Cele trei tipuri de „empatie” – Cine le are și cine nu
Prima dintre ele, empatia cognitivă, este cea care ne ajută să înțelegem cum gândesc ceilalți; le putem înțelege punctul de vedere. Este utilă pentru negociatori, reprezentanți de vânzări și cei care trebuie să dezbată anumite teme. Pe de altă parte, cei ce posedă puternice abilități de empatie cognitivă pot manifesta carențe de compasiune – îți înțeleg punctul de vedere, dar nu-mi pasă. Psihologii vorbesc de „Triada neagră” – narcisiștii, indivizii machiavelici și sociopații, care pot fi foarte iscusiți în argumentări, dar au inima de gheață (de exemplu Dick Cheney).
Următorul tip de empatie este cel emoțional, cel care îi permite unui individ să simtă el însuși sentimentele interlocutorului. Aceasta creează o legatură și mai mult ca sigur că implică o funcție a sistemul nervos care activează în noi ceea ce vedem în alții. Acest lucru ne permite să simțim împreună cu cealaltă persoană, dar nu neapărat să manifestăm compasiune.
Compasiunea apare atunci când discutăm de interes empatic, a treia varietate de empatie. Interesul empatic reprezintă nu doar înțelegerea și trăirea sentimentelor pe care cineva le manifestă la un moment dat, ci și dorința de a ajuta acea persoană dacă simțim că ea necesită asta. Un studiu al acestui tip de empatie la copiii de șapte ani a arătat că cei care prezentau cel mai scăzut interes când își vedeau mama supărată erau cei care în următoarele două decenii, cel mai probabil, urmau să aibă cazier.
Toate cele trei tipuri ar trebui să se regăsească în candidatul lui Obama.
Poate aceasta fi o indicație că acel candidat va fi probabil o femeie? Posibil. Datele arată că femeile sunt mai empatice decât bărbații, cu precădere în cazul empatiei emoționale. Pe de altă parte, Ruth Jacobs, care oferă training-uri pentru oficialii companiilor dornice să le dezvolte abilitățile de lider angajaților săi, cum ar fi empatia, a descoperit că din primii 10% cei mai buni angajați în funcție de rezultate de afaceri, empatia bărbaților este la fel de dezvoltată ca cea a femeilor.
Empatia poate fi dezvoltată măcar parțial. Psihologul Paul Ekman a creat un instrument online care permite oricărui utilizator să-și testeze abilitățile de a citi emoțiile cuiva doar privindu-i expresia. Astfel putem învăța să detectăm foarte rapid anumite ticuri faciale care dezvăluie sentimentele unei alte persoane – o modalitate de a simți dacă el sau ea minte, neagă că ceva îl/o deranjează sau că e atras(ă) de cineva, în ciuda protestelor că nu e așa.
Apoi există acele studii asupra „văzului minții” (mindsight) lansate de Dr. Daniel Siegel, psiholog pediatru la UCLA, care sugerează că acestea sunt abilități umane esențiale pe care ar trebui să le predăm copiilor noștri. Din moment ce empatia este fundamentul compasiunii și al grijii, merită ea păstrată doar pentru judecătorii Curții Supreme?
Daniel Goleman – invitat Extreme Training
Daniel Goleman vine în Romania pe 25 septembrie 2013. Detalii complete despre evenimentul de business al anului, „Leadership-Puterea Inteligenței Emoționale”, găsiți aici