Când destinul vrea să reuşeşti

La Tria-Alfa, compania pe care o conduce Felicia, fiecare bijuterie are în spatele ei o poveste. Plecând de la o bucată de metal brut, prin topire, turnare, şlefuire, placare cu metal preţios (aur, argint) şi apoi conceperea designului şi realizarea unei piese de bijuterie, întregul proces cere răbdare, îndemânare, imaginaţie şi pasiune.

Felicia îşi aminteşte că îi plăcea enorm să înşire mărgele pe aţă în copilărie, însă părinţii au îndepărtat-o de pasiunea ei, îndrumând-o spre un domeniu care să-i ofere siguranţa zilei de mâine şi un statut confortabil în societate: contabilitatea. Asta în ciuda faptului că tânăra nu avea înclinaţii către această arie dorită de ei.

„Viaţa m-a dus către direcţia potrivită pentru mine”

Felicia Coteanu a absolvit Liceul Economic, apoi a optat pentru Facultatea de Finanţe şi Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice din Capitală. „Am decis să o abandonez pentru că nu-mi plăcea deloc domeniul în care urma să studiez, cum de altfel nu m-a încântat nici liceul. L-am făcut pentru că mi-au impus părinţii. Am şi acum regrete că nu am urmat ceea ce mi-am dorit: limbi străine sau arte. Am reuşit până la urmă să urmez unul dintre cele două domenii şi, deşi pare o întâmplare, cred că destinul şi-a spus cuvântul şi viaţa m-a dus către direcţia potrivită pentru mine. Cred că atunci când destinul vrea să reuşeşti nimic nu-ţi poate sta in cale”, spune cu nostalgie tânăra antreprenoare. În ,94, după ce a abandonat facultatea, Felicia a plecat pentru patru ani şi jumătate în Africa de Sud. La început, a lucrat chiar în contabilitate, domeniu deloc drag ei, însă când se pune problema supravieţuirii într-o ţară stăină, nu-ţi permiţi să faci prea multe nazuri. După doi ani i s-a ivit şansa să renunţe la acel post pentru unul din domeniul artei. „Am lucrat la o firmă care exporta artă africană. Trebuia să fac ceva ca să mă pot întreţine şi am găsit această oportunitate printr-o cunoştinţă. Acest job mi-a plăcut enorm, era acel ceva care-l căutam, dar nu reuşeam să-l definesc. Făceam tablouri, statuete, lămpi. Nu era un post remunerat bine, dar se compensa cu faptul că mi se potrivea ca o mănuşă”.

„Dacă eşuam pierdeam tot”

Managerul companiei Tria-Alfa s-a întors în ţară în ,99 şi a deschis această afacere pentru că nu se vedea întorcându-se în România la statutul de angajat, nu exista decât o singură cale: să reuşească. „De fapt, soţul meu a pus bazele acestei firme. Era oarecum normal să aleagă să pornească cu un business de bijuterii, el fiind bijutier. Am început şi eu să mă implic în desenarea modelelor, în organizarea companiei şi chiar în conducerea acesteia. La început, firma avea trei asociaţi. Doi greci şi soţul meu, însă aceştia s-au restras din afacere. Am început businessul punând la bătaie toţi banii pe care i-am strâns în Africa de Sud. Dacă eşuam, anii munciţi în Africa erau degeaba. Soţul meu a fost cel curajos, care a riscat …. Eu nu sunt o persoană căreia să-i placă riscul, dar am mers pe mâna lui”, recunoaşte cu o sinceritate debordantă Felicia. Înainte ca grecii să iasă din afacere, produsele erau exportate exclusiv în Grecia. „După retragerea lor, am decis să încercăm şi pe piaţa internă. Aşa că, atunci când ne-au căutat cei de la Carrefour, nu am spus nu. Prin intermediul acestui retailer am reuşit să cunoaştem bine piaţa pe care activăm“, spune Felicia. Apoi, au deschis şi câteva magazine proprii. Acum mai are 13 angajaţi, deşi înaintea acestui context economic numărul acestora era peste 20. Însă după un timp şi-au dat seama că nu era ceea ce-şi doreau aşa că au renunţat la colaborarea cu marele retailer şi au închis şi magazinele „Am ieşit din Carrefour pentru că devenisem foarte automatizaţi şi nu mai aveam timp să creăm, iar eu preferam să rămânem o firmă mică şi bine închegată decât una extrem de comercială. Aveam clienţi care îşi doreau produse personalizate, dar nu mai aveam timp să ne ocupăm întrucât livram pentru retailer un număr mare de bijuterii. Ne-am dat seama că aşa de omorâm creativitatea şi am decis să oprim această colaborare”, justifică Felicia decizia de a renunţa la un client foarte mare. Aşa că au început să se concentreze mai tare pe export, iar pentru România au rămas pentru nişa bijuteriilor de mireasă. Mai lucrează cu agenţii de publicitate şi PR, reviste, au făcut chiar şi produse speciale pentru seriale de televiziune precum: Inimă de ţigan, Lala Band, Băieţi buni, băieţi răi…

