ciuleandră, tril de păsărele, foșnet de pădure, frântură de taraf ori refren al unui vechi cântec popular. Așa a ales ea să readucă la viață folclorul românesc, într-un stil original (pe care l- a numit „folkloric electronic”), inconfundabil, agreat de tânăra generație. Pentru că, de fapt, la ei, la tineri, vrea să- i ajungă mesajul, acela că avem o moștenire impresionantă, extrem de valoroasă, pe care avem datoria s- o conservăm și s- o transmitem mai departe. Iar pentru asta, a muncit an după an și a scos de prin cotloanele satelor o întreagă avere, inestimabilă: opere – care, altfel, ar fi fost condamnate la uitare, și oameni – care, altfel, ar fi părăsit această lume cu sufletul neîmpăcat. Doină, ai rămas doar pe hârtie, eu m-oi duce-n veșnicie!, spune buna Ana în „Doină”, piesa „suflet” a albumului „Be One”. Cândva cântăreața principală a satului, acum, la 91 de ani, prea bătrână să mai poată susține linia melodică, buna Ana recită. Iar glasul ei pare să adune în el toată tristețea unei întregi generații, durerea unei moșteniri aproape pierdute, pentru că, mult prea ocupați să trăiască prezentul, tinerii nu mai au nici timp, nici interes pentru trecut.
Buna Ana, buna Oprița, Babu Ion, Babu Nicolae sau Viorel, fluierași din Munții Orăștiei, ori tanti Silvia Dan din Nucșoara, sunt doar câțiva dintre rapsozii descoperiți și cu ajutorul cărora Nicoleta Cărpineanu, cunoscută în lumea artistică drept DJ Nico sau, așa cum a numit-o presa din Marea Britanie, Nico de Transilvania, vrea să reanime și să aducă în atenția celui mai tânăr public piese valoroase din folclorul autentic românesc.
Be One – Muzică Without Frontiers
Nico a învățat să mixeze la 18 ani, când a emigrat în Marea Britanie. Acum are 40 și un palmares bogat în calitate de DJ internațional. Mixează orice gen de muzică, electronic, house, hip‑hop, funk, techno, dar ceea ce o face cu adevărat specială este că în mix‑urile ei îmbină întotdeauna elemente de folclor autentic din lumea întreagă. Poate și de aceea, scena pentru ea a depășit de mult barierele clasice. Mixează inclusiv în muzee, la festivaluri de film, muzică sau arte vizuale, la prezentări de modă, dar și în cadrul unor evenimente private, atent regizate, într‑un concept propriu: „Muzică Without Frontiers”, cu care a cucerit scenă după scenă și a umplut până la refuz cluburile și ringurile de dans. Mai întâi în Brighton, orașul în care locuiește, apoi în întregul Regat și chiar mai departe de granițele lui.
Dorul de casă și dragostea pentru locurile natale, dar și nevoia de a- și menține vii rădăcinile din pământul românesc, au dus în timp evenimentele acestea la un alt nivel, transformându- le într- o adevărată multi- media night, în care muzica a fost completată de dans profesionist, efecte vizuale, expoziții, proiecții de film, costume populare și bucătărie tradițională românească. „Muzică Without Frontiers” a devenit și numele casei sale de producții, prin care și- a lansat primul EP, apoi primul album, „Be One”.
Dincolo de calitatea muzicii și valorificarea extraordinarei moșteniri artistice, conexiunea acestui album cu România este însă mult mai profundă, „Be One” dovedindu-se a fi în esență prologul unei alte povești pe termen lung. Una despre respect pentru natură și despre puterea muzicii, capabilă să unească oamenii din toate cele patru colțuri ale lumii într-un scop comun, nobil – protejarea pădurilor din Munții Carpați. Pentru că toate fondurile rezultate din distribuirea acestui album, plus banii strânși în urma unei campanii de donații derulate în Marea Britanie, prin ONG-ul „Forests Without Frontiers”, al cărui fondator este, au fost folosiți la reîmpădurirea unor suprafete degradate din Munții Făgăraș. Din aprilie 2019 și până acum a plantat deja peste 60.000 de puieți, iar în această toamnă vrea să mai planteze încă 40.000.
Drept mulțumire și recunoștință, anul acesta Nico a fost desemnată Ambasador al Munților Făgăraș.
Nici cu folclorul nu și- a încheiat socotelile, grație unui grant Endangered Landscapes Artist Residency, oferit de Cambridge Conservation Initiative, are în derulare un nou proiect cultural privind salvarea tradițiilor din această zonă.
Cine este Nico, de ce a emigrat, care este povestea din spatele întregii ei munci de artist și activist de mediu, care sunt principiile, valorile și credințele după care își ghidează pașii și pe care le consideră liant între folclor, comunități și pădure, dar și cât a inspirat-o Prințul Charles, pe care l-a cunoscut atunci când filma episodul II al trilogiei „Wild Carpathia”, descoperim într-un nou interviu din seria Work Life Choices, un proiect susținut de Ascendis și Revista CARIERE.
Pentru început, te rog să-mi povestești despre tine și legăturile tale cu România.
Sunt de loc din Zalău. M- am mutat în Anglia în 1998. Am cetățenie UK de mult timp, am un băiat născut și crescut în Anglia, dar care este foarte apropiat de România. Împlinește în curând 18 ani și este cel mai frumos lucru pe care l- am făcut în viața asta. Ai mei – mama, trei surori și un frate – locuiesc în România, iar eu vin destul de des acasă. Tata nu mai e fizic, dar e prezent în toată munca pe care o fac, în toate proiectele mele. În liceu am urmat profil Filosofie, am mers chiar la olimpiade, am studiat mult, pentru că eram obsedată de acest subiect. La 14 ani citeam marii filozofi, pentru că am avut foarte multe întrebări despre viață în general și am vrut să găsesc răspunsuri. La 17 ani, am început să fac muncă de voluntariat într- un orfelinat din Zalău și așa am cunoscut englezi care se ocupau cu munca de caritate în UK. La 18 ani am fost invitată de ei să vorbesc în niște școli din UK care strângeau bani pentru orfelinatele din România. Munca de caritate, voluntariatul au fost întotdeauna foarte importante pentru mine, de aceea în primii mei ani în Anglia am lucrat în asistență socială (10 ani). După această primă vizită, am decis să urmez facultatea acolo. Nu a fost ușor, dar faptul că lucram în paralel și vedeam zilnic oameni aflați într‑o situație mai grea decât mine, că vorbeam foarte bine engleza, dar, mai ales că am descoperit yoga și meditațiile m‑au ajutat foarte mult.
Ce ai făcut după ce ai terminat facultatea?
La 21 de ani am mers în India, Nepal și Sri Lanka. Am stat 6 luni și mi- am luat prima diplomă de profesoară de yoga, am combinat astfel plăcerile mele: dansul și exercițiul fizic cu elementul profund, filosofic.
Era ceea ce visai?
Nu. Când eram mică am vrut să fiu doctor. Dar… după această călătorie m- am întors în UK și am decis să urmez această cale. Am studiat încă 3 ani și am obținut o diplomă de Yoga Teacher la Vajrasati Yoga, recunoscută internațional. Aveam deja 26 – 27 de ani.
Și muzica?
La început, muzica a fost un hobby. Am început să mixez la 18 ani, dar profesional am început să mixez cam 10 ani mai târziu.
Deci când a început, practic, toată cariera ta în muzică?
Pe la 26 de ani am devenit cunoscută ca DJ în grupurile noastre din Brighton. Am început să fiu invitată la tot felul de evenimente și am înțeles că a venit momentul să mă focusez mai mult pe această zonă. Pe la 30 de ani mixam deja în lumea întreagă. La început, de toate, muzică electronică, house, dar și cu elemente globale. Apoi am introdus muzica balcanică, pentru că îmi era dor de casă. Păstrând ritmul balcanic, am pus de toate în piesele mele, muzică de petrecere, românească, muzică lăutărească, folk, de fanfară, practic toată muzica copilăriei mele, cu fiecare cântec simțindu-mă mai aproape de acasă.
