“Pentru că ceea ce fac a pornit de la un business pe care mi-l doream. Pentru că lucrurile se fac de plăcere”. Povestea antreprenorului român care creează experiențe aromate

Proiectul care i-a adus cea mai mare notorietate este lanțul de cafenele 5 To Go. Dar în acest articol nu vom vorbi despre cum a reuşit în afaceri, ci vom afla mai multe despre omul Radu Savopol, precum şi despre experienţele care l-au transformat în ceea ce este astăzi. Pentru că se află mult mai multe în spatele unui lanţ de cafenele în care toate produsele costă 5 lei.

Stă în fața mea şi, din când în când, aruncă o privire caldă spre peretele unde se află un tablou cu bunicul său. Pictura tronează la Dialog Social Bar – o nouă idee de business, aflată în inima târgului bucureștean, care este o combinație între o cafenea, bar și coworking space.
Radu Savopol tocmai a venit de la o „întâlnire a francizaților“, după cum îi place să spună. Și-a luat notițe, dar nu pe același carnețel în care și-a trasat, mai demult, reperele 5 To Go, afacerea care l-a propulsat în atenţia multora. „Repere mult mai bine conturate după ce am avut o întâlnire, cu un prieten care oarecum a fost mentorul meu în businessul acesta. Da, le mai am acolo, mai notez încă planuri în acel carnețel. Dar esența a rămas acolo”.

Vă uitați tot timpul la tabloul cu bunicul dumneavoastră. V-a influențat mult?

Da. Bunicul a fost și este sufletul tuturor proiectelor. Și chiar a fost așa – un înger păzitor. Inspirație pentru atunci când, în urmă cu aproape 15 ani, am deschis un pub în Sinaia. Și pentru tot ce a mai urmat. Bunicul a fost o emblemă pentru familia noastră. A fost o poveste pentru București: era pictor, marinar și toată familia noastră a fost influențată de personalitatea lui. Vedeți dv., eu provin dintr-o familie de artiști și sunt designer de meserie. Avem așa, un alt spirit. Poate și din cauza asta facem lucrurile un pic mai altfel, mai artistic. Businessul e business, dar trebuie să fie și o parte care să fie mai altfel.

Adică vă referiți la o parte din suflet?

Și o parte din suflet. Se vede și-n design, și-n concept, și-n lucrurile pe care le facem. De exemplu, paharelor le-am dat suflet! Au personaje pe ele, pe unul din ele e miss Latte, pe celălalt e mister Expresso. Urmează în curând Mister Big, pe un pahar mai mare. E o zonă de pop art, pe care o folosim în grafica paharelor. Oamenii se fotografiază cu ele își fac momente din viață în jurul lor. În plus, implicăm „locurile noastre” în tot felul de acțiuni.
La 5 To Go am avut și Noaptea Galeriilor, spre exemplu. Adică, chiar da­că vindem cafea și avem business de HoReCa, ne asociem cu partea artistică. Se întâmplă lucruri frumoase. Acum ni s-a propus proiectul pe fonduri europene Diaspora, care încearcă să aducă oameni în țară, tineri, potriviți pentru a se implica în businessuri. Succesul n-o să fie de 100%, dar dacă 20-30% din business-uri rezistă după primii doi ani, e mare lucru. E un brand destul de iubit. Când deschidem o locație într-o zonă nouă, oamenii se bucură că am deschis acolo.

Ce înseamnă această întâlnire a francizaților de la care veniți?

Fiind un business care ne-a dezvoltat în sistem de franciză, încă din primul an, decembrie 2015, s-a stabilit întâlnirea anuală. Atunci eram 4-5 francizați, acum suntem undeva la 40. 5 To Go a devenit un business interesant și unul dintre cele mai mari businessuri de franciză din România. E o întâlnire în care se face o analiză anuală cu ce a fost bine la, ce a fost rău. Multe lucruri ce reprezintă viziunea pe perioada următoare medie și lungă. Nu e și n-a fost simplu. Dar atunci când îmbini businessul cu plăcerea este altceva. Pentru că ceea ce fac a pornit de la un business pe care mi-l doream. Pentru că lucrurile se fac de plăcere, dar e normal că le facem și pentru a ne dezvolta.

