Migrația – paradoxul amar al unei țări care crește pe hârtie, dar se golește pe stradă. Colapsul demografic și impactul lui asupra economiei viitorului (II)

Salarii mai mari, condiții de muncă decente, acces la educație superioară, o viață mai bună. După 1990, dorința de a evada din lipsuri i-a împins pe români să caute în altă parte șansa pe care România nu le-o putea oferi. Milioane au plecat: unii, pentru muncă sezonieră, iar alții, cu gândul la o viață nouă. Pentru toți, plecarea a însemnat speranță.

Potrivit Raportului privind Migrația Globală, în 2022 România era pe locul 17 în lume între țările de origine ale migranților. Diaspora noastră este astăzi una dintre cele mai mari din Europa, cu peste 4 milioane de români care trăiesc în afara granițelor.

Paradoxul care sapă viitorul

Dar prosperitatea găsită departe de casă a venit cu un cost dureros: ani departe de copii și părinți, familii pe fusuri orare diferite, aniversări sărbătorite pe ecranul telefonului, rădăcini smulse. Și la nivel de țară nota de plată se simte din plin: forță de muncă tânără tot mai puțină, economii locale adesea fragile, natalitate în prăbușire și o populație vârstnică ce crește într-un ritm tot mai accelerat. Inegalitățile regionale s-au adâncit.

În fața celei mai grave crize demografice, migrația românească trăiește însă un paradox amar: mulți vor să se întoarcă, țara are nevoie de ei, dar România nu are un plan să-i primească.

Între dorința de întoarcere și realitatea unei țări fără plan

Dincolo de planuri și statistici însă, mulți români s-au întors. Pe unii i-a adus înapoi frustrarea că viața în străinătate nu le-a oferit ceea ce speraseră. Acasă, pentru mulți dintre ei, frustrarea s-a adâncit: au descoperit că, în satul sau orașul lor, nimic nu s-a schimbat. Alții s-au lovit de birocrație, instabilitate și lipsa unei direcții clare. Deși animați de intenții bune, tuturor li s-a părut greu, uneori imposibil, să-și găsească locul. Unii au acceptat realitatea și, odată cu ea, frustrarea. Alții încă trăiesc între două lumi, pleacă și revin, mereu în căutarea unui rost mai bun.

Totuși, nu toate poveștile sunt despre eșec. Mulți români întorși au reușit: au fondat afaceri, au creat locuri de muncă și au adus acasă valori și practici învățate în alte țări. Iar succesul lor rămâne cea mai clară dovadă a șansei pe care România continuă să o irosească: șansa de a se reconstrui prin cei care au cunoscut altfel lumea și care totuși aleg să se întoarcă.

Fără niciun plan în fața provocării secolului

România îmbătrânește. Nu suntem singurii, întreg continentul îmbătrânește, ba chiar întreaga omenire. La nivel global, în multe țări piramidele populațiilor intră în declin: baza formată din tineri activi se subțiază, în timp ce vârful, dominat de persoanele vârstnice, crește accelerat. O transformare ce schimbă vizibil dinamica economică și socială, de la piața muncii la sistemele de pensii și sănătate.

Sunt nenumărate studii care confirmă această tendință globală. La nivel de continent, Eurostat ne oferă o radiografie clară a ceea ce trăim: la 1 ianuarie 2024, populația Uniunii Europene era estimată la 449,3 milioane de persoane, iar peste o cincime dintre acestea (21,6%) aveau 65 de ani sau mai mult. Și nu doar atât: în numai un deceniu, între 2014 și 2024, vârsta mediană în UE a crescut cu 2,2 ani, ajungând la 44,7 ani.

Boomul „decrețeilor”, o anomalie demografică greu de gestionat

Privind strict cifrele, România pare că stă încă bine. Vârsta mediană este de 43,8 ani, iar creșterea în ultimii 10 ani a fost de 3 ani, sub evoluția înregistrată în state precum Grecia sau Italia, de exemplu, unde creșterea a fost de 4 ani. Dar dincolo de medii și comparații, România are o particularitate care complică mult acest peisaj demografic. Pentru că, spre deosebire de alte țări europene, România poartă pe umeri o anomalie demografică unică: generația decrețeilor – cel mai amplu val de nașteri din istoria recentă, care a generat o cohortă populațională disproporționat de mare, concentrată într-o fereastră foarte îngustă de timp.

Și alte țări au avut „baby boom”- uri, dar mai graduale, mai naturale și însoțite de generații următoare consistente. România, însă, a avut parte de un vârf artificial, urmat de o prăbușire constantă a natalității, fără o generație de înlocuire care să susțină echilibrul.

În ediția trecută, în articolul Declinul piramidei populației, am analizat acest dezechilibru prin prisma scăderii natalității și a efectelor pe termen lung ale lipsei unui „plan B” demografic. Astăzi, ne aplecăm asupra celeilalte forțe majore care alimentează criza demografică: migrația.

