Ana‑Maria Masoud, Country Manager TQA | Leadership pe muchie de val: crize, creștere, comunitate

Face parte din acea categorie de lideri care aleg să transforme criza în combustibil pentru progres. De aceea, în loc să amâne, a ales să investească în propria dezvoltare exact într-un moment în care întreaga lume învăța din mers cum să funcționeze într-o realitate nouă.
A urmat un program MBA într-o perioadă în care nu doar regulile businessului se rescriau, ci și valorile după care trăim și lucrăm. Iar această experiență i-a oferit o nouă perspectivă, nu numai asupra rolului de lider, ci și asupra modului în care deciziile se iau atunci când miza este dublă: direcția companiei și echilibrul culturii organizaționale.
Astăzi, cu o experiență de peste 20 de ani în consultanță digitală, transformare și inovație, Ana-Maria Masoud, Country Manager TQA, vorbește deschis despre cum acești ultimi 5-6 ani au modelat-o profesional și uman, dar și despre ce a schimbat definitiv MBA-ul în stilul ei de leadership.
„Am început programul MBA în 2019, chiar înainte de pande mie și l-am finalizat în 2022. Într-adevăr, într-o perioadă extrem de scurtă, întreg mediul de business, cât și societatea în ansamblul său au fost nevoite să se adapteze de la o realitate eminamente bazată pe inter acțiuni fizice la una virtuală. În decurs de câteva săptămâni, am realizat că mediul complex în care ne desfășurăm activita tea are conexiuni inimaginabile care ar trebui să funcționeze atât virtual, cât și fizic”, își amintește Ana-Maria Masoud.
Câte crize, tot atâtea oportunități
Și de-ar fi fost doar pandemia! Dar au urmat războiul din Ucraina, inflația, iar anul 2025, spune ea, a adus provocări de neimaginat în trecut, „contextul mondial fiind unul extraordinar de impredictibil și de compli cat”.
Dar… „din punctul meu de vedere, toate aceste crize suc cesive, mai mici sau mai mari, reprezintă tot atâtea oportuni tăți și modalități de progres. De altfel, ultimii 5 ani au adus cu ei și o dezvoltare tehnologică exponențială, vizibilă mai ales în domeniul inteligenței artificiale”.
Tocmai de aceea, privind în urmă, poate vorbi despre această perioadă cu optimism: „Pentru mine, ultimii 5-6 ani au repre zentat o perioadă extraordinară din punct de vedere profesional, o perioadă în care eu am cres cut și m-am dezvoltat alături de compania în care lucrez. Și, deși uneori ritmul dinamic al schimbărilor poate fi provoca tor, agilitatea și adaptabilitatea pe care a trebuit să le dovedim mi-au demonstrat că societatea umană este mult mai rezilientă decât aș fi crezut”.
Planul A și… restul alfabetului
Transformarea s-a resimțit și în felul în care abordează leadershi pul. Dacă în trecut își concentra energia pe detalii operaționale, astăzi strategia și gândirea pe ter men lung sunt prioritare.
„Ce fac eu diferit față de acum 5-6 ani? În primul rând, mă îngri jorez mai puțin, iau lucrurile ca atare și încerc să mă adaptez cât mai rapid contextului. În al doilea rând, am învățat să gândesc pe termen lung la obiectivul final, dar să mă adaptez pe termen scurt la provocările zilnice. Am învă țat să fiu mai puțin implicată în aspectele operaționale de zi cu zi și mai mult în strategie. Am început să gândesc în multiple scenarii, având atât planul B, cât și C, D, E pentru diverse situații (însă ideal încerc să realizez planul A, cel mai favorabil).”
Când crizele devin trepte
Performează într-un dome niu în care vocile feminine sunt, încă, prea puțin auzite – industria tech. Iar această realitate nu i-a oferit un drum lin, dimpotrivă: „Parcursul meu într-o industrie preponderent masculină nu a fost ușor și nici rapid, m-am confrun tat de multe ori cu prejudecăți și discriminări, însă perseverența și profesionalismul m-au ajutat să răzbat”. Dar tocmai aceste obstacole au devenit, în timp, combustibilul acestei reziliențe care o definește astăzi ca lider și ca reper pentru alte femei aflate la început de drum. De aceea privește realist contextul social în care a evoluat.
