Emoțiile – de ce ne e teamă de ele și cum le integrăm în viața profesională

Eu cred, însă, că lucrurile ar trebui privite dintr-o perspectivă diferită – maturitatea este rezultatul înțelegerii și acceptării tuturor emoțiilor. Nu există „bun” sau „greșit” în ceea ce privește emoțiile – toate fac parte din noi și sunt propriul nostru răspuns la o serie de stimuli exteriori; oricare ar fi declanșatorul, răspunsul este al nostru și e necesar să înțelegem ce spune reacția respectivă despre noi, de fiecare dată când simțim acel „fior pe șira spinării”.

Între „în business nu e loc de emoții” și „oricum, nu-mi pasă”

În lumea organizațională, lucrurile sunt și mai delicate atunci când vine vorba despre emoții. M-am întâlnit cu două situații în abordarea emoționalului în zona de business – fie atitudinea de respingere și eliminare totală a emoțiilor din viața profesională, fie mimarea indiferenței. Între „aici nu e loc de emoții” și „este ok, totul este în regulă”, atât respingerea, cât și blocarea emoțiilor fac mai mult rău decât bine. Inhibarea constantă a expunerii sau a verbalizării emoțiilor duce progresiv la o sensibilitate enormă; devenim ca o bombă cu ceas, care va exploda la un stimul nesemnificativ, iar rezultatele pot fi devastatoare – pentru noi și pentru cei din jur. Mai degrabă decât controlate, ar fi util ca emoțiile să fie integrate în viața noastră de zi cu zi.

„Cunoaște-te pe tine însuți” înseamnă și „cunoaște-ți emoțiile”

Homo sapiens, homo ludens, homo faber. Știm numeroase încercări de definire a ființei umane. De ce nu și „omul care simte”? Nu ne putem feri de emoții, așa că nu am greși dacă am spune că o trăsătură esențială a omului este și capacitatea simțirii emoțiilor prin care trece. Chiar și deciziile pe care le luăm și în spatele cărora credem deseori că stau logica și rațiunea sunt decizii din care nu eliminăm niciodată complet emoțiile, credințele și părerile noastre subiective.

E necesar, așadar, să ne cunoaștem emoțiile. Un exercițiu simplu pe care îl putem face, de exemplu, este să ne facem o listă cu emoții și să ne oprim la intervale programate de timp, să ne uităm la listă și să analizăm ceea ce simțim în momentul respectiv. Apoi, e foarte important să nu confundăm emoțiile cu stările; emoțiile prelungite se pot transforma în stări care, câteodată, nu ne sunt benefice, ceea ce ne poate afecta, pe termen lung, sănătatea fizică.

Executivii – lideri mai buni prin integrarea emoțiilor?

Acceptarea și înțelegerea emoțiilor, pe de o parte, presupune și disponibilitatea noastră de a ne deschide, de a recunoaște ceea ce simțim și de a părea vulnerabili, pe de alta parte; lucruri care nu sunt cu siguranță ușoare pentru nimeni, cu atât mai puțin pentru un executiv.

Totuși, chiar dacă declanșează reacții puternice, emoțiile vin și trec și e important ca în acest traseu să știm cum să ne raportăm la ele, cum să le comunicăm în exterior și cum să ne poziționăm în consecință. Membrii unei organizații vor adera mult mai ușor și mai repede la un lider care „îndrăznește” să fie uman, să împărtășească modul în care îl fac să se simtă anumite lucruri și să afirme că „nu știe”. La fel stau lucrurile și în cazul executivilor care învață să folosească emoțiile ca pe o modalitate de a uni oamenii în jurul lor mai degrabă decât ca pe o barieră în relația cu ceilalți.

Organizațiile orientate spre inovație recurg astăzi la tot felul de exerciții și instrumente prin care să stimuleze și să încurajeze deschiderea la nivel emoțional a angajaților – implementarea gândirii laterale, crearea unui spațiu de încredere totală și deplină, prin discuții direcționate către ceea ce simte fiecare membru al echipei, formarea unor grupuri speciale de suport sunt doar câteva astfel de instrumente. Din ce în ce mai mult, însă, indiferent de instrumentul ales, executivii și organizațiile încep să conștientizeze că e esențial să știe nu numai ce activități se desfășoară intern, ci și ceea ce simt angajații lor. În paradigma transformațională se încearcă eliminarea temerii de percepția celor din jur, care ne determină adesea să nu ne spunem gândul până la capăt și părerea pe care o avem, de fapt.

Vă invit să vă împrieteniți cu emoțiile – ele sunt prietenele noastre, așa cum nu s-ar crede la prima… simțire.