Ce ai vrea să lași în urmă, din punct de vedere profesional, odată cu această primăvară?

Primăvara ne forțează, cumva blând, să ne uităm mai atent la ce e în jur și în noi. Curățăm dulapuri, aruncăm ce nu ne mai trebuie, aerisim. Dar rareori facem același lucru cu ceea ce purtăm în interiorul muncii noastre: frici, obiceiuri, frustrări mici pe care le-am normalizat.

Poate ar fi momentul potrivit să te întrebi: Ce nu-mi mai e de folos? Ce mi-a fost util o vreme, dar acum mă ține pe loc? Ce simt că e timpul să eliberez, ca să fac loc pentru altceva?

Oboseala care nu mai e firească

E normal să ai zile grele. Dar dacă toate săptămânile arată la fel? Dacă simți că tragi de tine, că reziști, că îți construiești pauzele cu vinovăție și că oricât ai face, tot e „ceva de recuperat”?

Oboseala profesională nu vine doar din muncă multă. Vine și din munca dusă în direcții care nu mai au sens. Din faptul că spui prea des „da” când voiai să zici „nu”. Din repetarea lucrurilor care nu te mai provoacă.

Dacă primăvara înseamnă reînnoire, poate că primul pas e să recunoști: sunt epuizat, dar nu doar fizic.

CITEȘTE ȘI: Pericolul burnoutului

Roluri pe care le joci doar din inerție

Uneori, ne agățăm de titluri, de poziții, de identități profesionale care nu ne mai reprezintă. Rămânem în roluri pentru că sună bine, pentru că oferă validare, pentru că așa ne cunosc ceilalți. Dar înăuntru, simțim o ruptură.

Să lași în urmă un rol nu înseamnă eșec. Înseamnă să-ți recunoști evoluția. Poate nu mai ești omul de „soluții rapide”. Poate vrei să fii omul de profunzime. Poate nu mai ești omul de echipă mare. Poate vrei liniște și lucru pe cont propriu. E ok.

Proiecte care nu mai spun nimic

Sunt proiecte care ți-au plăcut cândva. Care te-au definit. Dar acum le duci din datorie. Nu mai vezi rostul, dar e greu să spui stop. Primăvara poate fi momentul în care să închizi ceva. Să termini un proiect nu pentru că eșuează, ci pentru că și-a încheiat ciclul.

Poate merită să îți dai voie să spui: am învățat ce era de învățat, acum pot merge mai departe. Să oprești ceva înainte să te stoarcă complet e un act de maturitate, nu de renunțare.

Perfecționismul și frica de „nu e destul”

Cât din ce faci profesional e dictat de teama de greșeală? Cât e pentru că simți să demonstrezi că meriți să fii acolo? Perfecționismul e epuizant. Și, de cele mai multe ori, vine la pachet cu teama că dacă nu controlezi tot, ceva rău se va întâmpla.

Ce-ar fi să lași puțin din asta în urmă? Să încerci să te apropii de ideea că „bine” e suficient? Că uneori progresul se simte doar când îți iei presiunea de pe umeri?

Loc pentru ce vrei să crească

Să lași în urmă nu înseamnă doar să renunți. Înseamnă și să faci loc. Să lași spațiu gol, pe care nu te grăbești să-l umpli. Un spațiu în care poate apărea ceva nou: o idee, o direcție, un parteneriat, o formă de muncă mai blândă cu tine.

Ce ai vrea să crească în locul a ceea ce lași? Ce ai nevoie ca să sprijini asta, mai mult curaj, mai mult timp, mai multă liniște? Poate nu e nevoie să schimbi tot. Poate e nevoie doar să spui: nu mai duc cu mine lucrurile care mă țin pe loc.

CITEȘTE ȘI: Cum să îți construiești o carieră în jurul stilului tău de viață și nu invers

Foto: ID 318233883 © Anushi Swarnamali | Dreamstime.com