Antreprenorul hiperfuncțional: când rezultatele ascund o relație nesănătoasă cu munca

În fiecare industrie există figura antreprenorului care nu doarme, nu ia vacanță și pare că rezolvă tot, tot timpul. Are cifre bune, o echipă care îl urmează și o reputație de „om de fier”. Dar, dincolo de această imagine, există uneori un adevăr mai puțin spectaculos: un om care funcționează constant peste limita de echilibru, dintr-un impuls pe care nici el nu-l mai înțelege complet.

Rezultate excelente, dar la ce cost?

Hiperfuncționalul nu e leneș, nu e ineficient și nu e dezorganizat. Dimpotrivă. Tocmai performanța constantă îl face greu de identificat ca pe cineva care are o relație problematică cu munca. Nu cere ajutor, nu renunță, nu se oprește. E genul de lider care răspunde la mailuri la 23:47 și pentru care concediul înseamnă „doar câteva call-uri dimineața”.

Dar exact aceste comportamente ridică întrebări. Când munca devine un teren de fugă în loc de un spațiu de creație, când rezultatele sunt obținute cu epuizare sistematică, iar pauza e privită ca un pericol, nu ca o necesitate, poate că nu mai vorbim despre pasiune, ci despre o dependență.

„În spatele acestei disfuncționalități poate să apară supra-compensarea, evitarea unor emoții foarte puternice sau o validare prin rezultatele pe care le are. Adică antreprenorul simte nevoia să supra-compenseze niște lipsuri care pot să fie lipsuri materiale, lipsa unei imagini de sine foarte bună, nevoia de a fi apreciat sau trăiește niște emoții foarte complexe, puternice, negative sau niște emoții ambivalente. Pentru că se luptă cu aceste emoții, el demonstrativ face eforturi să fie foarte bun, să fie tot timpul prezent ca să-și minimizeze emoțiile care îl deranjează. Sau validarea, ultima pe care am menționat-o, având iarăși o imagine de sine palidă, simte nevoia să se valideze prin aceste rezultate bune, prin apreciere, prin promovare și tot timpul are impresia că trebuie să se demonstreze. Deci e vorba de imaginea de succes versus realitatea interioară a antreprenorului. Și mecanismele psihologice care stau în spate, de fapt el interpretează munca drept o strategie de a-și regla viața interioară, adică evită anxietăți pe care le are, poate, și ca să nu trăiască tot timpul sentimentul ăsta deranjant, el face eforturi extraordinare ca totul să fie bine, să anticipeze tot timpul și se consumă foarte mult tocmai pentru a se liniști. Sau poate să fie un gol interior generat de viața personală și simte nevoia să-l completeze prin această determinare și prin această implicare excesivă”, explică, pentru Revista CARIERE, psihologul Keren Rosner.

Dar ce poate face o persoană aflată în această situație, ca să o depășească?

„În primul rând să identifice care sunt resorturile din spate. Să își dea seama atunci când apare epuizarea.
Să înțeleagă că are o problemă cu capacitatea de a se opri, de a face pauze. Să își dea seama că există o nevoie constantă care îl ține activ și această nevoie nu face decât să îl consume foarte mult și pe termen lung nu o să facă față, nu o să reziste. Deci conștientizarea este prima fază. A doua să observă dacă apar relații tensionate. Burnout-ul mascat poate să apară fie prin schimbare de comportament, fie relaționare deficitară, fie prin semne ale unei depresii mascate. Insomnie, lipsa puterii de concentrare, lipsa coerenței, nu poate să aibă o viziune de ansamblu clară, se pierde în detalii. A recunoaște este prima fază, apoi tratarea cu un dozaj sănătos, echilibrat, cu odihnă sau uneori chiar cu o pauză, cu o vacanță”, susține psihologul.

Nu e o slăbiciune să-ți acorzi pauză. Nu e ineficiență să te oprești, din când în când, să înțelegi de ce faci ceea ce faci. Dimpotrivă, e o formă rară de curaj să-ți protejezi resursele pe termen lung. Să știi că poți fi performant fără să te consumi complet. Să te redefinești nu doar prin ceea ce livrezi, ci prin felul în care rămâi întreg în timp ce construiești.

CITEȘTE ȘI: Antrenat pentru decizie: când sportul devine o formă de leadership personal

Foto: ID 140309904 @ Designer491 | Dreamstime.com