Peste 135 de ani de educație, cu un Executive MBA de top în România | Oferta Universității Tiffin

Universitatea Tiffin are un istoric de peste 135 de ani în promovarea educației și cunoașterii. Înființată în 1888, în Tiffin, Ohio, universitatea a dezvoltat de-a lungul timpului un portofoliu variat de domenii academice, studii universitare, postuniversitare și activități extracurriculare.
Programul de Executive MBA este oferit în România din 2002 si este recunoscut ca fiind cel mai bun program de acest tip. Mai mult, începând cu anul 2019, Universitatea a adăugat în portofoliu academic și primul program de licență, Bachelor of Business Admninistration, cu predare în limba engleză și susținut exclusiv de profesori americani.
Ce este Tiffin EMBA
Provocare. Evoluție. Rezultate. Asta înseamnă, pe scurt, Tiffin Executive MBA. Este programul care îți oferă toate instrumentele necesare pentru a te evidenția în realitatea businessului, atât la nivel local, cât și la nivel internațional. Mai mult decât atât, este procesul transformării teoriei în competențe, prin intermediul metodei studiilor de caz (inclusiv learning-by-doing). Prin această metodă, vei intra în contact cu situații de business reale, cu rezolvări în timp real, care îți vor dezvolta, printre altele, abilitățile de lider, de lucru în echipă și de eficientizare în luarea deciziilor.
Cu focus pe rezultate palpabile, programul Executive MBA înseamnă mai mult decât un set valoros de informații aplicate, înseamnă transpunerea ta într-un mediu de afaceri ancorat în realitate, ceea ce se traduce printr-un plus de valoare adus companiei pentru care lucrezi sau pe care o conduci. Este o experiență completă care-ți va schimba perspectiva asupra businessului.
De ce să alegi Tiffin Executive MBA
• Pentru o experiență ce îmbină cu efect informații utile cu practica într-un mediu de afaceri ancorat în realitate.
• Pentru o ghidare exclusivă a profesorilor din SUA. Programul este predat exclusiv de profesori din Statele Unite ale Americii, ceea ce garantează că vei beneficia de expertiza și cunoștințele unor cadre didactice calificate și experimentate în domeniul afacerilor internaționale.
• Fiindcă îți dorești să înveți din situații de business actuale, permițându-ți să studiezi cazuri reale, în timp real.
• Întrucât beneficiezi de o evaluare continuă a performanțelor tale.
• Interacționezi cu profesioniști din diverse domenii: Tiffin University atrage studenți și profesioniști dintr-o varietate de domenii, ceea ce creează oportunități excelente pentru networking și schimb de idei.
• Deoarece la final vei primi Diploma Executive MBA emisă de Universitatea Tiffin din SUA și vei fi recunoscut ca absolvent al Școlii de Business Americane.
• Pentru că Universitatea Tiffin este acreditată și recunoscută local și internațional. Universitatea Tiffin este acreditată de instituții de acreditare internaționale, asigurându-te că diploma obținută respectă standardele academice performante recunoscute pe plan internațional. Acest aspect este important în contextul global al afacerilor și poate consolida reputația ta profesională.
Și din multe alte motive avantajoase pe care le vei descoperi în urma experiențelor tale la Tiffin, de aceea ne dorim să ne cunoaștem și te invităm cu plăcere la sediul nostru din București.

Suntem lideri în educația de business, oferind o experiență academică solidă și relevantă. Programa Universității Tiffin este complexă și diversificată, acoperind un spectru extins de discipline, de la management, leadership, economie și finanțe, până la marketing, negociere, luarea deciziilor, strategie, drept și etică. În plus, integrăm activ noile tehnologii și inteligența artificială în procesul educațional, pregătind studenții pentru provocările viitorului în afaceri. Abordăm probleme globale reale, analizăm studii de caz, antrenăm gândirea critică și dezvoltăm competențe esențiale pentru succesul într‑o economie aflată în continuă transformare.
Roxana Farrugia, Director Tiffin EMBA
DATE DE CONTACT:
Adresă: Strada Transilvaniei
nr. 6, sector 1, București
Telefon: 021.402.54.54/55
E-mail: [email protected]
Web: www.tiffin.ro
Președinte: Dr. Lillian
Schumacher
Director de Program:
Roxana Farrugia
CRITERII DE SELECŢIE
• Experiență profesională minimă:
5 ani
• Experiență managerială minimă:
3 ani
• Diploma solicitată: licență
• Teste de engleză: TOEFL, IELTS,
Duolingo test sau CAE
Organizatori:
Tiffin University
Acreditări: ACBSP;
HLC, autorizat de Ohio
Board of Regents
Programe oferite:
Executive MBA
Durata: 18 luni, 14 cursuri
Limba de predare: Engleza
TAXE
Taxa de școlarizare: 17.000 euro,
cu posibilitatea obținerii de reduceri în
funcție de modalitatea efectuării plății.
Manuale: 1000 euro
Discounturi: Universitatea oferă
diverse reduceri de până la 2000 euro
Diploma: Diploma Executive MBA
emisă de Tiffin University, USA
Specializări: International Business
Termen-limită de înscriere:
30 septembrie 2025
Locuri disponibile: 25
Data de începere: octombrie 2025
Profesori: Echipa academică este formată
exclusiv din profesori americani care au
o experiență solidă în business și provin
de la universități cu prestigiu din SUA
Studenți și absolvenți: +600
CITEȘTE ȘI: Ce spun și ce nu spun liderii la microfon | EDITORIAL
Foto: Universitatea Tiffin

Acest articol este preluat din ediția print a Ghidului MBA 2025.