16 noiembrie 2014. Moartea comunismului și începutul leadershipului politic

Radu Furnică este președintele Leadership Development Solutions și unul dintre cei mai cunoscuți headhunteri din România. A recrutat, de-a lungul vieții, peste 600 de manageri de top. Astăzi, a vorbit în exclusivitate pentru CARIERE despre cea mai mare schimbare din politică din ultimii 25 de ani.

Cum apreciaţi schimbarea de leadership politic petrecută în luna noiembrie?

Ziua de 16.11.2014 este o dată de o importanță crucială, atât în propria existenţă, dar – sunt convins – şi în istoria poporului nostru, în general. Pentru mine, este ziua în care am reînceput să cred în posibilitatea existenţei unui viitor mai bun pentru noi, ca popor şi cultură naţională; este ziua în care am reînceput să simt că sunt mândru să fiu român.

Cred că reprezintă momentul atât de mult aşteptat de mulţi dintre noi, în care a început să moară sistemul comunist şi începe să renască adevăratul spirit românesc. Am mai crezut o dată că acest moment a venit, în decembrie '89, dar comportamentul unei majorităţi a poporului nostru din ultimii 25 de ani m-a făcut să înţeleg că – de fapt – nu a fost aşa. De-abia acum, după 25 de ani, acest lucru devine de necontestat, datorită comportamentului de-a dreptul sublim al tinerei generaţii din timpul alegerilor de duminică. Ei au înclinat balanţa către bine.

Nu cred, deocamdată, că putem vorbi despre leadership politic în România. Ceea ce am avut noi în ultimii 25 de ani nu a fost leadership, ci doar o conducere politică improvizată, haotică şi ipocrită.
Mottoul companiei mele este un citat din Lady Thatcher: „Being a leader is like being a Lady: if you have to tell people you are one, you probably are not." De aceea, eu cred foarte mult în leadershipul confirmat, bazat pe rezultate recunoscute de comunitate. Pe de altă parte însă, ceea ce s-a petrecut duminică a fost mai mult o negare a imposturii şi a minciunii, ca forme arogante, impertinente şi iresponsabile de comportament politic, un semnal clar de: Ne-am săturat!!!”

Marea realizare a acestui moment este faptul că poate reprezenta începutul unui nou tip de comportament, care ar putea să se dovedească a fi 'leadership politic', dacă ceea ce va face domnul Iohannis în timpul mandatului său va fi benefic pentru ţară, în sensul că îi va reorienta direcţia de dezvoltare către o evoluţie sustenabilă, care să crească bunăstarea majorităţii cetăţenilor ei.

Profilul preşedintelui ales se potriveşte cu funcţia dobândită?

Nu îl cunosc pe domnul Iohannis destul, ca să pot emite o părere semnificativă, bine fundamentată. Bazându-mă însă pe puţinul pe care îl ştiu şi pe înţelegerea profilului acestei funcţii, ceea ce văd îmi place foarte mult şi pot spune că începtul este unul foarte bun. Dacă ne este permis să facem doar o schiţă a profilului domnului Iohannis, eu îl consider un om serios, responsabil şi integru, adică exact opusul contracandidatului său. Aceste trăsături de caracter ar fi trebuit dintotdeauna să fie „scheletul“ acestei imense responsabilităţi, dar, pînă acum, populaţia fie nu a gândit aşa, fie nu a avut candidaţi cu un astfel de profil pe care să îi poată aleage.

Este funcţia de Preşedinte cel mai greu job din România?

Fără îndoială, dacă această funcţie este înţeleasă corect. Dacă ea înseamnă responsabilitatea de a orienta, de a îndrepta ţara către un scop demn de urmat, care să aducă prosperitate majorităţii populaţiei, atunci această funcţie este, cu adevărat, cel mai greu job din această ţară. Importanța maximă, extraordinară pe care un astfel de scop o are pentru viitorul acestui popor dă o parte din greutatea rolului.

Gradul deosebit de dificultate este dat însă de alte dimensiuni: să nu uităm că o bună parte din populaţie a votat pentru contracandidatul domnului Iohannis, adică a votat pentru a putea continua un fel de viaţă bazat pe furt, lene, minciună, corupţie şi toate celelalte 'bunătăţi' pe care 'moştenitorii' şi continuatorii Partidului Comunist Român deghizaţi în democraţi le au de oferit.

Nu ne putem aştepta de la această funcţie la capacităţi magice: Preşedintele ţării trebuie să ne arate direcţia în care să ne îndreptăm, dar munca noi trebuie să o facem. Dacă 47% dintre alegători așteaptă să primească de la stat, sunt leneşi, îndărătnici şi iresponsabili (acceptând să trăiască din bani pe care un guvern iresponsabil îi împrumută de la bănci, îndatorând generaţiile viitoare), atunci şi dificultatea funcţiei de Preşedinte al ţării creşte exponenţial. Mai ales când o majoritate semnificativă din clasa politică, de la stanga la dreapta, este formată din oamenii pe care îi vedem în fiecare zi la televizor.

Consideraţi că învestirea domnului Klaus Iohannis va antrena după sine şi alte schimbări în plan administrativ şi economic?

Nu cred că are de ales, dacă îşi doreşte să aibă succes în acest rol. Dar între dorinţă şi putinţă este cale lungă, mai ales când „uneltele“ care îi stau la dispoziţie sunt de o calitate atât de proastă (mă refer la partea coruptă din clasa politică şi la acea parte din populaţie care are mentalitatea descrisă mai sus).

Aştept cu mare interes să văd ce fel de sfătuitori îşi va alege domnul Iohannis, pentru că orice schimbare va putea fi făcută doar dacă se va înconjura cu sfătuitori competenţi, care să aibă calităţile necesare unui astfel de rol.

Dar eu cred că este şi mai important să subliniem aici faptul că nu ar trebui să ne aşteptăm numai de la domnia sa să schimbe lucrurile: şi noi, populaţia, trebuie să contribuim. Sper că tinerii care au scris acea declaraţie de la Cluj să nu se oprească. Să formeze partide politice noi, să strige şi să se zbată, să folosească inerţia pozitivă a acestui moment. Numai astfel schimbarea va putea fi realizată. Dacă ne vom întoarce la „metehnele“ noastre şi-l vom lăsa singur, contribuţia domnului Iohannis nu va putea să fie decât una limitată, cu mult sub potenţialul domniei sale.

Vedeţi posibil ca apetitul investitorilor din zona germanofonă să crească pentru România? O să vedem mai multe locuri de muncă create pentru români?

Desigur. Dar – iarăşi – nu trebuie să „ne culcăm pe o ureche“, cum se zice. Trebuie să fim realişti şi pragmatici: alegerea domnului Iohannis este un excelent prim pas, dar nu mai mult de-atât. Pentru ca investitorii să vină, ne vor trebui mult mai multe lucruri. Unul, foarte important, este un guvern compus din oameni competenţi şi credibili, nu din personajele de-a dreptul jalnice pe care le vedem acum „cocoţate“ pe scaunele ministeriale.

Pe lângă un guvern credibil, ne mai trebuie o strategie de dezvoltare credibilă şi stabilă, împărtăşită şi agreată de majoritatea partidelor politice care ar trebui să se angajeze să o respecte pe o perioadă lungă de timp, indiferent care dintre ele se întâmplă „să fie la putere“, cum se zice. (Ce expresie golită de înţeles, nu credeţi?!)

La acestea s-ar adăuga un set de politici economice bine fundamentate şi clar orientate către atragerea investiţiilor străine. Dacă mai continuăm să credem propaganda securiştilor deghizaţi în „experţi“, care preaslăvesc aşa-zisul „capital autohton“, vom continua să ne merităm soarta.

În ceea ce priveşte locurile de muncă, problema este mult mai simplă decât pare: dacă vom avea lucrurile menţionate mai sus, atunci locurile de muncă se vor înmulţi exponenţial, ca o consecinţă directă a unui astfel mod competent de formulare a politicii economice a ţării. Fără investiţii străine însă, de unde să vină locurile de muncă? (Apropo de locurile de muncă: ne-ar ajuta enorm dacă am avea un minister al muncii, cu adevărat, nu unul al lenei, cum avem acum…).

Cărora dintre resursele intangibile ar trebui să li se acorde importanță pentru o dezvoltare economică sustenabilă?

În primul şi primul rând, învăţământului. De departe, pot spune. Una dintre marile catastrofe ale prezentului regim este că a făcut tot ce a putut să distrugă tot ce s-a schimbat în bine în învăţământul românesc înainte de sosirea lor „la putere“. Nici acele schimbări nu erau suficiente, după părerea mea, dar regresul produs de guvernul actual a adus învăţământul românesc la poziţia cea mai de jos pe care a ocupat-o vreodată. Avem noi nevoie de 296 de universităţi?!

Decredibilizarea învăţămîntului rămâne una dintre cele mai dezastruoase eşecuri ale sistemului politic românesc din ultimii 25 de ani. Profesorii ar trebui să fie plătiţi de zece ori mai bine, în termeni absoluţi, şi măcar de două ori mai bine decât armata sau poliţia, în termeni relativi.

Ce modalităţi de revitalizare şi încurajare a antreprenoriatului întrevedeţi?

Sincer? Niciuna, în acest moment. Cred că antreprenoriatul nu are nevoie să fie revitalizat, pentru că se va revitaliza singur, de îndată de condiţiile necesare vor fi create. Şi nici de încurajare nu are nevoie, dacă este antreprenoriat real.

Dacă are nevoie de ceva, atunci antreprenoriatul român are nevoie de un set de politici economice permisive şi prietenoase (dacă nu încurajatoare) cu iniţiativa privată, inclusiv de un sistem eficient de administrare economică şi foarte mult simplificat (inclusiv cu privire la fiscalitate, dar nu numai).

Birocraţia administraţiei româneşti are binemeritata reputaţie de a selecta şi angaja cei mai corupţi, incompetenţi şi răuvoitori dintre cetăţenii acestei ţări.

Deci (fără glumă), soluţia logică ar fi aceea de a concedia în masă toate aceste „lipitori“ împreună cu cei care îi protejează şi conduc (din umbră, mai nou) clasa politică din România. Nu cred că avem „sângele“ de a lua astfel de decizii şi, mai important, nu cred că avem nici voinţa de a le implementa. Concluzia?! Antreprenoriatul român este, de fapt, înăbuşit, oprimat de incompetenţa şi nesimţirea sistemului. Dorim să înceteze această oprimare, bine: vom avea un antreprenoriat înfloritor. Nu dorim să o încetăm?! Atunci, antreprenoriatul va rămâne acolo unde este acum sau va coborî şi mai jos.

Trebuie să înţelegem odată, că NU există înlocuitor la competenţă, iar economia nu este o democraţie, ci o dictatură a competenţei.

Cum pot fi păstrate talentele în ţară?

Am acelaşi răspuns ca şi în cazul antreprenoriatului. Nimeni nu pleacă din ţară de plăcere decât dacă pleacă în vacanţă. Ca să îi convingem să rămână, trebuie să le creăm condiţiile să se dezvolte aici. Ca să creăm astfel de condiţii, trebuie să ne schimbăm abordarea economică şi politică, să atragem investiţii străine şi să relansăm creşterea economică. Iar aceste lucruri nu pot fi realizate cu clasa politică actuală. Concluzia? Trebuie schimbată clasa politică. Simplu, nu?!

Ce aşteptări are comunitatea de business de la liderii politici, în general?

Un răspuns simplu ar fi: să îi lase în pace, să-şi facă treaba. Mai exact însă, putem spune că orice business are nevoie ca de aer de stabilitate şi de lipsa opreliștilor. Avem oameni foarte competenţi în business-urile care au apărut şi s-au maturizat în această ţară, în ultimii 25 de ani. Ei ştiu foarte bine ce au de făcut. Trebuie însă ca sistemul politic al ţării să înceteze să le pună tot felul de obstacole în cale sau să schimbe regulile în timpul jocului.

Mi-a fost de multe ori ruşine că sunt român, când am fost martorul incompetenţei crase şi indolenţei imbecile a politicianului român, dovedite cu nonşalantă iresponsabilitate în interacţiunea cu oameni de afaceri care aveau în spatele lor organizaţii de sute de milioane de euro şi care creaseră zeci de mii de locuri de muncă în ţară. Deşi ştiu de mult răspunsul, de fiecare dată mă trezesc întrebându-mă: cum se poate ca un astfel de personaj să aibă o astfel de responsabilitate? „Iaca, se poate…!", îmi răspund, amărât, singur.

Este foarte greu să rămâi optimist după o astfel de experienţă. Nu avem însă de ales şi continuăm să sperăm.