„Homo economicus” şi prietenii lui, de la Ghilgameş şi până în zilele noastre

Pe scurt, Ghilgameş (două treimi zeu, o treime om), conducătorul oraşului Uruk din Mesopotamia, în urmă cu peste 4000 de ani, construia un zid pe care şi-l dorea perfect, impunător şi fără de moarte. Zidul era ridicat cu ajutorul unor supuşi exploataţi după voia conducătorului lor, pe care Ghilgameş îi împiedică să îşi mai vadă nevestele şi copiii, pentru a le creşte eficacitatea. Supuşii se plâng zeilor şi, drept pedeapsă pentru această purtare, Ghilgameş se trezeşte la poartă cu Enkidu.Cei doi se împrietenesc şi pornesc să facă fapte de vitejie în afara oraşului, iar Ghilgameş abandonează complet zidul. Până să înceapă construcţia zidului însă supuşii lui Ghilgameş erau simpli vecini. Ei au fost transformaţi în supuşi abia după ce au fost puşi la muncă. Întrebarea pe care Sedlacek o aduce în discuţie este „relaţiile interumane – şi, ca atare, umanitatea însăşi, perturbă munca şi eficienţa? Cu alte cuvinte, oamenii ar putea avea un randament mai bun dacă nu şi-ar mai pierde timpul şi energia cu prietenia, cu dragostea, şi cu alte elemente ale vieţii „neesenţiale“, precum arta şi frumuseţea?

Fireşte, Sedlacek nu este nici pe departe partizanul acestei teorii, dar este cel care subliniază că efortul de maximizare a eficacităţii, cu preţul suprimării laturii umane, există încă de la Ghilgameş şi a existat în aproape toate etapele istoriei omenirii, din antichitate şi, de ce nu, până astăzi. Reducerea omului la stadiul de robot, un cuvânt care provine din limba cehă, robota (muncă), este un vis al tiranilor şi, foarte posibil, al exploatatorilor din zilele noastre. Cei care îşi amintesc regimul comunist din România, ştiu că pe atunci viaţa nu excela, de exemplu, în manifestări cultural-artistice, ba dimportivă, orice expresivitate de acest fel, cu un anumit grad de abstracţie, putea fi calificată drept subversivă, nemaivorbind că arta trebuia redusă cu totul la partidul muncitoresc şi bravul conducător. Reducerea omului la o unitate de producţie şi consum a fost denumită de către criticii economistului John Stuart Mill, „homo economicus“. Termenul „omul economic“ desemna o fiinţă cu un comportament raţional care judecă lucrurile prin prisma atingerii propriilor ţeluri. Şi în romanele lui Aldous Huxley şi George Orwell, relaţiile interumane erau complet interzise, deoarece erau considerate neproductive. Forţând nota, şi astăzi, în multe corporaţii, oamenii sunt încurajaţi să se îmbrace aproape la fel, unii dintre ei sunt obligaţi să folosească cartele pentru a putea fi cronometraţi, iar statul la birou peste program a devenit o virtute şi un element esenţial al reuşitei în carieră. Şi totuşi, spiritul de colegialitate, camaraderia şi relaţiile mai mici sunt încurajate, deoarece oamenii sunt şi mai productivi când lucrează în echipe şi cooperează. Revenind la Ghilgameş, el nu preţuieşte prietenia când începe să facă zidul cu ajutorul oamenilor pe care îi exploatează. Dar o preţuieşte în momentul când apare sentimentul de prietenie cu Enkidu. Prietenia dintre ei este mai puternică decât importanţa zidului nemuritor, şi, dacă vreţi, este prima partidă câştigată de umanitate, în defavoarea producţei. Despre mai multe alte incursiuni în istorie, mituri, filozofie, antropologie, precum şi despre elementele economice ale acestora, puteţi afla din cartea lui Sedlacek, „Economia binelui şi a răului“, apărută la editura Publica.