Profită de lipsa de timp a celorlalţi
Probabil vă întrebaţi despre ce tip de afacere este vorba. Răspunsul este simplu: concierge. Termenul provine de la expresia de origine fanceză „Comte Des Cierge”, care definea ocupaţia slujitorului din Evul Mediu. Acesta avea grijă de nobilii care soseau la castelul stăpânului şi trebuia să fie atent ca oaspeţii să aibă parte de tot ce îşi doresc şi să nu le lipsească nimic pe perioada vizitei. Şi acum, ca şi atunci, un concierge trebuie să stea la dispoziţia clienţilor şi să le ofere absolut tot ce îşi doresc, atâta timp cât cerinţele lor nu contravin în niciun fel eticii, moralităţii sau legalităţii.
„În secolul XXI cei care activează în domeniul serviciilor concierge fac rezervări la cele mai bune locaţii din sectorul HORECA, se asigură că oricând clienţii lor pot ajunge la orice destinaţie sau la orice concert, plătesc facturile, fac cumpărături sau garantează cele mai bune servicii medicale la domiciliu”, afirmă Corina Ciobanu, Business Development Manager Callessentially Concierge, companie ce oferă astfel de servicii în România.
De ce e o oportunitate?
Durata pe care o petrecem la birou creşte din ce în ce mai mult, iar la finalul unei zile de muncă nu prea mai avem timp pentru alte aspecte ale vieţii cotidiene precum cumpărăturile, spălarea automobilului etc. Potrivit unui studiu de piaţă realizat de compania Unlock, la cererea companiei de concierge TimePal, dintr-un eşantion de 500 de români intervievaţi, 435 au răspuns că îşi doresc un astfel de serviciu şi l-ar folosi imediat dacă ar fi disponibil şi i-ar ajuta să economisească timp.
Ce tipuri de servicii pot fi oferite de o firmă de concierge şi care îl ajută pe client să economisească timp?
Spre exemplu, serviciile oferite de TimePal sunt: cumpărături de alimente, de curăţătorie îmbrăcăminte, spălare auto, ITP, revizie auto, cadouri, torturi, băuturi, ciocolată, aranjamente florale, cursuri de conducere defensivă, masaj. „Serviciul nostru premium ajută persoanele cu un program încărcat să beneficieze de aproximativ 30 de ore libere în timpul lor liber, prin degrevarea acestora de activităţile casnice”, afirmă Lucian Anghel, cofondator al TimePal.
Cât te costă
Demararea unei afaceri în zona de concierge necesită o investiţie iniţială destul de ridicată, însă şi mai importantă este perioada de timp necesară dezvoltării relaţiilor cu furnizorii de servicii.
În cazul Callessentially „investiţia iniţială a fost de 150.000 de euro, însă adevărata investiţie s-a transpus în timpul necesar dezvoltării relaţiilor cu prestatorii, furnizorii de servicii, Callessentially fiind primul club privat de concierge de lux din România ”, precizează Corina Ciobanu.
„Investiţia de până acum a fost de circa 200.000 de euro, banii fiind alocaţi în special pentru realizarea platformei şi certificarea furnizorilor”, afirmă Dan Mocanu, cofondator al TimePal, care anticipează că această valoare va fi amortizată în circa doi, trei ani.
Principalele provocări?
Ca în orice business, şi în concierge există anumite obstacole pe care trebuie să le depăşeşti pentru a avea succes. „Când pui bazele unei astfel de afaceri, trebuie să oferi potenţialilor clienţi un serviciu sau produs care să le asigure o valoare indiscutabilă: făcându-le viaţa mai uşoară, într-un timp scurt şi fără risc. Toate acestea într-un model de business şi proces de producţie la un cost scăzut şi cu profit mare”, ne sfătuieşte Lucian Anghel.
Un alt aspect la care trebuie să fii atent este alegerea furnizorilor. „Este foarte important ca furnizorii să fie testaţi, iar calitatea serviciilor să fie la cele mai înalte standarde”, completează Corina Ciobanu, care adaugă că succesul Callessentially, companie care îşi desfăşoară activitatea de cinci ani în România, „se concretizează prin atenţia acordată membrilor şi feedback-ul primit de la aceştia în urma soluţionării solicitărilor, indiferent cât de grele sau de extraordinare ar fi acestea.”
Articol preluat din Revista Cariere de martie. Pentru detalii legate de abonare, click aici