De unde amalgamul acesta de genuri?
Pe de o parte, sunt din familie de bucătari, tata a fost bucătar- șef și împreună cu mama găteau și administrau un restaurant foarte cunoscut în Zalău,unde se organizau foarte multe evenimente și se cânta orice. De cealaltă parte, eu toate vacanțele mi le petreceam la bunica, lângă o pădure de lângă Munții Meseș. Ea m- a învățat foarte multe lucruri despre natură și despre cântecele vechi. Îmi cânta foarte mult din folclorul autentic și așa am ajuns eu aici. Acum îmi dau seama că, într- un fel, ea m- a pregătit pentru această misiune.
Revenind la scenă…
Ei bine, evenimentele acestea au devenit destul de cunoscute în Brighton și am început să fiu invitată tot mai des și în alte orașe, și la alte evenimente. Am avut multe nopți sold out. Ajunsesem să amenajez complet spațiul, plus mâncare tradițională, plus costume, plus invitați, plus muzică. Parcă eram la cineva acasă în România. A fost cumva o modalitate de a mă apropia de casă.
Când s-a strecurat pădurea printre preocupările tale?
În 2011, am început să lucrez, în calitate de co- producător asociat, la filmul Wild Carpathia, un documentar marca Travel Channel, cu trei serii, care prezintă, din viziunea unui grup de britanici, frumusețea Munților Carpați din România, în încercarea de a arăta străinilor minunata diversitate a faunei și florei din zonă, dar și în încercarea de a- i face pe români să conștientizeze „comoara neprețuită” de care se bucură și pe care trebuie să o conserve pentru generațiile viitoare. Pentru că am făcut research și development pentru proiect, am cunoscut oameni deosebiți în România care fac lucruri foarte frumoase. Așa i- am cunoscut pe Christoph și Barbara Promberger de la Coservation Carpathia (n.a. – de asemenea, și ei au fost invitații noștri într- un interviu din seria Work Life Choices – Christoph și Barbara Promberger, străjerii Munților Carpați).
Realitatea din teren, oamenii aceștia minunați și lupta lor istovitoare pentru protejarea pădurilor m- au determinat să mă implic și să ajut așa cum pot, adică prin muzică, evenimente, filme, mâncare, tot ce înseamnă cultura noastră. Și am înțeles că trebuie să fac cât mai cunoscută această misiune de salvare a pădurilor.
Așadar, ai făcut din asta un nou obiectiv al carierei tale…
Categoric, da. Oricum cariera mea crescuse foarte mult. Am călătorit în lumea întreagă, am participat la evenimente foarte mari, am mixat pentru 50.000 de persoane în cele mai diverse locuri. Dar am vrut să fac tot mai mult și așa am început să compun primul album. Ceea ce e un pas foarte mare pt un DJ. Primul meu cântec a fost „Hai după surori”, care a prins bine de tot la public. De aceea am decis să lansez pe Kickstarter o campanie și să strâng fonduri să lansez un EP. Și am reușit. Primul meu EP are două 2 piese, Hai după surori – Come get your sisters, un featuring Monooka, voce și flaut, și Grăiesc – Whispers, unde am vocea Elenei Pădure, o doamnă a folclorului românesc.
Și a urmat albumul…
După succesul acestui EP, dar și al campaniei în care donaseră doar cetățeni din Anglia, am decis să fac o propunere și Administrației Fondului Cultural National din România (AFCN). Și am câștigat cu un proiect ce presupunea realizarea unui album și a unui film de scurt metraj în care să explicăm și să surprindem momente din realizarea lui. A fost prima mea finanțare din România, a fost un lucru extraordinar.
Cum ai luat decizia de a investi toate fondurile obținute din distribuirea acestui album pentru o cauză umanitară?
Când scoți un album prin AFCN nu ai voie să vinzi. Dar eu le- am propus așa: dacă oamenii vor să doneze și eu să folosesc banii pentru plantarea de copaci, e ok? Iar ei au spus da. Așa a început povestea „Forests Without Frontiers”.
