Ion BOBARU, ultimul farmacist de viță veche, un om bun de patrimoniu
Și-a transformat farmacia într-un muzeu viu, în care prepară și în prezent pilule, creme, unguente, poțiuni și alte leacuri după rețete vechi și foarte vechi, preluate din prima Farmacopee Română, scrisă de Constantin Hepites, în 1862.
A reușit, cu banii proprii, să salveze de la pieire și uitare clădirea de patrimoniu a uneia dintre cele mai vechi farmacii din Brăila, înființată în 1894, dar și moștenirea științifică inestimabilă a unuia dintre titanii farmaciei românești de la cumpăna dintre secolele XIX și XX, Ion Faltis.
După 45 de ani de activitate, încă îi strălucesc ochii când vorbește despre meseria lui, despre ”miracolele” plantelor, despre clădirea monument pe care a transformat-o dintr-o ruină într-o bijuterie arhitecturală, dar, mai ales, despre ”averea” pe care o va lăsa moștenire fiului său și celor doi nepoți, Farmacia Faltis, de care încă nu e foarte sigur dacă reprezintă o ”afacere bine închegată” sau o ”imensă responsabilitate și pasiune”.
* * *
Din volbură, troscot și pir, din măceș, merișor și păducel, din lăcrămioare, găbenele și nalbă, ori mentă, busuioc și ardei iute, din toate face minuni, fiind, cel mai probabil, unicul și ultimul farmacist român adept al industriei farmaceutice tradiționale.
Presa locală l-a numit de-a lungul anilor ”alchimistul” sau ”ultimul spițer al Brăilei”, și asta pentru că, 90% din produsele pe care le prepară au ca materie primă plantele medicinale și respectă rețete vechi de peste un secol și jumătate. Sunt preparate de tip manufactură, obținute din 40 de plante, cele mai multe cultivate, îngrijite, recoltate și uscate de personalul farmaciei, evident, cu el în frunte, pentru că adoră să practice ”fitness-ul agrar”. Celelalte plante sunt alese cu migală și trudă din flora spontană a Câmpiei Brăilei, ori din Munţii Vrancei și ai Măcinului. Pacienții preferă aceste medicamente, pentru că, deși efectul terapeutic se instalează mai lent, în final, își fac treaba, și, foarte important, sunt mai bine tolerate de organism și nu au efecte secundare ori nocive.
Cât de greu îi este să supraviețuiască cu o afacere “traditională” într-o lume a corporațiilor, într-un oraș de provincie ca Brăila, în care marile lanțuri de farmacii domină fiecare stradă?
Deloc, spune categoric medicul farmacist Ion Bobaru, căci despre el este vorba, proprietarul Farmaciei ”Faltis”, deja un brand printre adepții medicamentelor eficiente, dar prietenoase cu organismul. ”Sunt printre puținii farmaciști din România pentru care marile lanțuri de farmacii nu creează insomnii. Acest lucru se datorează activității specifice din Farmacia Faltis. M-am axat pe preparate farmaceutice tradiționale, obținute din plante medicinale, realizate după formule vechi, menționate în farmacopei, îndreptare, formulare sau alte codexuri farmaceutice. Eliberarea de rețete gratuite și compensate este nesemnificativă pentru noi”.
De ce această pasiune pentru plante și farmacia tradițională?
Explicația este simplă. Fiu al unor țărani din Teleorman, Ion Bobaru a ales să urmeze cursurile unui liceu agricol, specializarea agronomie. Iar drumul lui profesional ar fi rămas pe cursul normal – Facultate de Agronomie – inginer agronom, dacă… Dacă în liceu nu ar fi avut șansa să întâlnească un altfel de dascăl. Unul care nu s-a limitat doar la a preda fitotehnia.
”Eu am făcut școala de agronomi, sunt băiat de la țară. Nu am ajuns farmacist pentru că, vezi Doamne, farmacia e o meserie curată, de viitor, bănoasă, o profesie nobilă. Nici vorbă. Am ales farmacia dintr-un imbold. Pentru că, la liceul agricol, profesorul meu de fitotehnie … am avut șansa să fie un adevărat dascăl”, și-a amintit Ion Bobaru.
Vădit emoționat, s-a așezat mai comod în scaun, a închis ochii, iar din cufărul cu amintiri prețioase, a ales anii de liceu: ”Ne vorbea despre cum se cultivă o plantă, de ce are nevoie, cum se recoltează, cum se combat buruienile ei specifice. Dar, în același timp, ne atrăgea atenția întotdeauna că în zona cutare, oamenii locului folosesc acea buruiană/plantă ca leac. Ne explica cum din rădăcinile/frunzele/florile ei poți să faci ceva sau altceva, care poate fi folosit pentru o anumită afecțiune”.
De exemplu, a continuat șirul amintirilor Bobaru, pirul rădăcină e bun pentru anemie, volbura e un laxativ, troscotul, numit și iarba găinilor, acum știu că alături de coada calului este o extraordinară sursă de siliciu, dar atunci ne spunea că e bun pentru oase. ”Vulgar, empiric, așa s-a născut pasiunea mea pentru plante, iar acest profesor este cel care mi-a deschis calea. Ne spunea mereu: planta te hrănește, dar te și vindecă”.
A cerut să fie repartizat ”în producție”. Era decis să lucreze cu plante, numai la ele îi era gândul
În 1970 a terminat liceul și a luat Bacalaureatul cu 10, ar fi putut să intre la Facultatea de Agronomie fără examen și să devină inginer agronom. Dar, cum pasiunea pentru plante și proprietățile lor terapeutice îi suscitau la maxim interesul, a ales Facultatea de Farmacie din București. A luat licența cu 10 și a terminat al șaselea, din vreo 600 de absolvenți. A ales Brăila, pentru că era oraș mare, cu rezonanță pentru profesia de farmacist (orașul de baștină al lui Ion Faltis și Constantin C. Hepites, doi titani ai farmaciei românești). La Iași, la Cluj sau Timișoara au avut întâietate cei care locuiau în zonă. La Alexandria nu a vrut să se întoarcă, iar Bucureștiul l-a refuzat. I se propusese să rămână fie asistent în facultate, fie ”nu mai știu ce” la Agenția Medicamentului. Nu a vrut, a cerut să fie repartizat ”în producție”. Era decis să lucreze cu plante, numai la ele îi era gândul.
La Brăila a ajuns în una dintre cele mai mari farmacii din oraș, singura cu orar permanent, singura în care se făceau gărzi, ceea ce colegele nu prea agreau. S-a oferit să asigure el ”permanența”. Iar farmacistul șef i-a dat libertate deplină să prepare medicamente. Cum noaptea nu era așa vânzoleală, după ce își termina rația de rețete, avea timp suficient să se ”joace” și cu plantele lui. Acum, când privește în urmă, înțelege ce noroc a avut în toți acești ani. ”Școala a fost extrem de importantă pentru mine, șansa de a întâlni acel dascăl, un mare noroc. Apoi familia. La mine au jucat un rol imens părinții. Pentru că, deși erau oameni simpli, de la țară, și aveau mare nevoie de ajutor la treburile câmpului sau din gospodărie, m-au lăsat să învăț. M-au protejat chiar de vecinii răutăcioși care mereu comentau că nu fac treabă. Acum nu mai e așa important, dar în vremea aceea, vecinii (gura satului) aveau o mare influență. Am avut noroc că mi-a plăcut să învăț. M-am întreținut numai din bursă. Ei chiar n-ar fi avut bani. Apoi, au mai fost și alți profesori din facultate, care m-au încurajat și ajutat să înțeleg mai bine plantele, care mi-au arătat cum să îmi asum această mare responsabilitate. Că în farmacia tradițională, nu doar că e foarte mult de muncă, dar ai nevoie și de mult curaj, e o imensă responsabilitate. Și după ei, primul meu șef, care m-a apreciat și m-a ajutat să progresez”, a povestit farmacistul Bobaru, cu o doză evidentă de respect pentru toți acești oameni care au pus temelia educației lui și au ajutat la formarea lui ca specialist.
