Nu uita de tine!
Pe de altă parte, există riscul de a aluneca în cealaltă extremă, ajungând să îi ignorăm complet pe cei de lângă noi atunci când luăm anumite decizii. Nu spun că trebuie să facem acest lucru, dimpotrivă, nici nu ar fi ecologic pe termen lung, putem ajunge să rănim fără motiv oameni importanţi pentru noi, nu trăim singuri pe lume. Un om pe care îl respect foarte mult mi-a spus că, atunci când luăm o decizie, este important să fie bine pentru noi, pentru ceilalţi şi pentru Univers (pentru sistem în ansamblul său). Nu trebuie, însă, să ajungem să uităm de noi atunci când luăm decizii.
De ce facem acest lucru? De ce uităm de noi? Din nou, motivele pot fi variate atunci când ducem la extrem această uitare de sine, în încercarea de a face mereu ce e mai bine pentru ceilalţi. Din ce am putut observa, printre aceste motive se numără: dorinţa de a ne menţine acea imagine de „băiat bun/ fată bună” care nu te refuză niciodată şi face totul să fie toată lumea mulţumită (care se poate traduce şi prin dorinţa de a fi acceptat, de a plăcea tuturor, ceea ce în unele cazuri poate semnala o stimă de sine scăzută), poate teama de a fi judecaţi pentru modul în care am acţionat (ceea ce de fapt înseamnă căutarea aprobării celor din jur), sau chiar conflicte interioare.
Tu ce meriţi?
Este o întrebare la care vă propun să reflectaţi atunci când aveţi de luat o decizie – de multe ori se întâmplă ca fiind prinşi de ideea că trebuie să le fie bine în primul rând celorlalţi uităm căşi noi merităm tot ce este mai bun – împlinire, linişte, respect, iubire, etc.
Ca de obicei, vă propun un exerciţiu simplu – luaţi o coală de hartie şi un creion şi completaţi 10 propoziţii care încep cu „eu merit” şi continuaţi cu ce consideraţi voi că meritaţi (în viaţă, în general, sau legat de un anumit aspect al vieţii voastre); este interesant să observaţi câte astfel de propoziţii completaţi (10, mai multe sau mai puţine).
Ce faci pentru a obţine ce meriţi?
Conştientizând ce meriţi, ce acţiuni (cât de mici) faci pentru a aduce în viaţa ta ceea ce meriţi? Este posibil ca, deşi considerăm că merităm tot ceea ce e mai bun, să facem totuşi compromisuri majore şi nu foarte ecologice atunci când este vorba de a lua decizii. Care sunt primii paşi (repet, pot fi paşi mici) pe care îi poţi face pentru a începe să traieşti ceea ce consideri că meriţi?
De exemplu, poţi spune că meriţi linişte, respect, iubire, o viaţă sănătoasă. În ce măsură, prin ceea ce faci zi de zi aduci în viaţa ta ceea ce meriţi? Poți renunţa, de exemplu, pentru a avea mai multă linişte la 1-2 evenimente sociale agitate, care nu îţi aduc niciun alt beneficiu, la care participai, poate, numai datorită unor persoane din anturajul tău, care de altfel nici nu sunt foarte apropiate. Este doar un exemplu, ceea ce vreau să subliniez este că,de multe ori, ne cheltuim energia în direcţii care nu sunt importante sau valoroase pentru noi, în loc să ne întrebăm ce ar trebui să facem pentru a trăi ce merităm cu adevărat.
Pasul următor: având deja lista formată din cele 10 propozitii, în care enumeraţi ce meritaţi, reflectaţi în ce măsură acţionaţi în acest moment zi de zi pentru a trăi ce meritaţi. Ce aţi putea face pentru a aduce mai mult în viaţa voastră ce meritaţi (puteţi enumera câteva acţiuni pe care le puteţi face chiar de mâine și să le bifaţi pe măsură ce le îndepliniţi – odată ce bifaţi acţiunile veţi observa, poate, cum începeţi să aveţi un sentiment mult mai bun legat de voi înşivă).
Ce este important pentru tine legat de acţiunile viitoare/ deciziile pe care urmează să le iei?
În ce fel este importantă decizia pe care o vei lua? Ce face ca ea sa fie importantă? Revin astfel la ideea respectării valorilor noastre, pe care am mai abordat-o şi în alte articole. Este important să identfici ce este important pentru tine legat de deciziile pe care le ai de luat, care sunt acele valori/ repere la care nu poţi renunţa, pe care nu le poţi încălca. Atunci când prin ceea ce facem spunem da (dăm prioritate) celorlalţi şi uităm complet de noi înşine este foarte posibil să nu respectăm nici valori importante pentru noi, care ne definesc, ne reprezintă.
Care sunt efectele acţiunilor tale?
Aici mă refer atât la efecte asupra ta, cât şi asupra celor din jur, pe termen scurt, mediu şi lung. Ideal ar fi să găsiţi un echilibru, acordând prioritate lucrurilor importante pentru voi, luând apoi în considerare ceea ce e important pentru ceilalţi. Tocmai pentru că spuneam că nu ar fi potrivit să alunecăm în cealaltă extremă şi să ignorăm complet efectele deciziilor noastre asupra celorlalţi, este important să evaluăm şi efectele deciziilor și acţiunilor noastre asupra lor.
- Există posibilitatea să luăm o decizie sau să actionăm astfel încât să fie bine şi pentru noi şi pentru ceilalti şi pentru sistem în ansamblul său?
- Cât de mult contează ce este important pentru noi şi cât de mult contează ce e important pentru ceilalţi (care este proporţia)?
- Care sunt consecinţele deciziilor şi acţiunilor noastre asupra celorlalţi? Cum îi afectează ele pe cei din jurul nostru?
- Care dintre aceste consecinţe(asupra noastră şi asupra celorlalţi) sunt inacceptabile?
- Care este soluţia potrivită astfel încât să fie bine pentru noi, pentru ceilalţi şi pentru sistem în ansamblul său?
Ofelia Neagu este life coach în formare Noble Manhattan, urmând anterior o formare NLP Master Practitioner IANLP. Este trainer certificat şi are o experienţă de peste 9 ani în comunicare, atât in business, căt şi în sectorul non-profit. Mai multe informaţii la: ofelianeagu.webs.com