Cheia succesului în companii, “povestită” de un manager japonez
“<Otaku (IT-iștii tocilari) sunt cei care au construit Japonia!>, obișnuia să spună tatăl meu. Eram doar un copil când am auzit aceste cuvinte, dar încă îmi amintesc ziua ca și cum ar fi fost ieri. Îi spuneam fratelui meu să iasă de pe calculator și să se ducă să se joace. Tata nu a fost de acord. Până la urmă, creșteam în Osaka, Japonia, într-o cultură care pune cel mai mare preț pe tehnologie. Lecția pe care am învățat-o cel mai bine? Disciplina”, mărturisește Toshi.
Când a devenit adult și-a făcut propria companie tech, Chatwork, în 2004, încercând să respecte cultura și traditia japoneze. “Prin urmare, mi-am condus echipa cu o mentalitate destul de strictă, aproape ca cea din armată. Nu peste mult timp, mi-am dat seama că angajații nu se simțeau bine, nici fizic, nici psihic. Și lumea a început să părăsească firma! Prima mea reacție a fost să-i învinovățesc pe ceilalți de lașitate. Apoi mi-am dat seama că a fost vina mea, pentru că nu mă preocupasem prea mult de creșterea culturii organizaționale. În anul 2005, mi-am dorit o schimbare. Aveam 25 de ani și hotărâsem să plec într-o călătorie în care aveam sa cunosc 1.000 de CEO, intr-un singur an!”…
Mai multe pe risco.ro