În 1985 a ieșit la pensie farmacista diriginte de la unitatea de pe Calea Galați, actuala Farmacie Faltis. Și, deși era destul de tânăr pentru un asemenea post, într-un final a fost mutat acolo și numit farmacist șef. Nu a fost simplu. Avea colege mult mai în vârstă, care, în momentul în care l-au văzut că lucrează cu plante, au comentat mult. Dar, încet-încet, a reușit să le convingă de beneficiile acestor medicamente și să promoveze în rândul pacienților această tehnică naturistă. S-a aflat imediat în oraș, iar farmacia a devenit repede una dintre cele mai apreciate, cu clienți fideli, care veneau special pentru aceste preparate. Oricum era una dintre cele mai bine aprovizionate din zonă, pentru că, odată ajuns acolo, Bobaru a descoperit o moștenire inestimabilă de instrumente, ustensile și rețetare, de la primul propietar al unității, un titan al farmaciei interbelice, Ion Faltis. Cu mașinăriile și rețetele moștenite, Bobaru a preparat în permanență pilule, astfel că la el găseai întotdeauna orice.
(Despre povestea zbuciumată a acestei farmacii și comoara moștenită de Ion Bobaru de la înaintașii săi, am scris în ediția din luna noiembrie a Revistei Cariere, în articolul: ”Faltis”, muzeul viu în care se prepară pilule după formule vechi și vise pentru noua generație de farmaciști).
Moștenitorii comorii ”Faltis”
Dar mai avea ceva special Farmacia 14 de pe Calea Galați. Pe farmacistul Biță.
Când Ion Bobaru a fost repartizat pe Calea Galați, fiul său, Liviu, avea vreo 4-5 ani. Jumătate din zi era la grădiniță, cealaltă jumătate și-o petrecea în farmacie. Câteodată, în cea de cartier, în care lucra mama sa, dar, de cele mai multe ori, Liviu prefera laboratorul tatălui. Pentru că aici avea un birou imens (piesă de mobilier bun de patrimoniu), halat de farmacist și, foarte important, avea voie să ”lucreze”.
”A stat mulți ani aici, cu mine. El nu s-a jucat cu mașinuțe, el mereu era în mână cu mojarul, cu pistilul, cu flacoanele. Avea alte preocupari. A început să așeze cutiile, să le sorteze, să țină ordinea în laborator. Urmărea să vadă când vin clienții, ca eu să mă pot concentra pe munca mea, pe preparatele mele. Avea și halat, iar la un moment dat, pentru că avea un personaj preferat într-o carte de colorat, un căprior, Biță, i-am făcut și ecuson. Eu n-am avut niciodată ecuson, dar pe el toți pacienții îl cunoșteau drept farmacistul Biță”.
De aceea n-a fost nicio surpiză când, la terminarea liceului, Liviu și-a anunțat părinții că vrea să devină farmacist. Practic a fost o alegere firească, dar, în același timp și o mulțumire extraordinară pentru părinții săi, ambii farmaciști.
În primii ani de facultate, Liviu a venit mereu acasă în practică, până la un moment dat, când și-a anunțat părinții că s-a angajat. ”Pe Liviu, mirajul Bucureștiului l-a cuprins deocamdată” a spus cu tristețe Ion Bobaru, dar a adăugat imediat: ”Vine totuși destul de des și se ocupă de tot ce ține de informatizarea și tehnologizarea activitații din farmacie. Doar partea de practică farmaceutică cade în sarcina mea”.
Crescut în laboratorul tatălui, unde a văzut de mic ce înseamnă exact meseria aceasta, lui Liviu i-a fost ușor să vadă diferența enormă dintre cum se lucrează într-un lanț de farmacii și Faltis. Așa că acum lucrează pentru o organizație internațională de cercetare clinică a unor produse de sănătate. Ion Bobaru e mândru de el, vorbește cu mare admirație despre cariera fiului, însă, se vede, ceva îl macină. ”Moștenirea pe care o pot lăsa propriului fiu este o afacere profesională bine închegată, tehnici de preparare a remediilor tradiționale bine puse la punct și un bun renume câștigat. Deci e un sentiment de mulțumire. Dezamăgirea mea ar fi ca toate acestea să dispară odată cu mine. Nu știu ce să spun. Mi-a promis că atunci când nu o să mai fiu într-o stare fiziologică corespunzătoare, va veni la Brăila să preia conducerea farmaciei. Sunt puțin sceptic în această privință. S-a obișnuit cu viața de București. Nădăjduiesc însă că cel puțin unul dintre nepoții mei, Ștefan, de 7 ani, și Andrei, de 4 ani, va duce mai departe prestigiul acestei farmacii și va avea grijă de marea mea pasiune”.