„Societatea românească în ansamblul său este una destul de tradițională, însă, deși comunis mul a adus cu el extrem de multe dezavantaje și a fost, din punctul meu de vedere, o perioadă care a modificat în rău atât mentali tatea colectivă, cât și structura socială, totuși, prin conceptul egalitarismului, a situat femeia pe o poziție destul de apropiată de cea a bărbatului. Fapt dovedit și de diferențele relativ mici între salariul oferit unei femei vizavi de cel oferit unui bărbat pentru un post similar, capitol la care România stă destul de bine în UE. Unde stă România mai prost este la accesul femeilor în politică sau în funcții de top management, ambele medii fiind dominate de bărbați.”
Când nu doar performezi, ci deschizi drumuri
A fi femeie într-o industrie dominată de bărbați poate con stitui însă și un avantaj, „cu siguranță, nu treci neobservată”, spune cu umor Ana-Maria. Privind în urmă însă, experiențele trăite i-au întărit o convingere: schimbarea e posibilă.
„Dacă mă gândesc la anul 2002, când mi-am început cari era, pot afirma cu tărie că lumea se schimbă și se schimbă în bine. Văd din ce în ce mai multe doamne în domeniul tech și sper ca pe viitor raportul dintre sexe să fie mult mai echilibrat. Din păcate, multe femei care și-ar dori să urmeze o carieră în domeniul tech nu sunt încurajate și spri jinite de către familie, existând încă suficiente stereotipuri de gen și prejudecăți. Din fericire, eu am avut parte mereu de suportul familiei, iar mama mea a fost o sursă de inspirație pentru mine având un parcurs similar, însă în altă meserie. Sper să fiu un model pentru toate tinerele care își doresc să urmeze o carieră în domeniul tech și sper ca atât fiica mea, cât și fiul meu să aibă parte de oportunități egale în viață.”
Comunitatea care dă înapoi – forța rețelei Alumni
Ana-Maria Masoud se mai află însă într-o poziție privilegiată, aceea de președintă a Asociației Alumni, care îi oferă șansa de a conecta lideri din domenii și generații diverse. Nu e o misiune ușoară, dar crede mult în ea.
O vizită de studiu în Franța, care a inclus întâlniri la Banque de France, Safran, Axway și alte companii, a fost revelatoare. Ce aveau în comun toate aceste organizații? O rețea Alumni solidă, formată din manageri care absolviseră CNAM Franța. Comunități vii, conectate, care sprijineau dezvoltarea profesi onală și cultivau un sentiment de apartenență durabil. Așa a prins contur ideea replicării unui model similar și în România.
„Această vizită m-a inspirat să creez o comunitate similară în România și cred că într-o anumită măsură am reușit. Apartenența la un anumit club, mândria de a fi absolvent al unui anumit program pot aduce bene f icii reciproce atât programului, cât și individului, oportunitățile de business fiind consecința oportunităților de networking și comunicare”, explică Ana-Maria.
Dar a mai fost ceva care a inspirat-o – conceptul de „give back”: „Progresul unei societăți se bazează și pe disponibilitatea membrilor acesteia de a returna parte din cunoștințele și resursele pe care le-au primit și pe abilitatea de a colabora pentru realizarea unui obiectiv comun. Calitatea mea de președintă a Asociației Alumni este uneori o pacoste, pentru că îmi răpește din timpul pe care aș putea să-l dedic fami liei, businessului sau pur și simplu relaxării. Însă credința mea în rolul comunităților în dezvoltarea societății și în dezvoltarea mea individuală mă face întotdeauna să merg mai departe”.
Foto: Ana-Maria Masoud, Country Manager TQA.
Este absolventă a programului MBA Româno-Francez INDE promoția 2022, organizat de ASE prin Bucharest Business School