Ce sfat i-ați da acum unui tânăr care-și doreste să facă o asemenea franciză? Un tânăr care poate nu are bani, dar dorește să aibă o afacere.

Da, banii în business-ul nostru sunt importanți, deoarece, ca în orice business se pornește cu bani, dar avem exemple în cadrul francizaților care au reușit să deschidă locații – oameni tineri de 19, 20, 21 de ani – şi nu aveau la acea vreme întreaga sumă necesară, dar au apelat fie la părinți, fie la bănci sau la prieteni și au reușit.

Deci practic nu prea s-a schimbat nimic, adică tinerii tot apelează la părinți?

Da, apelează. Eu am câteva exemple pe care le dau mereu când merg la diverse conferințe sau chiar în cercurile de prieteni. De exemplu, Matei avea 19 ani pe vremea când a cumpărat franciza 5 To Go și acum e un antreprenor foarte bine văzut. Și își mai dorește încă o franciză! Face a doua facultate, deci chiar s-a schimbat cu totul. Dacă l-ați fi văzut la 19 ani, în vara lui 2015, când a venit cu mama lui de mână… Acum, e cu totul și cu totul alt om. Pentru că înseamnă responsabilitate, înseamnă atribuții, să te scoli dimineața, înseamnă să ai doi trei angajați, să dai salarii, să plătești dări la stat, să-ți faci businessul să meargă. Asta e foarte foarte important. Și pentru el a contat. Mai am un exemplu: Alina de la Ploiești, care și-a lăsat jobul din industria petrolieră și a reușit să-și deschidă un 5 To Go în Ploiești. La fel, a apelat la sistemul bancar, pentru că nu avea toți banii. Și-a schimbat viața, are familie, are copil. Probabil că antreprenoriatul – cu toate că se spune că înseamnă multă muncă, stres – reprezintă și faptul că ești pe picioarele tale. Îți conferă și o siguranță. Iar poate că acest lucru vine şi din faptul că s-au integrat într-un sistem de franciză, au în spate o echipă care lucrează pe întreg grupul de francize.

Care e prima amintire despre cafea pe care o aveți?

Amintirea cu cafea e legată de bunica din partea mamei. Beam cafea cu ea, făcea cafea la ibric și cu lapte. M-a marcat chestia asta, pentru că de-a lungul timpului niciodată nu am băut acasă altă cafea decât la ibric. Și astăzi beau tot la ibric. Adică dimineața prima cafea e la ibric. Și se miră multă lume de chestia asta. Și pe viitor este unul dintre proiecte, pentru că vom începe să vindem și cafea pentru acasă, chiar unul din proiecte e axat pe cafeaua pentru acasă la ibric! Un proiect în care cred. Mulți devin sofisticați, apelează la tot felul de aparatură, e normal să te upgradezi, să bei o cafea mai bună, da eu cred că clasicul niciodată n-o să se demodeze.

Cât la sută din dumneavoastră este designer și cât la sută este manager?

Acum, cred că 50-50. Poate când am început businessul ăsta eram mai mult designer. Designul și partea de amenanjări au contat foarte mult în dezvoltarea businessului, pentru că am reușit și din 5 metri pătrați să creez o cafenea în care să intre doi oameni. Dar acum sunt jumate-jumate.

E nevoie de o poveste dincolo de rețetă? Cât contează oamenii într-o asemenea rețetă?

Mult, mult, foarte mult. Pentru că, ok, conceptul este bun, ambalajul este bun, cafeaua e bună, designul e bun, dar… Dacă nu ai oamenii care să facă, să vorbească despre produsul tău și să se zbată pentru el, nu faci nimic. Pentru că putem să dăm numeroase exemple de spații comerciale, de cafenele, de restaurante, care erau superbe, dar managementul și oamenii care erau acolo și angajații au pus pe butuci businessul. Contează foarte mult oamenii. Ei sunt un fel de ambasadori ai tăi. Și dacă nu știu să transmită mesajul, implicit tot lanțul e afectat. Acesta este sistemul de franciză în orice țară.

