Superfreakonomics – cartea care a isterizat întreaga planetă

Ceea ce nu ştie prietenul vostru e că, statistic vorbind, mersul pe jos în stare de ebrietate e de 8 ori mai periculos faţă de condusul beat. Când mergi pe jos, există riscul să fi accidentat de o maşină, să cazi de pe o bordură sau să adormi în mijlocul intersecţiei.

Partea proastă este că, în caz de accident, e mai greu să omori pe altcineva în afară de tine, cum se întâmplă în cazul condusului.

Deci, cum e mai bine?

Nu vă aşteptaţi să găsiţi răspunsul în cartea Superfreakonomics.

Jurnalistul Stephen J. Dubner şi economistul Steven D. Levitt şochează burghezul din noi prin afirmaţii puternice şi uneori complet nefondate. Cartea e urmarea succesului înregistrat de Freakonomics, primul lor best-seller incisiv despre faţa aplicată şi amuzantă a economiei.

În Superfreakonomics, autorii pornesc de la 2 premise simple:

1. Indivizii răspund la stimulente economice. Dacă un doctor câştigă mai mulţi bani recomandând pacienţilor cu cancer chimioterapia, cu siguranţă o va face.

2. Una din cele mai puternice legi din univers este cea a consecinţelor involuntare. Dacă chimioterapia aduce mai mulţi bani doctorilor, ei vor fi mai puţin interesaţi să găsească tratamente mai ieftine şi mai bune care să o înlocuiască.

Metoda lor de lucru constă în a căuta statistici care se contrazic reciproc şi de a le trata economic, făcând o analiză de costuri şi beneficii. Subiectele comentate sunt foarte variate, începând de la cea mai veche meserie din lume, până la maimuţe dresate să cunoască valoarea banilor.

Poveştile susţin în general ideea că oamenii raţionali, altruismul şi legislaţia guvernamentală sunt doar nişte aberaţii susceptibile la consecinţe involuntare. Nimic rău în asta, doar că superficialitatea argumentelor şi generalizarea unor concluzii ne pun serioase semne de întrebare dacă să-i credem sau nu.

Nu ştiu dacă autorii s-au luat în serios când au spus că a conduce beat e mai puţin riscant ca a merge pe jos. Sau când au lăudat modelul iranian a recompenselor pentru a creşte donaţia de rinichi. Sau când au afirmat că a cumpăra alimente produse local nu scade, ci creşte numărul gazelor cu efect de seră.

Comunitatea internaţională nu i-a iertat.

Cei mai vehemenţi au fost ecologiştii, din cauza capitolului dedicat încălzirii globale. Criticii au tăiat în carne vie modul neprofesionist în care cei doi manipulează statistici pentru a atrage concluzii ce dau bine pe hârtie. Autorii au fost numiţi iresponsabili şi inconştienţi, dezinformaţi şi neprofesionişti.

Cu siguranţă conţinutul intelectual ce fundamentează Superfreakonomics e slăbuţ şi comercial. Oare au căzut cei doi autori pradă stimulentelor economice pe care le dezbat? Sau pur şi simplu s-au aşezat la calculator şi au decis să isterizeze planeta, pentru propriul lor amuzament?

Până la urmă, e cartea mai dăunătoare ca un documentar de pe internet sau o emisiune tv? Mă îndoiesc.

SuperFreakonomics e uşurică, amuzantă şi se joacă cu afirmaţii curajoase. Tocmai bună de comentat acid cu prietenii sub umbreluţa de plajă, indiferent dacă te interesează sau nu economia.

Alexandra Banu are 25 de ani și este Marketing & PR Officer în cadrul firmei de training şi consultanţă AchieveGlobal.