O realitate ce schimbă direcția României și pe care o vom analiza între dorința de întoarcere și realitatea unei țări fără plan.

Un cerc vicios

Efectele migrației nu sunt doar economice, ele s-au răsfrânt și asupra întregii țesături sociale, au modificat inclusiv comportamentele și structura comunităților, alimentând un cerc vicios greu de rupt.

„Mai ales acolo unde migrația și depopularea sunt masive, viața a devenit mult mai dificilă. Un caz adesea discutat este al copiilor rămași acasă, dar, de fapt, depopularea are efecte și asupra persoanelor vârstnice, care au probleme în a găsi sprijin, dar și asupra tinerilor. «Raritatea» tinerilor din multe localități face ca până și mersul la medic al celor vârstnici să devină dificil, mici munci în gospodărie nu se mai pot face. Sprijinul și protecția socială devin adesea aleatorii și nu este de mirare că populația din aceste regiuni este revoltată. Când ai o mică afacere într-o zonă fără populație tânără este greu să găsești angajați sau parteneri de afaceri”, confirmă dr. Remus Gabriel Anghel.

Iar lucrurile nu se opresc aici, pentru că, atrage el atenția, și mai important decât dezechilibrul demografic este dezechilibrul regional. Diferențele economice dintre regiunile României, care sunt multiple și adânci, fac și mai vicios acest cerc închis: „Dacă în unele județe din vestul țării și în București până la 40% din populație este angajată, în județele din sud ponderea abia depășește 20%. Economia este dezvoltată profund inegal, iar asta, cumulat cu alte tipuri de inegalități, conturează o imagine depresivă pentru mare parte din țară. Problema nu este doar că există aceste inegalități, dar «datul din umeri al autorităților» conduce la depopularea pe termen nelimitat a acestor regiuni. Migranții nu se vor întoarce decât marginal în zone mai dezvoltate din țară. Cel mai adesea vor rămâne în străinătate”.

Politica „struțului”. De ce sunt „decreții” greu de înlocuit

O parte dintre acești migranți sunt însă chiar „decrețeii”. Cum influențează această absență dinamica socială și identitatea colectivă a țării? În ce măsură trecutul nostru demografic modelează percepția actuală asupra îmbătrânirii și a solidarității intergeneraționale?

Profesorul Anghel oferă o analiză incisivă: „Una dintre constantele României postdecembriste este obsesia bugetului și, în general, o viziune economică «înalt modernistă». Termenul este utilizat de James Scott pentru a desemna negativ politicile și viziunea unei societăți dezvoltate pe baza unor principii și norme teoretic științifice, dar care nu țin cont de realitățile sociale și locale, ducând adesea la erori profunde. După 1990, România a tot experimentat eșecuri, iar migrarea masivă a românilor, mai ales faptul că aceștia nu își mai doresc să se întoarcă, are drept cauză și acest tip de gândire. Ironia face că este o viziune a dezvoltării economice și sociale, dar fără populație. O enigmă totală, din punctul meu de vedere. Obsesia pentru bugete este parte din această viziune parțial eronată”.

Alte țări care se confruntă cu problema depopulării și rămânerii în urmă a unor regiuni fac ceva, avertizează prof. Anghel. În Germania, de exemplu, politicile statului de sprijinire a landurilor din est dau roade: „Landurile nu se golesc de populație, iar în ultimii ani se constată o inversare a tendinței de migrațiune. Economia s-a dezvoltat cel puțin în orașele importante”.

La fel, în Italia, există o preocupare constantă referitor la zonele care se depopulează.

În România, „statul român a adoptat o politică «a struțului» în care se preface că nu vede nimic”.

În plus, completează el, există o lipsă de viziune și înțelegere a faptului că resursa umană este cea mai importantă, mai ales în contextul schimbărilor economice actuale și viitoare: „Astfel, problema nu este esențialmente cea bugetară. Cea mai mare problemă economică este că locurile lăsate libere de «decreței» în economie vor fi foarte greu de umplut, mai ales în cazul persoanelor înalt calificate. Acolo nu pot să vină prea ușor migranți. O soluție posibilă ar fi pensionarea întârziată pentru cei care doresc să muncească, dar acest lucru nu poate fi decât un paliativ”.

De ce România nu s-a golit mult mai mult

În 2022, România a înregistrat însă o premieră: pentru prima dată, balanța migratorie a fost pozitivă. Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), numărul celor care s-au mutat din Occident în România l-a depășit pe cel al persoanelor care au plecat spre Occident. Această tendință contrazice percepția generală despre migrarea din România, care, de obicei, se concentrează pe valul de plecări.

