Domeniile Davidescu: Vânzările de vinuri au crescut cu 24% în primul semestru din 2025

Domeniile Davidescu, cramă de familie cu o tradiție de patru generații, anunță o creștere de 24% a vânzărilor în primul semestru al anului 2025, în ciuda provocărilor economice și climatice din piață. Recolta din acest an se anunță cu 10% mai mare decât cea din 2024, iar compania își propune să încheie anul cu un avans de 25% al vânzărilor totale.
Creștere în ciuda contextului dificil
Potrivit reprezentanților companiei, evoluția pozitivă s-a datorat unei combinații de factori strategici. Extinderea prezenței în retail, inclusiv prin listarea în rețeaua Penny, a adus o vizibilitate sporită pe piața locală, în timp ce canalul online a continuat să accelereze prin campanii digitale dedicate și colaborări cu marketplace-uri internaționale.
De asemenea, segmentul HoReCa a generat rezultate peste așteptări, în special în orașe-cheie precum Cluj-Napoca și Brașov, unde crama a consolidat parteneriatele cu restaurante premium.
„Am reușit să creștem vânzările cu 24% în primul semestru din 2025. Aceasta arată că strategia noastră de dezvoltare – orientarea spre piețe premium, investițiile constante în calitate și poziționarea vinurilor ca produse de valoare – s-a dovedit câștigătoare. Într-o piață globală dificilă, în care consumul de vin scade, vinurile care spun o poveste autentică și transmit încredere au cel mai mult de câștigat”, a declarat Andrian Davidescu, CEO Domeniile Davidescu.
Vinurile albe și rosé, în creștere
Portofoliul variat al cramei a fost un factor-cheie în susținerea vânzărilor. Vinurile albe și rosé au înregistrat creșteri notabile, în special în retail, confirmă preferința tot mai mare a consumatorilor pentru vinuri proaspete, ușor de băut.
Vinurile roșii s-au menținut stabile, au consolidat loialitatea clienților, în timp ce Divinul (vinarsul) – lansat pe piață în acest an – a devenit rapid un produs strategic, listat la nivel național și poziționat în segmentul băuturilor fine. Totodată, spumantele și frizzantele au atras o nouă categorie de public, orientată către ocazii festive și experiențe de lifestyle.
Printre vinurile „vedetă” ale primului semestru s-au numărat Rară Neagră & Saperavi, spumantul de Rară Neagră și Viorica & Pinot Grigio – etichete premiate la concursuri internaționale și foarte bine primite în retail și HoReCa.
Recolta 2025
Deși vara 2025 a fost marcată de perioade secetoase, compania estimează o recoltă cu 10% mai mare decât cea din 2024. Calitatea strugurilor se menține ridicată, iar extinderea stocurilor va permite lansarea unor ediții limitate de vinuri roșii și albe, dar și consolidarea producției de Divin premium.
Pentru ultimul trimestru al anului, Domeniile Davidescu pregătește lansarea unui spumant fermentat clasic, prin metoda tradițională, destinat segmentului premium, precum și introducerea unei game de Divinuri (distilate din vin) cu vechimi de 7, 10 și 20 de ani.
Compania va participa la festivaluri importante de vin din România și Republica Moldova și își propune să consolideze prezența pe piețele internaționale, unde este deja activă în peste șapte țări.
Performanțele din acest an vin în continuarea unor reușite notabile din 2024, când Domeniile Davidescu a primit statutul de Furnizor al Casei Regale a României, o distincție care confirmă excelența vinurilor sale și încrederea acordată de una dintre cele mai prestigioase instituții.
Foto: Domeniile Davidescu