Tichetele de masă reduc absenteismul în IMM-uri
Absenteismul neplanificat, constând în absenţe incidentale sau extinse, este o problemă în special pentru companiile mici şi mijlocii, pentru care lipsa neprevăzută a unui salariat poate pune în pericol activităţi esenţiale pentru companie. Un instrument surprinzător, dar foarte eficient, pentru a controla absenteismul neplanificat este tichetul de masă.
Cum reduc tichetele de masă absentismul?
Dacă pentru zilele de absenţă din varii motive, salariul este totuşi plătit, nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul tichetelor de masă, care se acordă doar pentru zilele lucrătoare efectuate. Valoarea unui tichet de masă în România este în prezent de 9 lei/ zi, astfel că valoarea lunară a tichetelor primite de fiecare salariat poate ajunge la 198 de lei, adică 13% din salariul mediu net (luna martie 2012) sau 30% din salariul minim. În aceste condiții, primirea acestor beneficii devine o motivaţie suplimentară pentru angajaţi de a fi prezenţi la locul de muncă, potrivit reprezentanților Edenred, companie care a inventat tichetele de masă Ticket Restaurant şi liderul mondial în servicii preplătite adresate companiilor.
Tichetele de masă sunt scutite de taxe sociale salariale şi patronale, aplicându-li-se doar cota de 16% de impozit pe venitul salarial. Astfel, tichetele de masă aduc companiilor economii de până la 35% faţă de varianta acordării unor sume echivalente în bani. În toate ţările în care există tichete de masă, acestea se bucură de diferite facilităţi fiscale, întrucât, pentru state, tichetele sunt un instrument cu eficacitate demonstrată pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii şi sănătatea angajaţilor printr-o alimentaţie mai bună.
În România, tichetele de masă există din anul 1998. Cel mai utilizat tichet de masă este Ticket Restaurant, care este folosit de peste 35.000 de companii şi 1.500.000 de salariaţi, in 50.000 de magazine şi restaurante.