De ce neapărat să plantezi copaci și de ce în România?
Poveștile bătrânilor din munți, pe care i- am înregistrat pentru album, erau foarte dureroase, foarte frumoase dar și foarte triste. Și vorbeau mult despre deconectarea dintre om și natură și cât de mult este distrusă pădurea. Ei erau din Munții Orăștiei, lângă Sarmizegetusa, baștina, seva noastră. Au păduri cu totul deosebite acolo. Și când povestea Babu Ion ce ritualuri aveau când se tăiau copacii, cu cât respect și grijă erau tăiați… Apoi Viorel, un alt fluieraș, care chiar fusese silvicultor în tinerețe și ne povestea cum se îngrijea pădurea pe vremuri și cum e batjocorită acum… n- am mai putut să mă gândesc la altceva. Și atunci am zis: dacă să protejăm nu e în puterile noastre, măcar să plantăm ceva. Eu am copilărit la bunica, lângă o pădure. Am o legătură specială cu pădurea, o afinitate profundă.
Dar de ce în Munții Făgăraș și nu la Orăștie?
Evident că am încercat să plantez în Munții Orăștiei, acolo, aproape de bătrânii noștri de pe album. Dar nu am reușit să găsesc persoanele potrivite, care ar semna un contract prin care să ne garanteze că acești copaci vor fi protejați și îngrijiți până la maturitate. Și atunci m- am gândit la Cristoph și Barbara, pe care îi știam bine, știam cât de implicați sunt în conservarea mediului și că pădurea este în sufletul lor și se zbat de atâta timp s- o protejeze. Am luat legătura cu ei, le- a plăcut mult și albumul, și conceptul. Ei au crezut că o să plantez câteva sute de copaci, dar uite că am plantat mii și mii, 60 de mii până acum, vreau să ajungem la o sută de mii în această toamnă, iar pe termen lung la un milion.
Ce te ține atât de conectată la această misiune?
Pe de o parte, realitățile pe care le- am văzut prin călătoriile mele în lume, câtă suferință pot provoca efectele schimbărilor climatice. Apoi, am lucrat mult în pădurile din România filmând Wild Carpathia și am avut oportunitatea să văd masacrul cu ochii mei, în oglindă cu poveștile rapsozilor și bătrânilor cu care am lucrat. Și îmi mai amintesc că am fost la un concert într- un cadru super luxos, cu oameni foarte bogați. M-am trezit dimineața tare bulversată, cumva goală pe dinăuntru, gândindu- mă: care e, totuși, rolul meu pe lumea asta?! Mai mult, se apropia și ziua fiului meu, iar eu tot căutam să-i iau un cadou, ceva deosebit, unic. Și am realizat că șansa de a se plimba și el cu copiii lui printr- o pădure, cum m-am plimbat eu cu el, este lucrul cel mai prețios. Momentul acela a fost extrem de important, pentru că am decis ca de atunci înainte să îmi folosesc toată această carieră, vocea mea de artist pentru ceva care să conteze cu adevărat pentru mine și fiul meu. Iar asta e pădurea.
Care sunt valorile, principiile și credințele care îți ghidează pașii și le consideri liant între muzică, oameni și natură?
Principiul: primește și dă mai departe. Credința: e datoria noastră a tuturor. Valoarea… limbajul muzicii e universal, învinge toate barierele și de aceea e un mod facil prin care poți să transmiți un mesaj lumii. Eu nu pot să vorbesc separat despre comunitate și pădure. Pentru mine sunt intens conectate, inseparabile. Așa cum pădurea în sine este un ecosistem interconectat, așa e și comunitatea. Îmi place foarte mult analogia aceasta. Folosită în slujba lor, muzica le poartă în lume mesajul și astfel inspiră, implică, dă speranță. Este limbajul științific care ne spune care e impactul schimbărilor climatice, dar acesta nu pătrunde în toate masele. Muzica da.