„Am fost un angajat îngrozitor”

Felicia a lucrat câţiva ani cu designeri de haine, pentru că de bijuterii nu prea au existat în România, abia în ultimii ani au început să mai „răsară” şi pe la noi. „În plus, fiind la curent cu tendinţele pieţei, aveam contact direct cu clienţii şi ne era uşor să vedem ce se cere. Şi acum desenez şi eu şi nu mi se pare greu, îmi place foarte mult. Fac mereu altceva de când sunt antreprenor şi nu am timp să mă plictisesc. Acesta este şi motivul pentru care nu am putut să rămân contabilă, era prea multă monotonie în acea activitate. Nu-mi place rutina, o urăsc din tot sufletul meu. Antreprenoriatul mi-a dat practic libertatea de a face la serviciu doar ceea ce am chef: dacă astăzi am chef, mă joc cu mărgelele sau desenez ori îmi fac micile mele socoteli. Am fost un angajat îngrozitor, îngrozitor în sensul că trăgeam de mine, nu îmi plăcea să vin şi să fac acelaşi lucru sau să mi se spună ce să fac, iar acum mi-am câştigat libertatea de a alege cum să arate o zi din viaţa mea la birou”, spune cu mândrie Felicia. Ea îşi doreşte să-şi extindă businessul doar peste hotare. În România, este decisă să rămână numai producător pentru că este convinsă de faptul că magazinele îi iau din energie şi din creativitate şi pierde timp preţios cu stocuri, controale. „În plus, piaţa din străinătate este total de diferită de cea de la noi. Oamenii înţeleg mai bine piaţa de bijuterii de fashion… sunt mai deschişi. La noi, femeile sunt mult mai conservatoare…”, explică puţin dezamăgită Felicia.

De la lingouri de metal la bijuterie

Procesul realizării unei bijuterii este extrem de migălos. Plecând de la o bucată de metal brut, prin topire, turnare, şlefuire, placare cu metal preţios şi apoi conceperea designului şi realizarea unei piese de bijuterie, întregul proces cere răbdare, îndemânare, imaginaţie şi pasiune. „Bijuteriile sunt din staniu ecologic, nu conţin nichel şi plumb, conţin 98% staniu şi 2% cupru, stratul de cupru este pentru luciu, după care se plachează cu aur, argint, cupru, alamă. Lucrăm cu Swarovski şi sticlă Murano, nu cu plastic, lemn, sticlă obişnuită“, spune Felicia. Preţurile încep de la 20 de lei pentru o pereche de cercei şi ajung până la 450 de lei. Dar o medie a preţului pe un set de bijuterii format din colier, cercei şi brăţară ajunge la 150-220 de lei. În reuşita Feliciei o contribuţie mare a avut-o soacra ei, care a sfătuit-o întotdeauna să facă doar ceea ce simte, să iasă din tipare şi să fugă de rutină. „Pentru că nu sunt o persoană consecventă, nu pot să urmăresc un lucru, dacă acesta nu suferă transformări. Soacra mea îmi spunea mereu când nu-mi plăcea să mai fac ceva, să renunţ şi să caut altceva care să mă atragă. Îmi dădea curaj şi asta m-a făcut să ies din carapace, din zona mea de confort”, îşi aminteşte vizibil emoţionată Felicia despre cea care i-a fost mentor, mai ales că ea a fost crescută că trebuie să facă anumite lucruri indiferent dacă îşi doreşte sau nu. „Mi-am văzut mereu viaţa dirijată de alţii şi am scăpat de acest lucru atunci când am plecat din ţară. Atunci când a trebuit să ascult instinctul de supravieţuire care se ascute atunci când nu te aşteaptă un job, o casă şi trebuie să lupţi ca să trăieşti. Africa a fost experienţa vieţii mele. De acolo m-am întors alt om şi ceea ce fac acum se datorează acelei perioade de patru-cinci ani”, recunoaşte ea.

Articol preluat din Revista Cariere de octombrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici