Ce au în comun fondatorul DeepSeek, părintele ChatGPT și CEO-ul Nvidia
Inteligența artificială (AI) este pe cale să redefinească aproape toate aspectele vieții noastre, iar trei figuri proeminente – Liang Wenfeng, Sam Altman și Jensen Huang – joacă un rol esențial în evoluția acestui domeniu. Fiecare dintre acești lideri a reușit să contribuie semnificativ la dezvoltarea AI. Dar ce au în comun aceștia? Care sunt trăsăturile, abordările și viziunile care îi leagă pe acești oameni de știință și antreprenori? Deși fiecare provine dintr-un mediu diferit, răspunsul se află în determinarea lor de a revoluționa tehnologia și în faptul că au înțeles cum să abordeze provocările globale cu o viziune pe termen lung.
Ce au în comun cei trei vizonari
Andrew Rădulescu, Fondator al Tribus Technologies a spus că, la prima vedere, cea mai evidentă legătură dintre cei trei este apetitul pentru inovație și asumarea riscurilor. Totuși, dacă ar trebui să aleagă un singur cuvânt, ar spune „reziliență” sau „dedicare”. “Aceștia nu sunt <the regular Joe>, ci oameni care își dedică întreaga carieră, sau aș putea îndrăzni să spun întreaga viață, ambiției lor de a fi cei mai buni, uneori uitând de etică și moralitate. OpenAI a început ca fiind „open-source”, transformându-se în 2019 într-o companie „for-profit”. În 2015, Sam Altman a încercat o colaborare cu Elon Musk, spunându-i că este clar că acest bulgăre nu se va opri din rostogolit și, dacă tot se va întâmpla, să nu fie Google prima companie care inaugurează noua eră”, a explicat Andrew Rădulescu, pentru Revista CARIERE.
Andrew Rădulescu subliniază importanța norocului și a capacității a acestor lideri de a identifica oportunitățile, aducând în discuție exemple relevante. “Să nu uităm de noroc și capacitatea de a identifica oportunitățile. Sam Altman a absolvit Stanford, a fondat un startup de succes și a contribuit la dezvoltarea altora. Airbnb, Dropbox etc. Evident, și-a format ochiul și creierul pentru identificarea oportunităților. Despre Jensen Huang, numai de bine. Vorbim despre cofondatorul NVIDIA, cu trei decenii de experiență în industrie. Iar despre Lian Wenfeng și DeepSeek nu știu prea multe și nu vreau să bat campii despre un posibil război politic între China și restul lumii—deși, din ce aud în jur, sunt foarte tentat”.
Ce îi motivează cu adevărat pe cei trei? Banii, faima, o pasiune arzătoare pentru tehnologie, interese politice sau o combinație între toate acestea? “Nu putem spune cu certitudine. Ce știm, însă, este că industria tech resimte tot mai mult presiunea fiecărui nou model AI, care începe să înlocuiască bucăți din ceea ce făceam manual până nu demult. Iar asta schimbă regulile jocului mai repede decât oricine ar fi anticipat”, a mai adăugat Andrew Rădulescu.
Cristina Postolache, partener, Stanton Chase România (companie de executive search) consideră că este destul de dificil de făcut o comparație între cei 3 lideri.
“În ceea ce-l privește pe Jensen Huang, cofondator al Nvidia, faptul că este și CEO de peste 30 de ani, perioadă în care compania a ajuns la o capitalizare de 3 trilioane USD, confirmă nu doar că este un vizionar, ci și un lider inovator care a reușit să inspire echipa să își depășească în permanență limitele, să învețe din greșeli, să nu renunțe chiar dacă riscau să închidă compania, să își asume riscuri și să inoveze continuu pentru a rămâne lider în nișa lor din AI”, explică Cristina Postolache.
Despre Sam Altman, Cristina Postolache este de părere că reprezintă un exemplu remarcabil de leadership. “Este un model de viziune, pasiune, inovație, perseverență și leadership etic. Misiunea sa nu e doar vizionară din punct de vedere tehnologic, ci și inspirațională din punct de vedere social și etic”.