Cred cu toată tăria că toți suntem interconectați, și ca umanitate, dar și noi cu planeta. Și dacă nu suntem responsabili, noi suntem cei care suferim cel mai tare. De aceea, următorul meu proiect pentru Cambridge o să fie I N T E R B E I N G, să arătăm cât suntem de interconectați noi oamenii, dar și noi cu pădurea. Și noul meu album la fel o să fie numit.
Prințul Charles. Pentru mulți dintre noi, atașamentul lui și implicarea în promovarea țării noastre a fost ceva uimitor, a fost un model de inspirație pentru tine?
Pe Prințul Charles l‑am cunoscut chiar la el acasă la Zalanpatak (Valea Zălanului), când l‑am înregistrat pentru Wild Carpathia, episodul II. M‑a impresionat profund ca persoană, pentru că, se simte, am dat mâna cu el și chiar lucrează în grădină. E pasionat de natură, e autentic. Chiar m‑a inspirat, pentru că lucrând la Wild Carpathia am aflat tot mai multe despre atașamentul lui față de România și implicarea în promovarea turismului românesc. În Anglia am citit foarte multe articole pe acest subiect. Sunt mulți străini care încearcă să ajute România, dar Printul Charles are o imagine și un nume care fac mult bine.
Care sunt pentru tine cele mai frumoase locuri din România?
Primul și cel mai de preț, grădina bunicii. Cu livada și pădurea, cu lacul și fântâna. Acum totul e foarte schimbat, dar pentru mine tot imaginea aceea contează. Acela mi- e locul cel mai drag. Apoi, zona Peștera de lângă Brașov e deosebită, Munții Făgăraș sunt superbi – am mers cu corturile până pe Moldoveanu, e incredibil de frumos. Ador Maramureșul, Munții Apuseni, sunt multe locuri… Delta… n- am cum să nu o trec aici. Am avut noroc că am lucrat la Wild Carpathia și am călătorit atâția ani în țara asta, am văzut tot felul de locuri incredibile. E foarte frumoasă România și e important să ne trezim cu toții la această realitate. Dar nu doar în sensul că avem o țară frumoasă, ci mai mult. Să o protejăm, să o ajutăm, să o îngrijim, să menținem această frumusețe. E responsabilitatea noastră, a tuturor, nu doar a ecologiștilor, a voluntarilor sau a businessurilor care susțin astfel de acțiuni.
Ce proiecte ai pentru viitor?
Am mai multe. Dar, foarte important, lucrez acum la o campanie legată de orașe, un model de orașe regenerative, pe care îl voi lansa în Brighton și apoi o să- l aduc în Brașov, anul viitor. E un model care poate fi replicat în orașe din întreaga lume. Ideea de bază este ca toată comunitatea, de la mediul de business la școli și universități, de la cetățeni la autorități să se unească pentru aceeași cauză, de a regenera pământ degradat și a crea spații verzi înăuntrul orașului, iar orașul să încerce să devină neutru în emisiile de carbon. Ați văzut raportul cu schimbările climatice, dacă nu ne revizuim comportamentele, la un moment dat o să fie prea târziu.
Dar tu, ca cetățean, cât ești de eco-friendly?
Eu consum doar legume bio, de la o fermă din apropiere. Nu am mașină, folosesc avionul doar când nu am altă soluție. De exemplu, am venit și cu trenul din Anglia până în România. Acasă în UK avem energie verde, facem compost. Merg pe principiul că orice schimbare începe cu tine, și așa îl educ și pe fiul meu și îi încurajez și pe alții.
Este extraordinar tot ce faci. Te admir. Iar, în final, ai un vis pe care dorești cu ardoare să ți-l împlinești?
Mi-am creat o imagine tare faină în minte, după ce am cunoscut un fluieraș care cântă cu fiica lui, în vârstă de 10 ani. Acum, visul meu este să fiu pe scenă cu tanti Silvia Dan, care are aproape 80 de ani, și cu fetița de 10 ani. Iar eu, în mijloc, mixând. Trei generații, chiar ar fi ceva deosebit.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 274
Pentru abonare, click aici
