Alegerea făcută este cea mai bună!

Totul a început în anii `91–`92, când Liviu a avut acces la primul calculator. Avea pe atunci doar şapte ani. Mama lui deţinea o companie de consultanţă şi audit şi a făcut pasul măreţ de a trece de la „paper work” la taste. Asta însemna eficienţă. A fost un efort imens, calculatorul costând 1.500 de dolari, o sumă destul de mare pentru acea vreme. Nu îşi permitea oricine să facă o asemenea achiziţie. Acesta este şi motivul pentru care tânărul nu avea acces la calculator tot timpul, dar, cum prindea un moment când părinţii nu erau acasă, Liviu se cufunda în lumea din spatele monitorului. Ştia încă de pe atunci că acesta reprezintă viitorul şi că acest nou aparat avea să schimbe lumea.

Calculatorul i-a schimbat viaţa

În acea perioadă, tânărul a reuşit în primul rând să se familiarizeze cu mouse-ul. Acum, acesta este un accesoriu banal şi este foarte greu să-l vedem ca pe ceva ce se utilizează cu dificultate. Însă, aşa cum spune şi Liviu, când a apărut, părea un mic OZN. Era destul de incomod să-l mişti în timp ce te uitai pe ecran şi să reuşeşti ca ceea ce faci să aibă şi un sens. „Am avut o prietenă a părinţilor mei care şi-a cumpărat un calculator şi îi era aproape imposibil să utilizeze corect mouse-ul. De aceea, am făcut tot felul de tutoriale pentru a o învăţa cum să facă acest lucru: desenam în Paint puncte şi îi spuneam să le unească… până la urmă s-a obişnuit”, îşi aminteşte el. Apoi, tânărul a descoperit sistemele de operare – în acea vreme se utiliza Windows 3 –, dar a găsit şi câteva jocuri interesante apărute la acea vreme, care l-au şi ajutat la dezvoltarea personală. „Îmi amintesc de o enciclopedie pe două CD-uri. Făceam un concurs cu un coleg . Ne stabileam ziua un subiect şi a doua zi ne puneam întrebări despre acesta. Îmi era jenă să nu ştiu ceva! Practic, acest joc a fost o cărămidă bine pusă la baza culturii mele generale. Apoi, un prieten de familie, care făcea programare şi mi-a văzut interesul pentru acest domeniu, m-a întrebat dacă vreau să mă înveţe şi pe mine. Am avut această şansă, să învăţ programare încă din clasa a IV-a”, recunoaşte Liviu.

Doctor, diplomat, IT-ist?

Până să aibă acces la calculator, la doar trei ani, Liviu îşi dorea să devină medic. A avut loc o serbare unde a trebuit să se îmbrace în doctor, de aici şi acest prim vis. Însă, după doi ani, tânărul a cunoscut o doamnă în vârstă de 83 de ani, fostă directoare la un liceu. Ştia multe lucruri şi vorbea cinci limbi străine. Liviu mergea la această doamnă să înveţe franceza. A „furat” de la ea numeroase informaţii din domenii vaste: de la franceză până la istorie.

Părinţii lui Liviu – mama, economist, tatăl, inginer constructor – l-au ţinut tot timpul din scurt. A trebuit să înveţe, să-şi facă temele, să ştie lecţiile înainte de a fi predate la şcoală. Acestea erau priorităţile puştiului de atunci, ajuns astăzi un antreprenor de succes. „Mergeam la meditaţii, şi această doamnă avea darul să ne asocieze meserii, iar mie mi-a zis că o să devin diplomat. Eu habar nu aveam ce înseamnă, am întrebat-o, mi-a explicat şi am zis: Da, îmi place, vreau să devin diplomat! Probabil că a vrut să mă stimuleze şi mi-a insuflat dorinţa pentru această carieră. Aşa am ajuns să îmi doresc să devin diplomat”, povesteşte Liviu.