„În ciuda discursurilor general pesimiste, există și multă migrație de întoarcere”, explică dr. Remus Gabriel Anghel, coordonator al multor proiecte, printre care și al studiului Returnita – migrația de întoarcere în IT și agricultură. Adaptare, inovare și remiteri sociale.

„Acum 3 ani am realizat o analiză din care reieșea că undeva la 15% din populația României avea experiență de migrație, cifră foarte mare de fapt. Aceștia sunt migranți întorși, persoane care vor pleca din nou pentru perioade mai lungi sau mai scurte și/ sau care rămân pentru o perioadă mai lungă. Faptul că mulți s-au întors explică și de ce România nu s-a golit mult mai mult. Dacă din populația actuală (presupunând 19,5 milioane, cifra oficială) am fi scăzut 15%, putem să ne imaginăm ce ar fi însemnat”, a subliniat prof. Anghel.

A ținut însă să clarifice și ce înseamnă migrația de întoarcere: „De multe ori nu înseamnă întoarcerea definitivă – această accepțiune exista în anii ’80. Acum predomină o viziune în care migrația de întoarcere este parte din traiectoriile migratorii de durată medie a migranților și include plecări și reveniri succesive. Iar populația României este o populație hipermobilă. Acest lucru trebuie înțeles și apreciat. Dar la fel de important este să înțelegem și ce trebuie făcut pentru ca oamenii să își dorească nu doar să revină, ci să și rămână”.

Pentru că, în opinia lui, migrația este „cel mai genuin proces de schimbare a societății românești de jos în sus”. Mulți cetățeni români au călătorit și au trăit în Occident, iar această experiență a avut un impact însemnat asupra lor. Deși pentru unii schimbările sunt doar superficiale, cei mai mulți s-au adaptat deja la un stil de viață diferit și au învățat să aprecieze valori și practici pe care adesea încearcă să le păstreze și să le aplice în viața de zi cu zi din România.

Ultima carte pe care România o mai poate juca

Este însă important ca autoritățile și societatea românească să înțeleagă potențialul migrației de întoarcere, care ar putea deveni una dintre cele mai importante resurse pentru atenuarea colapsului demografic. Dar pentru ca acest potențial să fie valorificat, este nevoie de politici coerente care, pe de o parte, să îi atragă pe românii din diaspora să revină acasă, dar pe de altă parte și să sprijine integrarea migranților care vin din țări mai sărace. „Ei sunt șansa României”, afirmă prof. Anghel.

Categoric, problema nu se pune ca România să ajungă din nou la 23 de milioane de locuitori, ci să atenueze scăderea demografică bruscă. „Deocamdată nu am sesizat atitudini împotriva migranților care vin în România, dar contextul general, și în Europa de Vest, și în Statele Unite, a devenit mult mai «otrăvit» pentru migranți. Atitudinile rasiste sunt la ordinea zilei în discursuri publice (a nu se uita cazul Brexitului, alegerilor americane, ascendenței AfD din Germania, spre exemplu). Culmea, rasismul se dezvoltă inclusiv printre migranții români din străinătate, care privesc peiorativ alți migranți, deși ar trebui să fie solidari. Aceasta arată rasismul – ca atitudine și discurs – cameleonic, cu capacitatea de adaptare și de învrăjbire a oamenilor. În plus, perioada pe care o traversăm nu pare a valoriza noțiunea de toleranță, de aceea aș fi mai rezervat asupra faptului că vor veni în România prea mulți migranți. Dar asta vom vedea în timp”.

Vom continua discuția în ediția viitoare, când vom așeza tema pe masa mediului de business. Vrem să înțelegem relevanța ei în cadrul companiilor și modul în care influențează sau nu deciziile și abordările organizaționale.

Migranții, o șansă de întinerire pentru Europa. Este România pregătită?

La 1 ianuarie 2024, vârsta medie a populației născute în străinătate era cu doi ani mai mică decât cea a populației native din Uniunea Europeană: 43,1 ani față de 45,1 ani. Potrivit datelor Eurostat, persoanele născute în afara țării de rezidență sunt suprareprezentate în grupele de vârstă activă. Aproape 60% dintre migranți au între 20 și 54 de ani, comparativ cu doar 42,1% dintre cetățenii nativi. Aceste cifre confirmă un trend important: migrația contribuie nu doar la completarea forței de muncă, ci și la întinerirea populației. În mijlocul unei crize demografice care riscă să fragilizeze nu doar economia, ci și fibra socială a țării, poate deveni migrația o sursă de revitalizare pentru România?

Răspunsul îl vom căuta în ediția viitoare, alături de mediul de afaceri, pentru că, înainte de orice, migranții au nevoie de un loc de muncă.

CITEȘTE ȘI: Colapsul demografic și impactul lui asupra economiei viitorului (I). Declinul piramidei populației

Foto: ID 320205728 © Taras Vykhopen | Dreamstime.com