Iar despre fondatorul Liang Wenfeng, Cristina Postolache a ținut să sublinieze faptul că nu este doar un inovator tehnologic, ci și un strateg care încearcă să redefinească peisajul AI global printr-o abordare diferită de cea a giganților americani: “Își propune să dezvolte modele de AI care să nu mai fie <follower>, să nu mai copieze modelele americane. Este tot un liader cu spirit antreprenorial care, prin viziune, determinare, focus pe R&D și pasiune, a reușit în ultimele zile să atragă atenția întregii lumi prin ultima variantă lansată de DeepSeek”.
Cine este Liang Wenfeng, fondatorul DeepSeek
Liang Wenfeng, fondatorul start-upului chinez DeepSeek, a reușit performanța rară de a răsturna ordinea stabilită de giganții americani din domeniu, lansând un chatbot care deja amenință supremația acestora. Cu DeepSeek și produsul său R1, Liang Wenfeng a reușit să capteze atenția întregii lumi tehnologice, devenind un nume important în rândul liderilor din domeniul inteligenței artificiale.
Liang Wenfeng, în vârstă de 40 de ani, provine dintr-o familie cu legături în domeniul financiar și a avut o carieră semnificativă înainte de a se aventură în tehnologie. A fondat în 2015 High-Flyer Quantitative Investment Management, un fond speculativ care s-a concentrat pe dezvoltarea unor modele pentru tranzacționarea acțiunilor folosind tehnici de învățare automată. Wenfeng s-a distins prin abilitatea sa de a combina cunoștințele financiare cu inovațiile tehnologice.
În 2023, Liang Wenfeng a fondat DeepSeek cu scopul de a construi soluții AI care să depășească modelele deja existente, cum ar fi GPT-3. Deși majoritatea companiilor americane se bazează pe resurse financiare imense și infrastructuri hardware costisitoare, DeepSeek a optat pentru o abordare diferită: a construit un algoritm de inteligență artificială mai eficient, care necesită mult mai puține resurse, dar care oferă performanțe remarcabile.
În acest context, R1, chatbotul lansat de DeepSeek, a reușit să capteze rapid atenția publicului și să rivalizeze cu succes cu celebrele modele americane, cum ar fi ChatGPT, atingând un număr semnificativ de descărcări și devenind rapid mai popular decât modelele americane. Această performanță a fost o adevărată lovitură pentru giganții tehnologici din SUA, care nu se așteptau ca un start-up chinez să concureze direct cu ei, mai ales într-un domeniu atât de competitiv și sensibil din punct de vedere geopolitic.
Wenfeng nu este doar un antreprenor cu o viziune inovatoare, dar și un lider care a înțeles că succesul în tehnologie nu vine doar din inovațiile de produs, ci și dintr-o strategie financiară solidă. A reușit să atragă investitori puternici și să creeze o structură financiară care a susținut dezvoltarea rapidă a DeepSeek. În plus, experiența sa în sectorul financiar l-a ajutat să gestioneze resursele eficient, un avantaj crucial pentru a concura cu giganți precum Nvidia, Microsoft sau Google, care investesc sume uriașe în infrastructuri de calcul.
Chiar și cu succesul său global, Liang Wenfeng nu a fost scutit de provocările geopolitice. În ciuda măsurilor de restricție impuse de Statele Unite pentru a limita accesul Chinei la tehnologia de ultimă oră, DeepSeek a găsit căi de a depăși barierele impuse de reglementările internaționale. De fapt, unii analiști au comparat succesul DeepSeek cu momentul istoric în care Uniunea Sovietică a lansat primul satelit artificial, Sputnik, un șoc pentru Statele Unite.
În acest context, Wenfeng a subliniat că succesul DeepSeek nu a fost doar un răspuns la provocările impuse de reglementările externe, ci și o demonstrație a faptului că inovarea și abordările neconvenționale pot răsturna echilibrele existente în industrie.
Deși DeepSeek este văzut ca un concurent direct al companiilor americane, Liang Wenfeng nu se limitează doar la a se înfrunta cu giganții tehnologici. El subliniază adesea importanța colaborării în dezvoltarea tehnologiilor de inteligență artificială, mai degrabă decât a unei competiții intense, așa cum se întâmplă între Statele Unite și China. Wenfeng consideră că o colaborare între marile economii ale lumii ar putea sprijini progresul global al AI într-un mod mai sustenabil. Totuși, în contextul geopolitic actual, realizarea acestui ideal rămâne o provocare majoră.
Cine este Sam Altman, părintele ChatGPT
Sam Altman, cofondatorul OpenAI și creatorul ChatGPT, este un nume care a captat atenția lumii întregi, atât în mediul tehnologic, cât și în cel al afacerilor, datorită contribuției sale la dezvoltarea inteligenței artificiale. Altman a devenit un lider recunoscut în domeniul tehnologic global, dar și un personaj care, recent, a fost în centrul unui scandal major în industria inteligenței artificiale.
Sam Altman s-a născut în 1985 în Chicago și a crescut în Statele Unite, având un interes timpuriu pentru tehnologie și inovație. După ce a absolvit Universitatea Stanford, unde a studiat informatica, a fost atras de posibilitățile nelimitate pe care tehnologia le oferă. În 2005, Altman a fondat Loopt, o aplicație de localizare a utilizatorilor, care mai târziu a fost achiziționată de Green Dot Corporation.
Cu toate acestea, adevărata sa carieră în lumea tehnologiei a început atunci când s-a alăturat Y Combinator, unul dintre cele mai renumite acceleratoare de startup-uri din lume, în 2014. La Y Combinator, Altman a contribuit la dezvoltarea și succesul multor startup-uri inovatoare, ajutându-le să scaleze și să obțină finanțări importante.
În 2015, Sam Altman a făcut un pas semnificativ în cariera sa, devenind unul dintre cofondatorii OpenAI, alături de Elon Musk și alți antreprenori și cercetători din Silicon Valley. OpenAI a fost creat pentru a dezvolta inteligență artificială într-un mod care să fie benefic pentru întreaga umanitate. Scopul inițial al companiei a fost să creeze tehnologii AI avansate care să contribuie la progresul științific, dar care să fie și etice și să protejeze interesele globale.
Sub conducerea sa, OpenAI a făcut progrese semnificative în domeniul inteligenței artificiale, iar realizarea cea mai notabilă a fost dezvoltarea ChatGPT, un model de limbaj avansat care a captat imaginația lumii. ChatGPT este capabil să genereze texte coerente și relevante pe baza unor întrebări și comenzi, oferind soluții inovative într-o varietate de domenii, de la educație și afaceri, la divertisment și știință.
În noiembrie 2023, Sam Altman a fost surprinzător concediat de către conducerea OpenAI, fapt care a șocat întreaga industrie. Decizia de a-l demite a fost însoțită de controverse și speculații, iar mulți din interiorul și exteriorul companiei s-au întrebat de ce o astfel de mișcare drastică a fost luată. În ciuda acestui episod tensionat, Altman s-a întors la OpenAI la scurt timp după concedierea sa, în urma unui val de susținere din partea angajaților și a comunității de tehnologie.
Prin OpenAI și realizările sale, el a ajutat la deschiderea unei noi ere în dezvoltarea inteligenței artificiale. ChatGPT și alte inovații ale OpenAI sunt doar începutul, iar impactul pe termen lung al muncii sale va continua să fie resimțit pe măsură ce tehnologia avansează.
Cine este Jensen Huang, CEO-ul Nvidia
Jensen Huang, fondatorul și CEO-ul Nvidia, a devenit important în lumea tehnologică globală datorită viziunii sale inovatoare și conducerii sale remarcabile. Deși nu este un antreprenor „tipic” din Silicon Valley, succesul său cu Nvidia, compania care a revoluționat industria prin dezvoltarea unor cipuri esențiale pentru jocurile video, mașinile autonome și, mai recent, inteligența artificială (A.I.), l-a propulsat în topul celor mai influente figuri din tehnologie.
Născut în Taiwan, Huang s-a mutat cu familia în Statele Unite când avea doar 9 ani. A studiat inginerie la Universitatea de Stat Oregon și la Universitatea Stanford, iar la vârsta de 30 de ani a pus bazele companiei Nvidia împreună cu doi colegi, Curtis Priem și Chris Malachowsky. Primele investiții au venit din partea Sequoia Capital, un nume mare din Silicon Valley, iar în 1999 Nvidia a lansat prima sa unitate de procesare grafică (GPU), un produs care avea să devină revoluționar pentru industria tehnologică.
Deși la început Nvidia era concentrată pe dezvoltarea plăcilor grafice pentru jocurile video, Huang și echipa sa au avut viziunea de a extinde aplicațiile tehnologiei lor și către alte domenii. În 2006, Nvidia a lansat platforma CUDA, care le permitea dezvoltatorilor de software să utilizeze cipurile companiei pentru o gamă largă de aplicații, inclusiv pentru calculul de înaltă performanță.
Cel mai mare succes al lui Huang a venit când Nvidia a realizat potențialul masiv al tehnologiei de inteligență artificială. La începuturile A.I., mai ales în domeniul cercetării academice, Huang a identificat o oportunitate uriașă. A început să dezvolte cipuri care erau perfect adaptate nevoilor calculului complex necesar pentru modelele de inteligență artificială. Aceasta a fost o decizie care avea să plătească pe termen lung.
De la lansarea ChatGPT și explozia interesului față de inteligența artificială, Nvidia a devenit o companie esențială pentru dezvoltarea tehnologiei A.I. Astăzi, Nvidia controlează peste 80% din piața unităților de procesare grafică (GPU), elemente fundamentale pentru algoritmii de A.I. Acest succes a contribuit la o creștere spectaculoasă a valorii de piață a companiei, iar în mai 2023, Nvidia a devenit a treia cea mai valoroasă companie din lume, depășind pragul de 2 trilioane de dolari.
Stilul de conducere al lui Jensen Huang este departe de a fi unul convențional. Spre exemplu, în timpul pandemiei de COVID-19, când Nvidia a fost nevoită să-și mute prezentările de produse online, Huang a făcut-o într-un mod inedit: filmându-se în propria bucătărie, pregătind cuptorul pentru a scoate un cip uriaș. Acest gest a fost doar un exemplu al „showmanship”-ului care l-a consacrat și care l-a făcut atât de iubit de fani și admiratori din întreaga lume. De altfel, Huang este cunoscut pentru stilul său vestimentar relaxat, de obicei purtând o geacă de motociclist din piele la evenimentele oficiale.
În ciuda succesului imens, Huang se distinge printr-un comportament care, uneori, poate părea controversat. De exemplu, în timp ce recomandă tinerilor să înfrunte „durerea și suferința” pentru a-și construi caracterul, Huang a atras și critici, mulți considerând că sfaturile sale nu sunt neapărat cele mai potrivite pentru tineretul din zilele noastre. De asemenea, unii observatori îl compară cu Elon Musk, cunoscut pentru declarațiile sale provocatoare. Totuși, aceste afirmații nu au făcut decât să amplifice faima și influența lui Huang.
Jensen Huang este o adevărată legendă în Taiwan, țara sa natală, care este lider mondial în producția de cipuri. La fiecare vizită a sa în Taipei, acesta este întâmpinat ca o vedetă rock, mii de fani așteptând ore în șir pentru a obține un selfie cu el. Huang se bucură de un respect deosebit, iar popularitatea sa a crescut considerabil pe măsură ce Nvidia a devenit un jucător global esențial în domeniul tehnologiei A.I.
Pe lângă succesul în Taiwan, Huang este un personaj cunoscut și respectat la nivel global, având o avere estimată de 78,8 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.
În ultima perioadă, Huang a continuat să împingă limitele inovației. De curând, Nvidia a anunțat că lucrează la dezvoltarea unei platforme pentru construirea de roboți umanoizi, care ar include funcții de inteligență artificială generativă. Aceasta ar putea reprezenta următoarea mare frontieră pentru Nvidia, care, sub conducerea lui Huang, nu pare să își piardă ritmul. Foarte probabil, compania va continua să stabilească noi standarde în industria tehnologică.
Jensen Huang este fără îndoială una dintre cele mai importante figuri din tehnologie în momentul de față.
CITEȘTE ȘI: Ce spune un specialist în securitate cibernetică despre fenomenul DeepSeek
Ne puteți urmări și pe Canalul WhatsApp – Revista CARIERE
foto: ID 137795292 | Ai © Thekaikoro | Dreamstime.com