Oamenii l-au ajutat să devină un om de succes

Spuneam că adevărata pasiune şi-a descoperit-o pe la şapte ani, când a intervenit calculatorul în viaţa sa. Era ceva nou şi era clar că omenirea avea nevoie de aşa ceva, toată lumea vorbea despre el la superlativ şi se credea încă de pe-atunci că acest produs o să schimbe lumea, ceea ce s-a şi întâmplat. „Am început să învăţ de la prietenul de familie, care avea firmă de software, să programez. Mi-a explicat ce e un limbaj de programare, m-a introdus în această lume.” Apoi, Liviu a urmat, cumva firesc, liceul de matematică–informatică. Avea în acea perioadă o pasiune nebună pentru matematică, pasiune insuflată de o profesoară la Construcţii, care ţinea meditaţii în blocul în care locuia şi el. „Sufrageria era plină de puşti dornici să înveţe matematica şi stăteam la ea vara şi câte şapte-opt ore. Stilul ei m-a făcut să iubesc această materie. Mă duceam acasă doar să mănânc şi mă întorceam să lucrez. Aşa am ajuns să mă apropii de partea reală. Au fost câţiva oameni care m-au ajutat să devin cel care sunt”, mai spune Liviu.

MIRC-ul, mijloc de comunicare tentantă

În clasa a opta, a avut prima dată acces la internet, folosind o cartelă Dial-up. Putea să acceseze seara, după ora 20.00, internetul, pentru că era foarte ieftin. Stătea şi până la 6–7 dimineaţa. Apăruse MIRC-ul, metoda de comunicare cea mai tentantă la acea vreme, iar el reuşise să-şi facă propriul canal. Era pentru antreprenor „un alt fel de a comunica”. A perseverat şi a ajuns „în spatele” programului MIRC, a făcut pentru acesta extrafuncţii care te ajutau să scrii colorat sau să foloseşti diverse semne – lucruri banale acum, dar inovative atunci. Mediul online îl uimea. Când a deschis primul site, i s-a părut ceva fantastic. Aşa că a început să citească, să înveţe cum se face, a aflat istoria, tendinţele şi s-a pus pe treabă. A început să facă site-uri pentru prieteni. Prin 2001–2002, a făcut unul pentru o companie americană de investiţii. Pentru că acel client a fost extrem de mulţumit, i-a propus o colaborare de lungă durată şi aşa a ajuns să conceapă site-uri pentru clienţi din SUA.

A intrat la SRI, dar a optat pentru automatică

A venit timpul studiilor superioare. A ales Automatica, deşi intrase şi la SRI – Transmisiuni şi Calculatoare. Au venit în liceu oameni de la SRI să recruteze, iar, pentru că Liviu era unul dintre preferaţii profesoarei de matematică, a fost recomandat. A dat tot felul de teste: de la cele fizice şi psihologice la engleză, mate şi fizică… Din trei locuri puse la bătaie, unul a fost al lui. Dar l-a refuzat. „Au venit la mine acasă să vorbească cu părinţii mei şi să încerce să mă convingă să nu renunţ. Părinţii au spus că nu au nicio relaţie în cadrul militar şi că este greu să reuşească în acest sistem. De automatică Liviu a fost foarte dezamăgit, aşa că a fost autodidact în tot ceea ce a vrut să facă.