S-a întâmplat să nu meargă business-ul în unele locuri? Și care a fost explicația?

Da. Am identificat anumite hibe, dar nu pot să spun că există un șablon. Contează mult cât de facil este să ajungi la spațiul respectiv. În România e un aspect de care trebuie să ții cont. Dacă nu e trotuar, e mizerie, e noroi, mașinile trec cu 100 km la oră și atunci când îți iei cafeaua și ieși pe ușă să o bei și să fumezi o țigară până te întorci la birou sau la școală, te-ai trezit negru. E normal să fie lucruri pe care nu ai cum să le anticipezi. Am deschis în Popești Leordeni – stă lumea la coadă. Am deschis în Militari – unde nu m-așteptam să nu meargă – și scârțâie. După cum spuneam, nu există un șablon.

Intri în asemenea afaceri, sau în afaceri în general, ca într-o luptă?

Cum zic cărțile, ca într-o căsnicie. Exagerez. Nu, e oarecum ca o școală. Intri. Mulţi nu sunt oameni inițiați. Sunt adeptul sistemului de învățare la locul de muncă. Prefer un om cu bun simț, prefer un om care să știe să zâmbească, care să dialogheze cu clientul, care să-l facă să râdă, să-l mai și întrebe câte ceva. Întrucât cafea, sau cremă de lapte, în două-trei săptămâni 100% îl învăț să facă. Omul degeaba știe să facă o cafea și să facă niște desene în cafea, dacă nu știe să discute cu tine. Să te facă să zâmbești!
Prefer să caut oameni care sunt mai așezați, care au familie, care au copii, chiar dacă sunt tineri, dar să aibă familie. De ce? Deoarece sunt mult mai constanți. Nu schimbă atât de repede locul de muncă. De exemplu, în prima locație în Lahovari, pe care am deschis-o în ianuarie 2015, este același angajat și acum! Gabi e și acum acolo, a fost înainte instalator, electrician, deci n-avea nicio treabă cu cafeaua și acum face o cafea perfectă.
Normal că sunt perioade când am angaja pe oricine – atât de greu e, mai ales vara. Vara e foarte greu.

Cât de important e cartierul într-o asemenea afacere? E cum vedem în filme – cartierul italian din New York, unde toți sunt prieteni, spre exemplu?

Eu sunt născut în București. În Rahova. Am copilărit o parte în Fundeni, Colentina și după aceea am stat în zona centrală, în Piața Victoriei. Cunosc un pic Bucureștiul. Mi-a plăcut întotdeauna să studiez. Și e o provocare pentru mine faptul că am putut să deschid 50 de locații în București. Dar contează cartierul, într-adevăr. Sunt adeptul cartierelor, dar trebuie mai mare atenție. Plus că am să încerc un proiect un pic diferit pentru a accesa și alte cartiere. Mă gândesc ca în zonele unde omul nu-și permite să dea zilnic 5 lei, să fac un business bun pe cafea și altfel, dar încă e proiect. E secret, nu divulgăm. Mie-mi place de multe ori să mă duc dimineața în locații, și nu stau în locații, stau în stradă și mai împart flyere, mai vorbesc cu oamenii.

Există oameni care pleacă din corporații ca să se facă proprietari de cafenea. De ce credeți că se întâmplă acest lucru?

