„România europeană” SRL
România în Uniunea Europeană „joacă” încă insuficient pe scena decizională, cu sute de mii de actori, este oscilantă, imprevizibilă şi nesustenabilă. Aş asocia sistemul cu o mare companie. Astfel, România are nevoie de o cultură organizaţională solidă. România trebuie să îşi definească foarte clar misiunea, viziunea, strategia şi mai ales să îşi aleagă oamenii cu care să realizeze toate acestea. La resursa umană mă voi opri mai mult de această dată, la cum se poate „ţese” şi extinde „fibra europeană” a României.
În anumite dosare poziţia României este foarte bine fundamentată, în vreme ce în altele poziţionarea ţării noastre este în cel mai bun caz circumstanţială, dacă nu una amintind de o politică a „scaunului gol”, deşi trei sferturi din legislaţia din România se produce în urma dezbaterii europeane. Există o problemă de resursă umană alocată, de finanţarea acestui sistem de „calibrare fină a României la Uniunea Europeană”.
Este clar că inerţia sistemică nu duce la o rezolvare a problemelor actuale pe care le are România cu Uniunea Europeană. Trebuie intervenit rapid, organic, pentru ca actualele tendinţe să fie corectate. Ţesutul românesc actual nu poate produce rezultate performante în actuala stare de fapt.
Ce competenţe trebuie să aibă românul care vrea să facă parte din această structură?
Nu se poate să lăsăm miile de dosare aflate în dezbatere la nivel comunitar pe seama a doar 100 de diplomaţi de la Reprezentanţa de la Bruxelles. E nevoie să avem oameni în instituţiile europene, dar şi în reprezentanţele permanente regionale, locale, în organizaţii nonguvernamentale, în federaţiile industriale care presează şi susţin interese prin activităţi de lobby, în firmele de consultanţă, dar, de ce nu, şi în mediul academic şi privat.
România este o „mină” de resursă cu potenţial enorm pentru a forma fibra de care e nevoie pentru o reprezentare adecvată la nivel european. Pe lângă tinerii valoroşi care s-au pregătit în ţară, să nu uităm nici de resursa umană care s-a format la şcoli în străinătate, mult mai obişnuită cu sistemul de lucru internaţional, şi care poate fi atrasă prin programe şi iniţiative bine puse la punct.
Dacă vorbim de cerinţele generale pentru un job în capitala europeană, candidaţii trebuie să deţină aptitudini de buni comunicatori, negociatori iscusiţi, dar în primul rând pentru aceasta este nevoie de un bagaj vast de cunoştinţe tehnice şi o bună înţelegere a sistemului în ansamblu. Experienţa şi expertiza sunt relevante, însă nu sunt totul. Un background de voluntariat sau implicare în activităţi studenţeşti este la fel de util.
Cineva îmi sugera recent că poate nu este rău să ne gândim să introducem la nivelul curriculei o materie despre cultura şi civilizaţia europeană. Ceva însă foarte practic, nu un conţinut sec şi plin de date statistice. Cursuri predate cursiv despre ce înseamnă cetăţenia europeană, ce drepturi şi obligaţii îi revin cetăţeanului european, ce oportunităţi avem noi ca români în spaţiul european. Iar exerciţiul de europenizare şi internaţionalizare trebuie continuat la nivelul învăţământului superior. Profesorii străini trebuie să devină o normalitate în absolut toate universităţile, iar masterele să se desfăşoare pe cât posibil în limbi de circulaţie internaţională pentru a obişnui tânărul român cu globalizarea.
În încheiere, dacă e să mă refer la cei care ne reprezintă politic în structurile europene, aceştia sunt în special eurodeputaţii. Aceştia au rolul de a integra România în Uniunea Europeană, dar nu printr-un mesaj de cele mai multe ori populist sau chiar anti-european. Nu există două sisteme – România şi UE, e doar unul dedicat României europene. Eurodeputaţii sunt misionari în a educa poporul român să se implice european şi eventual să aibă o opinie asupra chestiilor tehnice, pe care aceştia le dezbat în forul european.
Dan LUCA este Doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, fondator în 2003 al Clubului “România-UE” Bruxelles. Are 41 de ani şi îşi desfăşoară activitatea la Bruxelles de 16 ani. Predă cursul de “Tehnici de comunicare în UE” la universităţi din Bucureşti, Bruxelles şi Gorizia (Italia). Este autorul a 3 cărţi despre România afacerilor europene, Bruxelles-ul european şi dilemele comunicării. Încă din 2007 a lansat blogul www.casaeuropei.blogspot.com, cu obiectivul declarat: “Este un blog de opinie despre Uniunea Europeană şi despre modul cum românii sunt afectaţi de schimbările europene contemporane”.