Afacerile de familie, orientate catre export
Aproape trei sferturi dintre cei chestionaţi se aşteaptă să exporte în următorii cinci ani şi sunt de părere că aceste exporturi vor reprezenta mai mult de o treime din totalul vânzărilor.
Cei mai avizi exportatori sunt cei care caută o creştere agresivă a afacerii, care au cifra de afaceri de peste 100 milioane dolari şi care provin din industria producătoare sau agricultură. Din punct de vedere geografic, cei mai ambiţioşi sunt cei din Europa de Est, ţările BRIC şi cvartetul „MINT” compus din Mexic, Indonezia, Nigeria şi Turcia.
Puţine afaceri se aşteaptă însă să exporte către un număr simţitor mai mare de ţări, majoritatea având tendinţa de a se limita la ţările învecinate sau cele cu care au o limbă şi cultură asemănătoare.
"Acest lucru arată că le lipsesc fie competenţele, fie încrederea pentru a pătrunde pe noi pieţe. Multe ar avea probabil nevoie să angajeze personal talentat din exterior pentru a reduce diferenţele, iar dacă nu o fac ar putea să rateze multe oportunităţi de creştere”, spune Mihai Aniţa, Partener, Lider servicii de audit pentru antreprenori şi afaceri de familie, PwC România.
Majoritatea respondenţilor la sondaj au menţionat avansul tehnologic drept una dintre cele trei mega tendinţe globale cu cel mai mare potenţial de a le transforma activitatea în următorii cinci ani.
De asemenea, un procentaj ridicat (72%) dintre respondenţi sunt de acord că trebuie să îşi adapteze modul în care operează în exteriorul companiei şi să se organizeze corespunzător în interiorul ei pentru a optimiza exploatarea oportunităţilor din sfera digitală şi pentru a evita să fie înghiţiţi de concurenţii mai avansaţi.
Cele mai mari procentaje pentru înţelegerea potenţialului comercial al sferei digitale au fost înregistrate în rândul respondenţilor din pieţele emergente din România (80%), China (77%), Kenya, India şi Malaiezia (toate 69%). Cel mai mic procentaj a fost înregistrat în Irlanda (45%), Marea Britanie (45%) şi Canada (38%).