Am astfel de exemple și cele mai multe sunt pozitive. Oamenii care au venit din antreprenoriat către noi s-au acomodat. Dar există și cazuri, am avut și noi unul, când omul a venit din multinațională, n-a rezistat în antreprenoriat și se întoarce în multinațională. Deci sunt oameni și oameni. Știți cum e: clientul nostru, stăpânul nostru. Poate nu toți suportă toanele clienților, nu toți sunt buni negustori. Negustorul e negustor, trebuie să știi să-ți vinzi marfa, asta contează foarte mult. Contează cum zâmbești, contează cum ești. Contează cum te îmbraci. Contează cum arăți. Cum îl privești în ochi pe client. Să nu fii superior, să nu te plângi, trebuie să ai o poziție foarte curată față de client. Dacă clientul te simte că ceva e în neregulă cu tine nu vrea să se încarce nici cu problemele tale, nici cu aroganța ta, cu nimic! Adică trebuie să fii la nivelul clienului. Eu am și experiență: lucrez în bar din ’94-’95, printre primele baruri care s-au deschis în România era pe Calea Victoriei.

E momentul să vă întreb despre primul business când erați în clasa a IX–a și vindeați șireturi colorate. cum era? Strângeați ceva?

Da, strângeam. În târgul din Colentina! Cu banii pe care i-am făcut atunci țin minte că mi-am cumpărat o rachetă de tenis. Am avut un job, am lucrat într-o vară într-un chioșc cu de toate cum era la Bucur Obor. Era al unei doamne care-și făcuse butic. Am lucrat vara și mi-am cumpărat o geacă de blugi. Întotdeauna am avut satisfacții în urma muncii, dar în general am încercat să fac lucruri care să-mi facă și plăcere. Și asta a contat foarte mult. Când am deschis primul pub la Sinaia în 2001 m-am bucurat că am putut să mi-l amenajez eu cum mi-am dorit și a fost de succes. E mare lucru, și în domeniul ăsta e ideal, ca designer faci lucrurile altfel. Ești mult mai flexibil, poți să improvizezi, poți să schimbi mai ușor, e altceva.

Credeți că ne lipsește în România ceva pe domeniul HoReCa?

Cred că în zona cafelei și în industria HoReCa stăm destul de bine, încercăm să ținem pasul. Acum 10-15 ani, restaurantele erau destul de anoste, nu aveau sare și piper. Cred că asta s-a schimbat după criza din 2008-2009, oamenii au început să vadă businessurile altfel, mai întâi creezi conceptul, creezi ideea și după aceea vezi lucrurile celelate, pentru că dacă nu iei ideea și conceptul degeaba faci tu cafenea foarte frumoasă și spectaculoasă.
Și asta spun și în ceea ce mă privește, adică nu este ușor, ne lipsesc încă multe, dar recuperăm. Pe partea de design suntem destul de bine, adică locațiile noastre sunt locații frumoase, de top. Și începem să avem servicii destul de bune, dar forța de muncă e cea mai mare problemă. Se simte. Nici nu poți să crești foarte mult nivelul salarial pentru că businessul nu-ți generează atât cât să plătești un angajat. Ne dorim să plătim și cu 1.000 de euro unui angajat într-o cafenea sau într-un restaurant, dar nu ai cum, businessul nu-ți generează, în România, prețurile la mâncare sunt mici, nu sunt mari.

Credeţi în destin?

Poate uneori în viață trebuie să simți trenul și să te urci în el. Pentru că dacă nu ești în trenul respectiv, degeaba. Probabil m-am urcat în trenul care trebuia. Și a fost la momentul oportun, întrucât în anul 2015 au fost multe schimbări în sistemul fiscal, care ne-au ajutat foarte mult. În mai-iunie s-a schimbat TVA-ul de la 24% la 9%. A fost mare lucru pentru un concept în care toate produsele au preţ fix de 5 lei. Am prins o nișă în care nu existau un lanț de cafenele de mici dimensiuni, spații de până în 30 de metri, care să fie exploatate atât de bine și care să fie bine poziționate. Am încercat să ne facem o imagine, să avem un produs de calitate, servicii de calitate, personal abilitat și foarte bine calificat, care să te facă să vii zilnic după el!

Aveți un motto după care vă ghidați în viață?

Da. Am mai multe, dar există unul care îmi e foarte drag – e legat și de bunicul: „Continuă tradiția!” E puternic și mă caracterizează.

Articol preluat din numărul 243/decembrie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.