Românii și competențele de bază în informare și date digitale. Cum stăm

România se numără printre statele cu cele mai scăzute niveluri de competențe de bază în informare și date digitale. Doar 71,7% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani din orașe au atins pragul minim, comparativ cu media Uniunii Europene de 85,4%, potrivit ultimelor date Eurostat, aferente anului 2023.
Situația rămâne modestă și în zonele rurale, unde nivelul coboară la 64,9%, față de media europeană de 77,6%.
De altfel, în România, locuitorii din mediul urban ating valori mai ridicate ale acestui indicator decât cei din mediul rural, dar ambele grupuri rămân sub mediile UE corespunzătoare.
Ce fac alte state UE
România se află, împreună cu Bulgaria și Germania, printre țările cu cele mai scăzute procente atât în orașe, cât și în zonele rurale.

Persoane care au cel puțin competențe de bază în informare și date digitale, 2023
(% persoane 16–74 ani; după gradul de urbanizare / Sursa: Eurostat)
În contrast, țări precum Olanda, Finlanda și Danemarca înregistrează valori de peste 95% în aproape toate mediile de rezidență. Mai mult, în unele cazuri, precum Malta sau Cipru, zonele rurale sau suburbiile depășesc orașele.
Ce înseamnă
Indicatorul analizat face parte din cadrul Digital Skills Indicator (DSI), care măsoară activități legate de utilizarea internetului și a software-ului. „Information and data literacy” desemnează abilitatea de identificare a nevoilor informaționale, găsirea și evaluarea conținutului digital, precum și gestionarea organizată a datelor, potrivit specialiștilor de la Eurostat.
CITEȘTE ȘI: Cum gestionezi o criză din companie când nu ai toate răspunsurile
Foto: ID 123268272 © Emilija Randjelovic | Dreamstime.com