Traiectorie cu atitudine în domeniul resurselor umane
Iar în ceea ce privește planul autohton, “este important să sheruim knowledge-ul pe care îl avem“. Cuvintele îi aparțin domnului Wojciech Mora – reprezentantul Work Service în România, contextul în care le-a folosit nefiind deloc întâmplător.
Respectiv, Grupul APT a semnat, luna trecută, un contract de vânzare cu Work Sevice Group, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de resurse umane din Europa Centrală și de Est. Conform acestui contract, Work Service Group a preluat 55% din acțiunile a patru companii din grupul APT: APT Resources & Services SRL, APT Human Resources SRL, APT Broker SRL și APT Finance Broker SRL.
Managementul celor patru companii integrate în Work Service va fi asigurat de către actualul CEO – Sorina Donisa, care va rămâne și acționar (este unul dintre acţionarii grupului şi CEO al companiei), alături de Wojciech Mora, reprezentantul Work Service în România.
Până la finalul anului, cei de la Work Service Group vor prelua în total 80% dintre acţiunile celor patru companii ale APT, iar restul de 20% vor fi în continuare deţinute de Sorina Donisa, „România este o piață importantă pentru noi, în care ne punem mari speranțe. Boom-ul economic și investițiile recente necesită resurse umane adecvate pentru antreprenori. Aici vedem noi misiunea noastră”, spune Maciej Witucki,President of the Management Board of Work Service S.A.