Sondaj BestJobs: Programul redus, principalul beneficiu pe care îl vor părinții la job
*foto: istockphoto
Dacă în 2020, aproape jumătate dintre angajații care lucrau de acasă împreună cu copiii declarau că au dificultăți în a-și organiza eficient sarcinile de serviciu pe fondul întreruperilor și atenției necesare îngrijirii copiilor, în acest an 61% dintre angajații părinți care lucrează de acasă spun că s-au adaptat și chiar pot să-și desfășoare bine activitatea în acest mod.
Echilibru mai bun între viața de familie și cea profesională
Munca remote a adus multe provocări în echilibrul dintre viața la job, mai ales pentru părinții care erau nevoiți să se ocupe în același interval orar atât de sarcinile de serviciu, cât și de nevoile copiilor. Cu toate acestea, majoritatea părinților (72%) spun că acum reușesc să mențină acest echilibru mai bine decât înainte, după cum arată sondajul BestJobs.
Mai mult decât atât, 41% dintre părinții care își desfășoară activitatea profesională din afara biroului spun că se simt la fel de împliniți în rolul lor de părinte, dar și în rolul de profesionist, fără să considere că fac sacrificii pentru vreuna din aceste laturi. Cu toate acestea, pentru 24% dintre părinții care lucrează de acasă, timpul cu copilul are prioritate chiar și dacă jobul are de suferit. Alți 35% simt că uneori iau din timpul alocat familiei pentru a-și îndeplini sarcinile de serviciu care solicită foarte multă energie.
Angajații care au copii vor să lucreze mai mult de acasă
Viața de părinte vine cu satisfacții, dar și cu provocări, toate contribuind la dezvoltarea personală. Astfel, o treime dintre angajații cu copii spun că lucrează mai eficient de când au devenit părinți. Cu toate acestea, 43% admit faptul că viața de familie presupune mai multe responsabilități și sarcini, pe care de cele mai multe ori sunt nevoiți să le rezolve în timpul programului de lucru.
Chiar și așa, 2 din 3 părinți ar alege să lucreze în continuare de acasă. Totuși, dacă li s-ar impune revenirea la munca în colectiv, 22% s-ar bucura de o separare mai clară între viața profesională și cea de familie. 17% văd ca avantaje ale revenirii la birou faptul că se pot conecta mai bine cu colegii și că și-ar îndeplini sarcinile mai eficient, potrivit sondajului BestJobs.
În ciuda acestor lucruri, mai mult de jumătate (54%) dintre părinții angajați simt că și-ar lua din timpul petrecut cu familia pentru drumul spre și dinspre birou.
Beneficiile cerute de angajații părinți la job
Cu privire la munca de acasă, 81% dintre părinții respondenți sunt de părere că angajatorii ar trebui să ofere mai multe avantaje angajaților cu copii. Dacă ar avea posibilitatea să aleagă, 41% ar opta pentru program redus, măcar o zi pe săptămână, fără reducerea salariului. Pentru alți 26% ar fi important să primească prime mai mari cu ocazia sărbătorilor sau a zilelor copiilor. Alocarea de sarcini mai puține, programul flexibil sau un loc de muncă sigur i-ar face pe ceilalți părinți să se simtă mai confortabil în acest context.
Programul redus pare o măsură preferată de către angajați, mai ales în contextul în care 78% nu simt că acest lucru le-ar afecta productivitatea, dar le-ar oferi posibilitatea să aloce mai mult timp copiilor. Totuși, dacă această măsură ar implica și reducerea salariului, 59% nu ar accepta, chiar dacă le-ar aduce mai mult timp liber pentru familie.
Pentru a petrece mai mult timp cu cei mici, 66% dintre părinți își propun să termine munca mai devreme sau chiar să își ia o zi liberă pentru a o dedica familiei, arată sondajul BestJobs. 4% dintre respondenți mărturisesc că apelează la cadouri pentru a se revanșa atunci când simt că nu alocă destul timp copiilor, în timp ce 15% declară că nu reușesc să compenseze timpul insuficient alături de copil.
*Sondajul a fost realizat pe platforma de recrutare BestJobs în intervalul 25 mai – 2 iunie 2021, pe un eșantion de 847 de angajați cu copii, care lucrează de acasă în această perioadă.