L-a ajutat cu partea de online pe un candidat la alegerile prezidenţiale din SUA

În 2003, şi-a deschis propria firmă, iar până în 2008 a lucrat exclusiv pentru clienţi din SUA. Prima campanie de promovare serioasă a fost în 2008, când în SUA erau alegeri prezidenţiale şi l-a ajutat cu partea de online pe unul dintre candidaţii la prezidenţiale – reprezentantul Partidului Republican de la acea vreme. Practic, compania lui Liviu, Wizart Studios, se ocupă cu dezvoltarea şi promovarea de site-uri şi aplicaţii mobile. Are foarte mulţi colaboratori şi 11 angajaţi şi clienţi din aproape toată lumea: SUA, România, UK, Grecia, Dubai, Asia, Ţările Nordice. Criza l-a afectat şi pe el, dar a reuşit să se redreseze, iar începutul acestui an a fost unul bun. Nu mai face programare decât dacă intervine o problemă majoră. În rest, încearcă să delege. „E foarte greu să delegi responsabilitatea. Noi, românii, suntem obişnuiţi să delegăm taskuri şi nu facem bine, trebuie să delegăm responsabilitatea. Eu asta încerc să fac. Să îi învăţ pe oamenii mei că proiectul pe care îl lansăm îi reflectă pe ei, e copilul lor, şi nu poţi să-ţi trimiţi copilul la şcoală cu bluza necălcată sau murdară. Aşa şi cu un proiect, totul trebuie să fie perfect.”

Nu a fost niciodată în postura de angajat

Liviu nu a fost niciodată angajat, dar încearcă să se pună în pielea subalternilor lui atunci când trebuie să ia o decizie şi se gândeşte cum ar fi pentru el, dacă ar fi în locul lor. A citit foarte mult şi a luat de la marii oameni de succes ai lumii câte ceva – de la Steve Jobs a preluat ideea că lucrurile mari se fac în echipă. „Deşi în România antreprenorii obişnuiesc să fie one-man-show, bat şi la tobă, cântă şi la vioară, cu alte cuvinte, se pricep şi la vânzări, şi la promovare, şi la maşini, eu cred că este greşită această mentalitate. Trebuie lucrat în echipă şi fiecare să aibă libertatea să îşi facă bucăţica la care se pricepe foarte bine, aşa cum consideră de cuviinţă”, consideră Liviu, care adaugă că alegerea făcută e cea mai bună! „Nu pun la îndoială această premisă. După ce iau o decizie, nu mai stau să mă gândesc cum era dacă… Asta e doar pierdere de timp”, susţine antreprenorul.

Dacă internetul nu ar exista, ar încerca să-l inventeze

Până în clasa a XII-a, Liviu a fost un elev sârguincios. A stat 12 ani în prima bancă. Atunci când se întâlneşte cu foştii colegi, aceştia fac glume pe seama lui, spunând că în şcoală era un tocilar. „Acest lucru nu mă deranjează. Mi-a plăcut să învăţ, nu am fost cel mai bun, dar am fost în top, am fost competitiv”, spune antreprenorul.

Acesta crede că şcoala l-a ajutat foarte mult să ajungă cel care este acum. „Şcoala mi-a pus nişte baze solide, logic că ţine mult de natura mea şi de felul meu de a fi, dar cred că este important şi de mediul în care te dezvolţi.” Liviu nu şi-a dorit niciodată să lucreze la patron şi spune cu toată sinceritatea că a considerat că inteligenţa lui este prea importantă ca să o fructifice altcineva, preferă să o facă el. „Am primit oferte de angajare de la agenţii de publicitate, dar le-am refuzat, chiar dacă în acea perioadă din punct de vedere financiar erau mai tentante. Nu pe principiul că nu am vrut şef, am crezut în mine, am crezut în şansele mele de reuşită şi nu am dat greş.” În drumul către succes, l-a ajutat foarte mult şi faptul că învaţă permanent, nu s-a oprintit niciodată. „Deşi sunt pasionat de matematică, fizică, informatică, îmi place să absorb orice informaţie. De exemplu, acum sunt pasionat de istorie, citesc multe cărţi din această arie, îmi aleg mereu un domeniu, pe care încerc să-l aprofundez cât mai mult.” Dacă ar lua viaţa de la zero, ar urma exact acelaşi drum. Iar dacă internetul nu ar exista, ar încerca să-l inventeze.

Articol preluat din Revista Cariere de decembrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici