O româncă este printre cei 20 de tineri leaderi din lume care vor participa la programul Eisenhower Fellowships
Eisenhower Fellowships reuneşte leaderi din toate colţurile lumii pentru a pune în valoare capacităţile profesionale, facilitându-le stabilirea de contacte valoroase. Aceştia selectează în fiecare an între 20 şi 25 de tineri leaderi din întreaga lume cărora le oferă oportunitatea de a participa într-un program intensiv în Statele Unite ale Americii. Programul, care constă în întâlniri la nivel înalt, este personalizat pentru fiecare dintre cei selectaţi şi are drept scop lărgirea orizonturilor tinerilor leaderi prin crearea de contacte atât între ei, cât şi cu leaderi din Statele Unite.
Printre românii care au primit în decursul anilor titlul de Eisenhower Fellows se numără Monica Macovei (Membru al Parlamentului European), Irina Anghel (Secretar General South Eastern European Private Equity and Venture Capital Association), Dan Pascariu (Preşedinte al Consiliului de Supraveghere UniCredit Ţiriac Bank) şi Cosmin Alexandru (Managing Partner B&P Brandivia).
Rezolvarea sustenabilă a problemelor sociale, printre obiectivele tinerei
Roxana Damaschin-Ţecu este Enterprise Development Director pentru Europa Centrală şi de Est în cadrul NESsT, susţinând în această funcţie dezvoltarea de întreprinderi sociale în România, Ungaria, Cehia, Slovacia şi Croaţia. “Obiectivele mele în cadrul acestui program sunt strâns legate de planul strategic NESsT – rezolvarea sustenabilă a problemelor sociale prin intermediul înterprinderilor sociale”, a declarat beneficiara titlului de Eisenhower Fellow, subliniind că această oportnitate de excepţie îi va influenţa în mod radical dezvoltarea profesională şi personală. “Dorim să aflăm de la experţii din domeniul întreprinderilor sociale informaţii legate de măsurarea şi extinderea impactului social, de mixul de instrumente financiare la dispoziţia întreprinderilor sociale, de politicile din domeniu – şi toate acestea pentru a introduce soluţii adaptate nevoilor specifice fiecărei întreprinderi sociale din portofoliul nostru divers”.
Timp de două luni tânăra va studia mecanismele de funcţionare a întreprinderilor sociale din SUA
În timpul celor două luni ale programului oferit de Eisenhower Fellowships, Roxana Damaschin-Ţecu va beneficia de posibilitatea de a stabili întâlniri cu alţi profesionişti din domeniu, cu profesori universitari de la cele mai importante universităţi americane, donatori şi investitori, cu leaderi de întreprinderi sociale şi cu decidenţi în domeniul politicilor publice, pentru a studia mecanismele de funcţionare a întreprinderilor sociale în Statele Unite, precum şi cadrul legislativ în care acestea funcţionează.
„Avem convingerea că întreprinderile sociale vor juca un rol crucial în reinventarea economiei, prin capacitatea de a crea locuri de muncă acolo unde este mai mare nevoie de ele şi prin rezolvarea pe termen lung a celor mai urgente probleme sociale. În acest context, dorim să subliniem impactul pe care îl va avea obţinerea titlului de Eisenhower Fellow de către un specialist din acest domeniu”, spun reprezentanţii Fundaţiei NESsT.
La revenirea în ţară, Roxana îşi propune să pună în practică expertiza şi ideile noi acumulate, pentru dezvoltarea domeniului atât de necesar al întreprinderilor sociale.
Organizaţia are 15 ani de exprienţă în domeniul susţinerii dezvoltării întreprinderilor sociale
NESsT este o organizaţie non-guvernamentală internaţională cu 15 ani de experienţă în domeniul susţinerii dezvoltării întreprinderilor sociale. În prezent, NESsT activează în cinci ţări din Europa Centrală şi de Est (România, Ungaria, Cehia, Slovacia şi Croaţia) şi cinci ţări din America Latină (Argentina, Brazilia, Chile, Ecuador şi Peru), susţinând financiar şi prin mentorat dezvoltarea a zeci de întreprinderi sociale de impact, ce rezolvă sustenabil probleme sociale dintre cele mai diverse.