Și sunt șanse ca speranțele să devină realitate, pentru că, și Ștefan, și Andrei sunt deja cuceriți de laborator și de toate lucrurile care se întâmplă în el. Iar ”tataie” are grijă să le alimenteze această curiozitate și încântare. ”Vin des și ne jucăm în laborator. Punem clorură de sodiu cu azotat de argint și le amestecăm, obținem clorura de argint, care e ca un lapte. Sau punem rivanol cu albastru de metil și iese verde. Le arat tot felul de chestii. Îi atrage foarte mult ideea asta de experimente. Se bucură și spun «hai, tataie, ce ne mai arați?», « Hai să facem loțiune!». Și eu fac, și le vorbesc, le povestesc, pentru că, dragostea pentru valoare și tradiție mai mult se educă. Nu poți să moștenești o dragoste, nu-i așa?!”.
În plus, de câțiva ani, ei sunt principalii furnizori de castane sălbatice ai Farmaciei Faltis, din care se prepară medicamente pentru afecțiuni vasculare (varice, hemoroizi). Le usucă, ”le prepară” și le aduc la Brăila, evident contra cost. ”Anul trecut mi-au cerut 8 lei pe castană (râde cu poftă!). Le-am zis: tataie, cu voi dau faliment!. Ce să spun, sunt oarecum sceptic că Liviu se va mai întoarce, dar am garanția că cel putin unul dintre nepoți va prelua Farmacia Faltis”.
Iar speranța aceasta îl face foarte fericit, nu doar pentru că e o persoană care își îmbrățisează cu mare drag profesia, iar farmacia sa este unicat, ci și pentru că simte o imensă responsabilitate pentru tot ceea ce, la rându-i, a moștenit.
”De la 1894 farmacia aceasta a funcționat fără întrerupere. A fost condusă și administrată până la naționalizarea din 1949 de familia Faltis: Ion şi Dumitru, tată și fiu, iar acum, cu mare mândrie spun, este patronată de familia Bobaru (eu, soția și parțial fiul). În viitorul îndepărtat, sigur se va implica și unul dintre nepoți. Toată preocuparea mea a fost aceea de a păstra și conseva tot ceea ce are mai bun. A fost un efort permanent, care continuă și astăzi pentru că este comoara cea mai de preț pe care o voi lăsa moștenire nepoților noștri. Peste 100 de ani, să scrie că la Faltis au fost două dinastii de farmaciști: Faltis şi Bobaru”.
Care a fost rețeta succesului (că tot vorbim cu un farmacist)?, l-am întrebat. S-a gândit puțin și a început să enumere: l. Ambiția de a duce la capăt orice lucru pe care mi l-am propus; 2. Nu am liniște până nu termin ce am început; 3. Nu vând iluzii deșarte celor care apelează la serviciile mele farmaceutice.
Care e cel mai mare defect? (râde din nou cu poftă) – Vorbesc cu prea mult patos despre farmacie.
Ce își dorește pentru el, personal? Întrebarea îi dă puțin de gândit, dar răspunde, într-un final: ”Sper să pot în continuare să am o viață activă, să vin cu plăcere la farmacie, să fiu un bun sfătuitor pentru cei care apelează la serviciile mele”.
Dar profesional? ”La ultimul congres al Colegiului Farmaciștilor la care am participat s-a vorbit despre patrimoniul farmaceutic. Și se spunea că orice bun material sau imaterial, după 50 ani poate fi bun de patrimoniu. Ei bine, aproape tot ce e în farmacia asta, inclusiv rețetele mele, categoric îndeplinesc cerința. Profesional, mi-am îndeplinit menirea”.
De câți ani spuneați că profesați în această meserie? Mă privește nedumerit… 45 de ani. Ei bine, peste 5 ani, veți îndeplini și dumneavoastră ”cerința” pentru a fi declarat bun de patrimoniu.
Farmacistul Ion Bobaru este unul dintre nominalizații
GALEI CARIERE 2019
Secțiunea
MEDICI PENTRU ROMÂNIA
Citește și:
Dr. Gheorghe Chiriac Babei, un adevărat înger păzitor al copiilor de la Fundeni
VOTATI AICI câștigătorul secțiunii MEDICI PENTRU ROMÂNIA