
Leadership: Cum conduci oameni care sunt mai buni decât tine pe zona tehnică
Un lider nu ar trebui să ascundă faptul că alți membri ai echipei dețin competențe tehnice superioare. Față de cine (…)
Un lider nu ar trebui să ascundă faptul că alți membri ai echipei dețin competențe tehnice superioare. Față de cine (…)
Un lider credibil nu joacă rolul expertului care le știe pe toate. Sau, cel puțin, nu ar trebui să o facă. În (…)
Să știi să vorbești bine e o competență. Să știi când să taci e o formă de maturitate în leadership. Mulți manageri (…)
Observăm des cum amânarea unei decizii e privită ca un semn de slăbiciune sau indecizie. În realitate, unele (…)
Inițial atras de inginerie, Florin Zeca a apreciat și materiile economice, astfel că a ales să studieze Cibernetica (…)
Jeff Bezos, fondatorul Amazon, este unul dintre cei mai influenți lideri de business din ultimele decenii. Sub (…)
Introducerea unei reguli noi poate să stârnească rezistență înainte ca oamenii din companie să apuce să înțeleagă (…)
Toată lumea și-a îndreptat atenția asupra CEO-ului Apple, Tim Cook, după ce acesta l-a succedat pe legendarul Steve (…)
Când vorbim despre flexibilitate, ne gândim instinctiv la libertate. Dar, pentru ca această libertate să (…)